MJ: Au fost desemnaţi cei trei candidaţi la funcţia de procuror european
Daniel Horodniceanu, Cătălin-Laurenţiu Borcoman şi Claudiu Dumitrescu sunt cei trei candidaţi desemnaţi de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror european.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MJ, ultima etapă pentru desemnarea celor trei candidaţi la funcţia de procuror european s-a încheiat marţi, după susţinerea interviului de către ultimul candidat înscris în concurs.
"În urma susţinerii interviului, comisia a deliberat şi a selectat trei candidaţi, care vor fi incluşi, în ordine alfabetică, în lista pe care Ministerul Justiţiei o va înainta Comisiei de selecţie prevăzută la art. 14 alin. 3 din Regulamentul (UE) 2017/ 1939, în vederea numirii de către Consiliul Uniunii Europene. Cei trei candidaţi selectaţi sunt: Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Constantin-Claudiu Dumitrescu şi Daniel-Constantin Horodniceanu", precizează Ministerul Justiţiei.
Sursa citată menţionează că dintre cei opt candidaţi înscrişi iniţial cinci au susţinut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecţie întrucât nu îndeplinea condiţiile stabilite la articolul 1 alineat 3 din OUG 8/2019. Patru dintre candidaţii rămaşi în concurs au susţinut interviul în data de 9 iulie, iar cel de-al cincilea în data de 23 iulie.
MJ subliniază că selecţia a fost organizată cu respectarea tuturor procedurilor legale. "Evaluarea candidaţilor a fost făcută pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experienţa practică relevantă, precum şi a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară", se mai arată în comunicat.
*** Cătălin-Laurenţiu Borcoman a fost şef al DIICOT Braşov.
*** Constantin-Claudiu Dumitrescu este şeful Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale UE din cadrul DNA. În perioada 2011 - 2013, a fost detaşat în funcţia de şef al Departamentului de Luptă Antifraudă.
*** Daniel Horodniceanu a condus DIICOT în perioada 2015 - 2018. El a candidat şi pentru un al doilea mandat ca şef al DIICOT, dar şi pentru postul de procuror general, însă a fost respins de Tudorel Toader. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CAB anulează condamnarea primită de un fost general de la STS, acuzat de trafic de influență și spălarea banilor
Curtea de Apel București a anulat joi condamnarea de 3 ani și 8 luni închisoare cu executare primită la instanța de fond de generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale în perioada 2001 - 2005, trimis în judecată pentru trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisur
Judecătoarea Liliana Cătălina Alexe - suspendată din funcție de CSM
București, 10 sep /Agerpres/ - Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, cererea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Liliana Cătălina Alexe de la Curtea de Apel București, implicată în cazul ROMATSA. 'Admite propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind
Brașov: Trei tineri - în arest preventiv, după un scandal în stradă și distrugerea unei autospeciale de Poliție
Trei tineri din Râșnov au ajuns în arest preventiv după un scandal în stradă, care s-a finalizat cu distrugerea unei autospeciale de poliție. Conform IPJ Brașov, scandalul s-a petrecut atât în stradă, cât și, ulterior, în curtea unui imobil, între două grupuri de persoane, în seara zilei de 6 septembrie, pe
Bistrița-Năsăud:Peste 15.000 de lei și 400 de euro, sustrași din cabinete medicale din Bistrița; suspect reținut
Un bărbat de 44 de ani din Bistrița a fost reținut, joi, de polițiști după ce ar fi sustras peste 15.000 de lei și 400 de euro din două clinici din municipiu, potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Prima faptă ar fi fostă comisă la data de 3 septembrie, când bărbatul ar fi su
Botoșani: Polițiștii caută un bărbat care ar fi ucis o femeie în Germania, în urmă cu doi ani
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani caută un bărbat suspectat că ar fi comis o crimă în Germania, au anunțat, joi, reprezentanți ai instituției. Potrivit acestora, bărbatul ar fi ucis, în septembrie 2024, o femeie de 36 de ani care alerga într-o pădure. Polițiștii, sub &icir
Iași: Un polițist DGA a ajutat la prinderea unui bărbat care tocmai tâlhărise o femeie
Un polițist din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Iași a ajutat la prinderea unui bărbat care tocmai tâlhărise o femeie, a anunțat, joi, instituția. Potrivit DGA Iași, în timp ce se afla la sediul serviciului județean anticorupție, inspectorul principal de poliție D. Marius din cadrul SJA Iași
Președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul Bogos
Președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent, joi dimineață, la sediul DNA Iași, unde a fost audiat în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este acuzat de cumpărare de influență. Șeful CJ Vaslui nu a dat declarații nici la intrarea în sediul DNA, nici la ieșirea de la audieri.
Craiova: Adolescent de 16 ani, cercetat după ce a furat un autoturism; mașina a luat foc în trafic
Un adolescent de 16 ani din Craiova este cercetat de polițiști după ce ar fi sustras un autoturism și l-ar fi condus fără permis pe străzile din Craiova, mașina luând foc ulterior, în timpul mersului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Incidentul s-a produs miercuri seara, pe strada Tineretului, la intersecția
Președintele CJ Vaslui, prezent la DNA Iași; ar fi audiat ca martor în dosarul Bogos (surse)
Președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent, joi dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași. Potrivit unor surse judiciare, acesta ar fi audiat ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, acuzat de cumpărare de influență. Ciprian Trifan nu a oferit declarații la int
Vâlcea: Protest al localnicilor din Câineni după mai multe agresiuni atribuite unui minor de 13 ani
Mai mulți localnici din comuna Câineni au protestat, miercuri după-amiază, în fața primăriei din localitate, nemulțumiți de lipsa unei soluții din partea autorităților față de un adolescent de 13 ani acuzat de mai multe fapte grave, printre care viol și tentative de viol, în special asupra unor femei în vârstă. Protestatarii susți
Constanța: Femeie răpită de cinci persoane la ieșirea dintr-un local; suspecții - arestați preventiv
Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile după ce au fost implicate în răpirea unei femei, la ieșirea acesteia dintr-un local, a informat miercuri Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Conform sursei citate, după ce persoana vătămată a ieșit împreună cu partenerul său dintr-un local din municipiul Con
Procesul lui Georgescu a început cu o amânare; Laura Vicol - avocata unui membru din gruparea Potra
Curtea de Apel București a amânat miercuri, pentru 28 septembrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale. La acest prin termen de judecată, mai mulți inculpați nu au venit la proces, printre care și Că
DIICOT: Patru persoane arestate după ce ar fi înființat culturi de canabis cu semințe aduse din Cehia
Patru persoane au fost arestate preventiv, în urma unei decizii a Tribunalului București, într-un dosar în care sunt acuzate că ar fi înființat și îngrijit pe raza comunei Singureni, județul Giurgiu, mai multe culturi de canabis cu semințe aduse din Cehia. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii Direcției
Mureș: Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu pachete turistice
Polițiștii desfășoară miercuri dimineață patru percheziții domiciliare într-un dosar de înșelăciune cu pachete turistice, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Descinderile sunt puse în aplicare de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea un
Mandat de arestare pe numele cetățeanului rus care pregătea acte de diversiune și sabotaj pe teritoriul României
Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune. Cetățeanul rus a fost reținut marți de DIICOT, fiind dus apoi în instanță cu propunere de arestare preventivă. 'Din probatoriul administrat în cauză a reieși








