Doi avocaţi şi un executor judecătoresc, trimişi în judecată alături de cetăţeni olandezi pentru deturnare de licitaţii cu imobile
Doi avocaţi şi un executor judecătoresc au fost trimişi în judecată de DIICOT, alături de mai multe persoane, printre care se află şi doi cetăţeni olandezi, într-un dosar privind deturnarea de licitaţii publice cu imobile executate silit, prejudiciul în acest caz fiind de 2,3 milioane euro.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, au fost trimişi în judecată Johan David Bies, cetăţean olandez, Mihai Cosmin Baicu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, Adrian Cătălin Hrişcă, avocat în cadrul Baroului Galaţi, şi Marius Adrian Negreanu, executor judecătoresc.
De asemenea, au fost trimişi în judecată Radu Gheorghe, B.G., K.D. J. L., cetăţean olandez, P.M., R.C.M. şi C.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată, instigare la deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată, şi complicitate la deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată.
Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că începând cu luna decembrie 2018 Bies Johan David, împreună cu inculpatul Radu Gheorghe, în calitate de asociaţi în cadrul mai multor societăţi comerciale, Mihai Cosmin Baicu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, Adrian Cătălin Hrişcă, avocat în cadrul Baroului Galaţi, şi Marius Adrian Negreanu, executor judecătoresc,
au constituit un grup infracţional organizat specializat în deturnarea licitaţiilor publice, în vederea obţinerii dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile aflate în faza de executare silită la preţuri derizorii şi valorificării ulterioare a acestora în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale importante.
Din conţinutul materialului probator administrat în cauză s-a constatat că bunurile imobile ce au făcut obiectul deturnării licitaţiilor publice au constituit garanţii imobiliare în favoarea unei instituţii bancare, mai exact au servit drept garanţii acordării unor contracte de credit bancar, în perioada 2008 - 2009.
Respectivele contracte de credit au fost acordate preponderent de către o importantă instituţie bancară din România unor diferite persoane fizice sau juridice, termenul de restituire fiind unul foarte scurt, respectiv aproximativ un an, iar valoarea acestor credite fiind una foarte mare (majoritatea având o valoare de cel puţin 1.000.000 euro).
Astfel, din modalitatea de acordare a acestor credite, a perioadei de acordare, a cuantumului acestora, a scopului perceperii acestor împrumuturi - restituirea foarte redusă a creditului bancar sau nerestituirea acestuia în integralitate, a valorii reale a bunurilor imobiliare aduse drept garanţii, s-a constatat că, încă de la momentul aducerii în garanţie a bunurilor imobile ce fac obiectul prezentei cauze, s-a urmărit executarea silită a acestora.
Deşi perioada de acordare a acestor credite, respectiv 2008 - 2009, perioadă în care preţurile bunurilor imobile au fost deseori supraevaluate, fără un fundament economic real, prăbuşirea ulterioară a pieţei imobiliare şi amplasamentul acestora (preponderent terenuri agricole) au făcut nu doar ca bunurile imobiliare ce au constituit garanţii imobiliare să nu mai constituie garanţii reale în vederea recuperării sumelor creditate, ci şi ca acestea să devină neatractive persoanelor fizice sau juridice care activau în domeniul imobiliar în vederea cumpărării sau utilizării pentru edificarea unor proiecte imobiliare.
Aceste aspecte au fost reliefate şi de multitudinea de termene de licitaţie acordate în cadrul dosarelor de executare, care nu au atras participarea niciunui licitator.
Conform DIICOT, principalele aspecte care au condus la intrarea acestor bunuri imobile în sfera intereselor patrimoniale ale grupului infracţional organizat au fost cumulativ: suprafeţele însemnate ale bunurilor imobile, încadrarea acestora ca terenuri intravilane, deşi amplasamentul nu era unul care să ateste un astfel de statut (fiind înconjurat de terenuri încadrate extravilan), istoricul bunurilor imobile (au constituit garanţii imobiliare pentru credite foarte mari - aproximativ 1 milion de euro), în sensul că acestea puteau servi ulterior drept garanţii imobiliare sau puteau fi oferite spre vânzare la preţuri însemnate beneficiind de evaluarea din momentul constituirii drept garanţie imobiliară ipotecară în scopul creşterii artificiale a preţului solicitat şi interesul scăzut al debitorilor în păstrarea sau împiedicarea executării silite a bunurilor imobile.
S-a reţinut faptul că schimbările legislative, precum şi destructurarea mai multor grupări infracţionale ce desfăşurau activităţi infracţionale asemănătoare au condus la modificarea în timp a activităţilor ilicite întreprinse de către membrii grupării infracţionale, în sensul că, deşi în anul 2018, Bies Johan David figura ca participant în cadrul licitaţiilor publice, potenţa financiară actuală, precum şi încercarea de a da o aparenţă de legalitate activităţii infracţionale derulate au condus la modificarea structurii organizatorice a grupului infracţional organizat, în sensul că inculpatul a început să atragă noi membri dispuşi să adere sau să sprijine grupul infracţional organizat, respectiv inculpaţii K. D.-J. L., cetăţean olandez, şi B. R., cu precizarea că, în anul 2019, aceste persoane au avut succesiv calităţi de "participanţi la licitaţii publice" şi "adjudecatari ai imobilelor vândute în cadrul licitaţiilor publice".
"Natura dosarelor de executare analizate şi care fac obiectul cauzei a indicat un alt aspect foarte important în ceea ce priveşte modificarea continuă a scopului urmărit de grupul infracţional organizat, în sensul că, dacă în faza incipientă membrii grupului infracţional au apelat la adjudecarea bunurilor imobile supuse executării silite susceptibile a fi reintroduse uşor în circuitul civil la preţuri derizorii (8-9%), după atragerea executorului judecătoresc în cadrul grupului infracţional organizat şi obţinerea unor 'sfaturi' juridice de la acesta privind procedura licitaţiilor, orientarea grupului infracţional organizat s-a mutat spre un alt tip de bunuri supuse executării silite sau urmăribile, respectiv asupra cumpărării/cesionării de către membrii grupului infracţional organizat a creanţelor unor diferite persoane juridice în vederea aducerii la îndeplinire a procedurii falimentului asigurându-şi astfel exploatarea activului patrimonial al debitorilor prin adjudecare sau cumpărare de creanţe la preţuri derizorii", spune DIICOT.
Din materialul probator administrat în cauză s-a reţinut faptul că, urmare a crizei financiare care a generat imposibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a rambursa creditele contractate la diferite unităţi bancare sau nebancare din România, numărul imobilelor executate silit a crescut semnificativ.
Pe cale de consecinţă, birourile executorilor judecătoreşti au organizat în perioada 2018 - 2019 sute/mii de licitaţii publice pentru adjudecarea unor imobile executate silit.
În aceste împrejurări, membrii grupului, având deja acumulată o experienţă în domeniul imobiliar, au început să participe la majoritatea licitaţiilor publice organizate, dezvoltând relaţii apropiate care au condus în timp prin modalitatea de acţiune la extinderea scopului ilicit al grupării infracţionale de la infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile la preţuri derizorii la scopul de a participa/adjudeca bunurile părţi sociale ale unor persoane juridice în scopul scoaterii acestora fie de sub incidenţa normelor privind procedura insolvenţei/falimentului, fie de sub urmărirea de către diferiţi creditori bancari în vederea recuperării creanţelor.
Totodată, precizează DIICOT, pentru ca cercul infracţional să fie complet au mai fost determinaţi să adere la grupul infracţional organizat şi avocaţii Mihai Cosmin Baicu şi Adrian Cătălin Hrişcă, ce au avut rolul atât de a reprezenta, ca persoane interpuse, interesele financiare ale liderilor, inculpaţii Bies Johan David şi R. G., în cadrul licitaţiilor publice ce fac obiectul prezentei cauze, precum şi de a realiza asigurarea produsului infracţional prin reprezentarea juridică a adevăraţilor adjudecatari în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile adjudecate.
Astfel, dacă în cazul inculpatului Adrian Cătălin Hrişcă participarea în cadrul licitaţiilor s-a efectuat pentru reprezentarea convenţională a inculpatului R. G. şi reprezentarea juridică ulterioară a acestuia în litigiile civile izvorâte ca urmare a acestor adjudecări ale bunurilor imobile (contestaţii formulate de creditori/debitori), în cazul lui Mihai Cosmin Baicu, reprezentarea liderului, inculpatul Bies Johan David, s-a efectuat în nume propriu, urmată apoi de asigurarea reprezentării juridice în vederea asigurării produsului infracţional.
Prejudiciul cauzat este în sumă de 2.730.076 euro.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen






