Hunedoara: Serghei Gorbunov a fost liberat condiţionat şi va fi expulzat în Republica Moldova
Cetăţeanul moldovean Serghei Gorbunov, condamnat, în anul 2010, la 16 ani de închisoare pentru tâlhărie, a fost liberat condiţionat printr-o hotărâre a Judecătoriei Deva, fostul deţinut fiind preluat marţi, de Interpol, pentru a fi expulzat în Republica Moldova.
Gorbunov îşi ispăşea pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul Deva, de unde a şi solicitat liberarea condiţionată, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată.
"Instanţa a admis cererea de liberare condiţionată. Bărbatul a fost pus în libertate. El a fost preluat de Interpol în vederea expulzării în Republica Moldova", a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Deva, Lucian Feraru.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES FOTO
Serghei Gorbunov a fost condamnat, în toamna lui 2010, de Judecătoria Deva, la 16 ani de închisoare pentru tâlhărie, după ce a fost acuzat că, în anul 2003, l-ar fi atacat pe patronul unei case de schimb valutar din Deva şi apoi i-a furat o borsetă în care se aflau peste 65.000 de lei.
Judecătoria Deva l-a condamnat, în octombrie 2010, la 13 ani de închisoare, cu executare, pentru tâlhărie, pedeapsa fiind contopită cu altele concurente, în final el urmând să ispăşească 16 ani de detenţie, după care urma să fie expulzat din România.
Instanţa a mai decis ca Serghei Gorbunov să plătească părţii vătămate suma de 50.000 de lei daune materiale şi 8.000 de lei daune morale.
Gorbunov s-a adresat Curţii de Apel Alba Iulia, însă o instanţă i-a respins recursul, în noiembrie 2011, printr-o decizie definitivă, menţinând astfel sentinţa pronunţată de Judecătoria Deva în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Diana Dumitru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Minori din Berbești, de 11 și 13 ani, cercetați după ce au ucis doi cățeluși și au rănit alți cinci
Doi minori, cu vârste de 11 și 13 ani, din orașul Berbești, sunt cercetați pentru cruzime față de animale, după ce au ucis, cu un cuțit și alte obiecte contondente, doi cățeluși și au rănit alți cinci, au informat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, fapta s-a petrecut joi, cel care a che
Brigada Rutieră: Trafic restricționat în weekend în Capitală pentru desfășurarea unor evenimente
Traficul auto va fi restricționat în mai multe zone din București, sâmbătă și duminică, când sunt programate mai multe evenimente, a informat vineri Brigada Rutieră a Capitalei. * Sâmbătă, între orele 09:00-23:00, Primăria Municipiului București, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București va organiza evenimentul cultural-a
UPDATE Sirianul Omar Hayssam, eliberat condiționat din închisoare
Tribunalul Ilfov a decis, vineri, eliberarea condiționată din închisoare a sirianului Omar Hayssam, care executa la Penitenciarul Jilava o condamnare de 24 ani de închisoare. 'În baza art.587 alin. (1) Cpp raportat la art.59-60 C. pen. din 1969 cu aplicarea art.5 alin.(1) C.pen. admite cererea de liberare condiționată formulată de condamn
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziționarea unui elicopter
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, în dosarul în care este urmărit penal pentru contrabandă, legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plății TVA. La intrarea în sediul Parchet
Bihor: Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați, trimiși în judecată pentru înscenarea incendierii mașinii
Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în dosarul incendierii intenționate a unui autoturism, în februarie 2025, la ieșirea din Drăgănești spre Ștei, au informat, vineri, reprezentanții parchetului. Potrivit anchetatorilor, focul nu ar
Ministerul Justiției a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor; demersuri administrative sau de înființare - online
Ministerul Justiției a anunțat vineri că a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor, o nouă platformă digitală dedicată asociațiilor, fundațiilor și federațiilor. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Ministerul Justiției a finalizat proiectul privind modernizarea Registrului electronic al asociațiilor, fundațiilor și federațiil
General de Armată în rezervă, găsit împușcat în cap; prima ipoteză - sinucidere (surse)
Un general de Armată în rezervă, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit împușcat în cap, în localitatea Păulești din județul Prahova, în una dintre locuințele acestuia, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Conform surselor citate, este vorba de Dorin Ioniță, general-locotenent cu trei s
Vaslui: Trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc, depistați și încarcerați
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în aplicare trei mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea în cazul a trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc. Cei trei tineri au fost depistați de polițiști în municipiul Vaslui și în comuna Boțești.
Bihor: Trei tineri, prinși în flagrant cu peste cinci kilograme de canabis, arestați preventiv
Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani au fost prinși în flagrant, în localitatea Nojorid, în timp ce transportau peste cinci kilograme de canabis, pe care, potrivit anchetatorilor, intenționau să le comercializeze, aceștia fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor.
Patru români au ucis un conațional în Danemarca și i-au aruncat trupul într-un râu legat de o baterie auto
Patru români au fost capturați de polițiști în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, fiind căutați de autoritățile din Danemarca pentru că ar fi ucis un conațional în luna august. 'Polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, sub coordonarea procurorilor de caz, au
Pedeapsă cu suspendare pentru tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh
Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că este un 'invadator', a fost condamnat joi în primă instanță de Judecătoria Sectorului 2 la o pedeapsă cu suspendare. Tudoran a primit 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violen
CAB anulează condamnarea primită de un fost general de la STS, acuzat de trafic de influență și spălarea banilor
Curtea de Apel București a anulat joi condamnarea de 3 ani și 8 luni închisoare cu executare primită la instanța de fond de generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale în perioada 2001 - 2005, trimis în judecată pentru trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisur
Judecătoarea Liliana Cătălina Alexe - suspendată din funcție de CSM
București, 10 sep /Agerpres/ - Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, cererea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Liliana Cătălina Alexe de la Curtea de Apel București, implicată în cazul ROMATSA. 'Admite propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind
Brașov: Trei tineri - în arest preventiv, după un scandal în stradă și distrugerea unei autospeciale de Poliție
Trei tineri din Râșnov au ajuns în arest preventiv după un scandal în stradă, care s-a finalizat cu distrugerea unei autospeciale de poliție. Conform IPJ Brașov, scandalul s-a petrecut atât în stradă, cât și, ulterior, în curtea unui imobil, între două grupuri de persoane, în seara zilei de 6 septembrie, pe
Bistrița-Năsăud:Peste 15.000 de lei și 400 de euro, sustrași din cabinete medicale din Bistrița; suspect reținut
Un bărbat de 44 de ani din Bistrița a fost reținut, joi, de polițiști după ce ar fi sustras peste 15.000 de lei și 400 de euro din două clinici din municipiu, potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Prima faptă ar fi fostă comisă la data de 3 septembrie, când bărbatul ar fi su







