Obligaţia de a încerca soluţionarea litigiului prin mediere reprezintă o piedică în calea obţinerii drepturilor în justiţie, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care a decis că sunt neconstituţionale o parte din dispoziţiile Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

"Curtea constată că obligaţia impusă părţilor de a încerca soluţionarea litigiului prin mediere, chiar şi atunci când părţile doresc ca soluţionarea litigiului să se facă exclusiv de instanţele judecătoreşti, apare ca fiind o piedică în calea realizării şi obţinerii de către cetăţean a drepturilor sale în justiţie şi contravine celor statuate de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014", precizează CCR.

Judecătorii constituţionali au mai reţinut că însăşi impunerea acestei conduite părţilor, prin folosirea sintagmei "vor încerca", fără a indica o sancţiune sau o conduită a judecătorului în cazul în care părţile nu vor încerca soluţionarea litigiului prin mediere, determină caracterul neclar şi imprecis al normei.

CCR a mai constatat că, prin folosirea sintagmei "sunt ţinute să facă dovada că au încercat procedura medierii", se instituie, de fapt, obligaţia părţilor de a încerca soluţionarea litigiului prin mediere.

"Textul de lege criticat impune părţilor să încerce soluţionarea litigiului prin mediere, ceea ce reprezintă o normă imperativă, care impune părţilor o anumită acţiune, iar nu o normă permisivă, care ar lăsa la aprecierea părţii alegerea unei anumite conduite, şi anume aceea de a încerca sau nu soluţionarea litigiului prin mediere. Curtea constată că, deşi legiuitorul a eliminat obligativitatea participării la şedinţa de informare asupra medierii, prin dispoziţiile criticate s-a instituit obligaţia părţilor de a încerca soluţionarea litigiului prin mediere, dispunând ca părţile să facă dovada acestei încercări", se menţionează în motivare.

CCR a constatat, totodată, că şi dispoziţiile din lege care instituie obligaţia judecătorului de a dispune trimiterea părţilor la mediere, în ipotezele prevăzute de lege, îngrădesc accesul liber al părţilor la justiţie.

Pe 18 septembrie, CCR a admis sesizările depuse de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi USR, stabilind ca fiind neconstituţionale o parte din dispoziţiile reclamate din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii au luat în dezbatere obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, obiecţie formulată de 96 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL, Grupului parlamentar al USR şi deputaţi neafiliaţi, precum şi pe cea formulată de preşedintele României.

Constatând identitatea parţială de obiect a acestor două sesizări, Curtea Constituţională a dispus conexarea lor.

Pe de o parte, cu unanimitate de voturi, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 6 (cu referire la art. 18 alin. (11) din Legea nr. 192/2006), art. I pct. 12 (cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 192/2006) şi ale art. I pct. 18 (cu referire la art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 192/2006) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Pe de altă parte, cu majoritate de voturi, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 10 (cu referire la art. 43 alin. (21) din Legea nr. 192/2006), art. I pct. 16 (cu referire la partea introductivă a art. 601 alin. (1) din Legea nr. 192/2006) şi ale art. I pct. 21 (cu referire la art. 76 din Legea nr. 192/2006) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)