logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Omul de afaceri Petre Badea şi firma Aedificia Carpaţi, trimişi în judecată pentru cumpărare de influenţă şi evaziune

Imagine din galeria Agerpres

Administratorul societăţii comerciale Aedificia Carpaţi, Petre Badea, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sub acuzaţia de cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, Petre Badea a oferit unui parlamentar, în prezent decedat, echivalentul în lei al sumei de 3.845.000 de euro, pentru ca acesta să-şi folosească influenţa pe care o avea asupra unor înalţi funcţionari publici din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în vederea asigurării plăţii lucrărilor pe care societatea Aedificia Carpaţi le efectua în cadrul unor contracte de reabilitare a unor instituţii publice culturale din Bucureşti. Procurorii DNA susţin că din totalul sumei oferite, suma efectiv remisă parlamentarului a fost de 6.999.067 de lei, echivalentul a 1.275.000 de euro.

"Ca urmarea a semnării, între statul român şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a două acorduri-cadru de împrumut pentru executarea unor proiecte privind reabilitarea monumentelor istorice din România, între Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi inculpata Aedificia Carpaţi, reprezentată de către inculpatul Badea Petre, fuseseră încheiate mai multe contracte de execuţie a unor lucrări. Inculpatul Badea Petre şi persoana respectivă au convenit ca plata acestei sume de bani să fie disimulată sub forma unui contract de consultanţă pe care Aedificia Carpaţi urma să îl încheie cu o societate de avocatură, lucru care s-a şi întâmplat. Ulterior, suma de bani a fost retrasă din cont şi predată în numerar parlamentarului, în mai multe tranşe", se arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA susţin că, în aceeaşi perioadă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, din dispoziţia lui Petre Badea, acel contract fictiv şi plăţile aferente acestuia, cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, au fost evidenţiate în actele contabile ale societăţii Aedificia Carpaţi, fapt care a avut ca urmare diminuarea obligaţiilor fiscale pe care firma le-a avut de plată către bugetul de stat.

Ca urmare a acestor demersuri, valoarea obligaţiilor fiscale neplătite la bugetul de stat de către Aedificia Carpaţi este de 2.257.763 de lei, din care 1.354.658 de lei taxă pe valoare adăugată şi 903.105 lei impozit pe profit, sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată, tot pentru cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală, şi societatea comercială Aedificia Carpaţi.

Procurorii DNA au dispus luarea măsurilor asigurătorii, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în posesia ori proprietatea omului de afaceri şi a firmei până la concurenţa sumei de 2.257.764 de lei.

Totodată, DNA precizează că pe 25 mai 2018, "Aedificia Carpaţi a consemnat la o unitate bancară, pe seama şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întreaga sumă asupra căreia s-a dispus sechestrul".

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 168

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de