DIICOT: Şefi din Jandarmerie, trimişi în judecată pentru cămătărie; mentalitate de 'vătaf' - 'cardul la Corcodel'
Colonelul Marian Corcodel, comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, şi adjunctul său, Daniel Iancu Preoteasa, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru cămătărie, delapidare şi constituire a unui grup infracţional organizat.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată comisarul şef Octavian Cristescu, angajat al Direcţiei Generale de Protecţie Internă a MAI, acuzat că i-a asigurat "protecţie" lui Corcodel, precum şi Georgică Adrian Băbănău, subofiţer de jandarmi, care îndeplinea rolul de şofer al colonelului.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2011, colonelul Marian Corcodel, comandantul UM 0260 - Baza de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, folosindu-se de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi şi uzând în mod nelegal de prerogativele funcţiei sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, şi anume Daniel Iancu Preoteasa (şeful de stat major al Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei) şi Georgică Băbănău (şoferul colonelului), scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat a unor infracţiuni de camătă şi delapidare.
"Beneficiarii" împrumuturilor cu dobândă erau, în general, subordonaţi ai colonelului Corcodel sau persoane din cercul său relaţional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 şi 20%.
De multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise inculpaţilor Daniel Preoteasa şi Georgică Băbănău sau unor persoane care nu cunoşteau sursa ilicită a provenienţei sumelor, care predau ulterior sumele de bani lui Corcodel.
Procurorii îl mai acuză pe colonelul Corcodel că a dispus în mod repetat unor subordonaţi să-şi însuşească importante cantităţi de combustibil (în principal, motorină) de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii, combustibil scos ilegal din unitate şi transportat în alte locaţii, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupării.
Conform DIICOT, deşi existenţa acestei grupări, cât şi faptele săvârşite de membrii acestuia au fost aduse de mai mulţi lucrători ai Jandarmeriei şi la cunoştinţa lui Octavian Cristescu, cu gradul profesional de comisar şef, angajat al fostului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă - în prezent Direcţia Generală de Protecţie Internă a MAI, având ca obligaţii profesionale să raporteze conducerii acestei structuri şi, totodată, să sesizeze organele de urmărire penală, acesta nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii.
Mai mult, Octavian Cristescu a sprijinit în mod constant şi conştient activităţile infracţionale derulate de către colonelul Corcodel, acordându-i atât protecţia necesară, cât şi consilierea în unele situaţii.
Procurorii spun că Daniel Preoteasa era perceput ca fiind unul din oamenii de încredere ai colonelului Corcodel, căruia îi acorda sprijin necondiţionat în orice situaţie, beneficiind în schimb de ajutorul şefului său pentru accederea facilă pe treptele ierarhiei militare şi ale funcţiilor din cadrul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei.
Pentru serviciile prestate, Daniel Preoteasa a fost recompensat de Corcodel prin facilitarea înaintării la gradul de locotenent-colonel şi împuternicirii ca prim-adjunct al comandantului unităţii.
Inculpatul Georgică Băbănău era o altă persoană de încredere a colonelului Corcodel, acesta fiind subofiţer în cadrul Jandarmeriei Române, cu gradul de plutonier adjutant, ce îndeplinea atât sarcini de conducător auto al comandantului Corcodel, cât şi de secretariat, la cabinetul acestuia din incinta Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei.
Procurorii susţin că, la momentul constituirii, scopul grupării conduse de colonelul Corcodel a fost de săvârşire a unor infracţiuni de camătă, pentru ca, ulterior, începând cu anul 2015, acesta să cunoască o diversificare a sferei ariei de preocupare prin extinderea acesteia în direcţia săvârşirii unor infracţiuni de delapidare, în formă continuată, activitate derulată în perioada noiembrie 2015 - iulie 2017.
Procurorii explică faptul că Marian Corcodel le reţinea subordonaţilor cardurile de salariu pentru a-şi recupera banii daţi acestora cu camătă.
"Inculpatul Corcodel Marian, prin stilul propriu, dar şi prin abilităţi native sau cultivate de-a lungul vieţii şi evoluţiei profesionale, a reuşit să obţină 'simpatie' din partea superiorilor ierarhici, la aceasta contribuind uneori şi diverse forme de îndatorare, în general morală, pe care inculpatul reuşea să şi le atragă în mod discret, prin prestarea unor servicii aparent neînsemnate, furnizarea unor bunuri de valoare relativ redusă, respectiv facilitarea unor relaţionări în mediul de afaceri sau în alte structuri din MAI. Activităţile infracţionale derulate de către inculpaţii Corcodel Marian, Preoteasa Daniel şi Băbănău Georgică, focalizate în principal pe comiterea infracţiunilor de camătă şi delapidare, erau de notorietate în colectivul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, printre cadrele militare fiind chiar uzitată expresia 'ai cardul la Corcodel', atunci când se dorea a ilustra situaţia persoanei, provenind din rândul subordonaţilor, care ajungea să fie îndatorată/debitoare inculpatului, cu sau fără dobândă (au existat situaţii în care, pentru a-şi dovedi mărinimia şi generozitatea, inculpatul nu pretindea dobânzi pentru sumele acordate), situaţie în care cardul debitorului era predat la cerere inculpatului cu titlu de garanţie", menţionează DIICOT.
Mai mult, colonelul Corcodel, dând dovadă de o mentalitate de "vătaf", a folosit bunurile unităţii pe care o conducea în interes propriu.
"Expresie a unei mentalităţi de 'vătaf', inculpatul Corcodel Marian a dispus în interes propriu de bunurile instituţiei publice pe care o conducea şi care, prin statutul de unitate militară, ar fi trebuit, cel puţin teoretic, să genereze sentimente de încredere/siguranţă/securitate sporite nu doar pentru personalul angajat, cât mai ales pentru societate. În realitate, comportamentul inculpatului a fost perceput de subordonaţi ca fiind unul discreţionar, beneficiind de dotarea şi logistica Bazei de Administrare şi Deservire în mod nelimitat pentru satisfacerea intereselor personale sau ale grupului de apropiaţi, în detrimentul şi în paguba instituţiei Jandarmeriei Române", precizează DIICOT.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen






