logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fostul primar Gheoghe Ştefan, eliberat condiţionat

Imagine din galeria Agerpres

Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ Gheorghe Ştefan a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Ploieşti, după ce a executat patru luni şi jumătate dintr-o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni de închisoare primită într-un dosar de spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Decizia a fost luată de Tribunalul Prahova.

"Admite contestaţia formulată de persoana condamnată Ştefan Gheorghe, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 2113/03.10.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi, în consecinţă: În baza art.587 Cod proc. penală rap. la art.60 Cod penal anterior şi art. 6 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat. Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 şi urm. Cod penal anterior şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului Ştefan Gheorghe de sub puterea MEPI nr. 1707/2018 emis de Tribunalul Dâmboviţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art.61 Cod penal anterior privind efectele liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă", se arată în decizia Tribunalului Prahova.

Pe 29 iunie, Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe Gheorghe Ştefan la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, pentru spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Instanţa a mai condamnat patru firme la plata unor amenzi şi interdicţia participării la proceduri de achiziţie publică în următorii doi ani. Astfel, Best GSG SRL a primit o amendă de 30.000 de lei, Giga Star SRL - 30.000 de lei, Sonic Media SRL - 24.000 lei şi Euromedia TV - 20.000 de lei.

Fostul primar de Piatra Neamţ era acuzat de DNA că, începând cu anul 2009, a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fosta SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

"Gheorghe Ştefan şi-a asumat rolul de factor de decizie în SC Strong Montaj SA şi s-a implicat în activitatea de administrare a acesteia, a dispus efectuarea de plăţi, a făcut demersuri pentru încasarea facturilor emise, pentru obţinerea de finanţări de la diferite instituţii publice, pentru restituirea unor garanţii de bună execuţie, a discutat cu furnizorii de materiale, a cerut să i se prezinte situaţii contabile, a pus în discuţie evaluarea patrimoniului în vederea unor divizări, a solicitat informaţii cu privire la stadiul de realizare a unor lucrări, a intervenit pentru remedierea unor neajunsuri în activitatea firmei, şi-a dat acordul pentru obţinerea unui credit bancar şi constituirea unor garanţii, a convins fidejusori să semneze contractul de credit, a identificat şi a discutat oportunităţi de afaceri, a dispus acordarea de împrumuturi unor firme afiliate", susţineau procurorii DNA.

Anchetatorii spuneau că operaţiunile financiare ca acte de comerţ în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra-Neamţ.

O parte dintre lucrările la care fac referire procurorii DNA au fost finanţate din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acea vreme de Elena Udrea.

Anterior, Gheorghe Ştefan a mai fost condamnat în alte două dosare, primind 6 ani închisoare în dosarul Microsoft şi trei ani în dosarul privind finanţarea PDL. A fost eliberat condiţionat în septembrie 2017. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 12-10-2026 16:30

Procurorul general al R. Moldova, în vizită la București; întâlniri la Parchetul General, DNA și DIICOT

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Machidon, efectuează o vizită de lucru în România, în cadrul căreia va purta discuții la Parchetul General, DNA și DIICOT. Vizita a început la Parchetul General, unde Alexandru Machidon a discutat, luni, cu procurorul general al României, Cristina Chiriac, despre

Justitie si interne 12-10-2026 13:50

Cu o întârziere de doi ani, procesul exploziei de la Crevedia poate intra pe fond; 53 milioane euro - despăgubiri solicitate

Un magistrat de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița, a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului în care cei doi patroni ai stației GPL din Crevedia, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată în legătură cu exploziile din 26 august 2023, în urma cărora șase persoane au murit și 54 au fost rănite.

Justitie si interne 12-10-2026 12:45

Tribunalul București amână cu o zi pronunțarea privind cererea lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv

Tribunalul București a amânat pentru marți pronunțarea unei decizii privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgesc

Justitie si interne 12-10-2026 10:48

PG: 16 ruși, trimiși în judecată pentru falsificare de acte în vederea obținerii cetățeniei române

Parchetul General a trimis în judecată 16 ruși pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals informatic și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, într-un dosar în care sunt acuzați că au folosit certificate de cetățenie falsificate pentru a obține acte de identitate românești.

Justitie si interne 12-10-2026 09:29

Călin Geogescu, așteptat la tribunal

Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, va fi dus luni dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o cerere depusă de el în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septemb

Justitie si interne 11-10-2026 11:31

Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare

Poliția Română a derulat, în perioada 2 - 8 octombrie, 2.372 de activități de prevenire și informare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis duminică AGERPRES, dintre acestea, la 1.051 d

Justitie si interne 10-10-2026 19:25

București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)

Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,

Justitie si interne 10-10-2026 14:49

Patru bărbați din Cluj au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Patru bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv sub acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anulu

Justitie si interne 10-10-2026 07:58

Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată

Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici

Justitie si interne 09-10-2026 22:57

Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină

Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&

Justitie si interne 09-10-2026 22:52

Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)

Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș

Justitie si interne 09-10-2026 21:10

Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator

Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua

Justitie si interne 09-10-2026 17:39

Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă

Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra

Justitie si interne 09-10-2026 16:27

Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0

Justitie si interne 09-10-2026 15:41

Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege

Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister