Modalităţile juridice de interpretare a unei norme trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, arată Curtea Constituţională a României (CCR) în motivarea deciziei prin care a admis parţial sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor sau funcţiilor publice, ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor.

"Având în vedere principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că îşi exercită rolul de legiferare în sensul negării atât a drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţie, cât şi a principiilor constituţionale", se precizează în motivare.

Conform sursei citate, textul criticat, astfel cum este formulat, nu respectă cerinţele limbajului juridic consacrat.

"Astfel, în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, iar dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat ori poate avea înţelesuri diferite semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie", menţionează CCR.

Curtea observă că în Codul civil se prevede că dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termenul general de prescripţie de 3 ani, în timp ce textul criticat se referă la faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ce se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor. Pe de altă parte, prescripţia extinctivă este definită ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege.

"Ca atare, nu se prescrie fapta, ci dreptul material la acţiune, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar, corelativ, se înlătură şi răspunderea juridică - civilă, administrativă sau penală, după caz - ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv dacă Agenţia Naţională de Integritate nu a îndeplinit niciun act de întrerupere a prescripţiei, potrivit legii, răspunderea juridică nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie. Dacă, în schimb, conform art. 2537 din Codul civil, prescripţia se întrerupe printr-un act al autorităţii îndrituite prin lege în acest sens, devin aplicabile prevederile art. 2541 din Codul civil cu privire la efectele întreruperii prescripţiei", se explică în motivare.

În această situaţie, CCR a constatat că, raportat la utilizarea în cuprinsul prevederilor criticate a unui limbaj juridic normativ inadecvat, textul criticat este deficitar din punctul de vedere al tehnicii legislative, ceea ce conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii.

CCR a luat în discuţie, pe 4 iulie, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2-5 din Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională (...) a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 2 (cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua), pct. 3 (cu referire la art. 88 alin. (3)) şi pct. 5 (cu referire la art. 116 indice 1) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt neconstituţionale; a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 4 (cu referire la art. 91 alin. (11)) (...) sunt constituţionale în raport cu criticile formulate", anunţa CCR într-un comunicat de presă.

Decizia de admitere a fost luată cu majoritate de voturi, în timp ce cea de respingere a avut unanimitate.

"În ceea ce priveşte soluţia de admitere pronunţată, Curtea a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 2, pct. 3 şi pct. 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt neconstituţionale, întrucât, în principiu, nu întrunesc condiţiile de calitate a legii", preciza CCR. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)