CCR: Sintagma 'care au grup propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului' - în contradicţie cu Constituţia/(motivare)
Sintagma "care au grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului" din Legea 370/2004 reprezintă un "adaos nepermis" la Constituţie, fiind în contradicţie cu dispoziţiile din Legea fundamentală, precizează Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care au admis sesizarea Avocatului Poporului asupra actului normativ.
Pe 18 iunie, Curtea Constituţională a admis excepţia ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că este neconstituţională sintagma "care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului" din cuprinsul articolului 2 alineatul (2) litera e) din Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, precum şi al articolului 118 alineatul (2) din Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
Judecătorii constituţionali arată că prevederile art. 2 alin. (1) lit.e) din Legea 370/2004 stabilesc semnificaţia termenului de "partid politic parlamentar", utilizat în cuprinsul actului normativ, instituind în acest sens două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Astfel, se arată în document, în accepţiunea legii, pentru ca partidele politice să fie calificate drept "partide politice parlamentare" este necesar ca acestea să aibă un grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului (prima condiţie) şi să fi obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective (a doua condiţie).
"Analizând prima condiţie instituită prin prevederile legale criticate, Curtea constată că a condiţiona calificarea unui partid politic ca partid politic parlamentar de organizarea unui grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului încalcă dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul şi nu la obligaţia deputaţilor şi senatorilor de a se organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere", se precizează în motivare.
Curtea constată că sintagma "care au grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului" din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit.e) din Legea 370/2004 reprezintă un "adaos nepermis" la Constituţie, fiind în contradicţie cu dispoziţiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 2 alin. (1) privind exercitarea suveranităţii prin organe reprezentative constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, art. 62 alin. (1) privind alegerea Camerelor Parlamentului, precum şi în art. 103 alin. (1) referitor la partidele politice reprezentate în Parlament. Adăugând la Constituţie, prevederile de lege criticate înfrâng, totodată, şi principiul supremaţiei acesteia consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
*** De altfel, Curtea a analizat şi criticile privind neconstituţionalitatea prevederilor articolului 4 alineatul (2) teza finală din Legea 370/2004, potrivit cărora "un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi".
Curtea a reţinut că o asemenea soluţie legislativă se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului în materie electorală, permisă de articolului 73 alineatul (3) lit.a) Constituţie, care stabileşte că "prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral" .
"De asemenea, în acord cu jurisprudenţa sa (...), Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate sunt reglementate în contextul exercitării libere a dreptului de a alege, şi nu în sensul restrângerii lui, având în vedere că acestea creează posibilitatea reală de complinire a numărului minim de semnături ale susţinătorilor, cerut de lege. Nu este contrar prevederilor Constituţiei ca un alegător să îşi manifeste susţinerea pentru mai mulţi candidaţi, în această fază prealabilă alegerilor propriu-zise, având în vedere că doar momentul exprimării votului este cel decisiv pentru alegerea şi configurarea organelor reprezentative. În consecinţă, orice altă adeziune anterioară momentului sufragiului propriu-zis, exprimată pentru unul sau mai mulţi dintre potenţialii competitori electorali, nu poate fi considerată de natură să încalce prevederile din Legea fundamentală invocate", menţionează judecătorii.
Curtea constată că posibilitatea legală ca un alegător să susţină mai mulţi candidaţi la funcţia de preşedinte al României nu încalcă nici art. 81 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea votului.
"Semnificaţia egalităţii votului, garantată de art. 62 alin. (1) şi art. 81 alin. (1) coroborate cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, are o dublă accepţiune, şi anume aceea potrivit căreia fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea unui deputat/senator şi, respectiv, preşedinte al României şi că valoarea unui vot este aceeaşi", spun magistraţii.
Astfel, CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia ridicată de Avocatul Poporului, constatând că prevederile articolului 4 alineatul (2) şi ale articolului 27 alineatul (2) litera c) teza finală din Legea 370/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac
Polițiști amenințați cu cuțitul de un bărbat care jefuise o locuință din Capitală
Un bărbat care jefuise o locuință din Sectorul 6 al Capitalei a încercat să scape de polițiștii care îl urmăreau amenințându-i cu un cuțit, el fiind imobilizat în cele din urmă fără ca nimeni să fie rănit. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, joi, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 20 Poliție au fos
Peste 900 de tablete și fiole cu substanțe anabolizante și dopante, găsite în mașina unui bulgar la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit în mașina unui bulgar, în timpul unui control efectuat în apropierea stației de taxare a podului Calafat - Vidin, peste 900 de tablete și fiole care conțin substanțe anabolizante și dopante. Conform unui comunicat al IGPF remis sâmbătă, pe 1 octombrie, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră d
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t







