logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Martor în dosarul "Colectiv": Firmele nu aveau nevoie de autorizaţii PSI de la Primărie pentru a putea funcţiona

Imagine din galeria Agerpres

Doru Adrian Ghitcuţă, şeful Serviciului Autorizări din Primăria Sectorului 4, a declarat vineri, în timpul desfăşurării procesului "Colectiv" la Tribunalul Bucureşti, că firmele nu aveau nevoie de autorizaţii PSI de la Primărie pentru a putea funcţiona.

Doru Adrian Ghitcuţă a mai spus în sala de judecată că niciun funcţionar de la Primăria Sectorului 4 nu verificat pe teren dacă autorizaţiile erau respectate de agenţii economici, iar fostul primar Cristian Popescu-Piedone semna acorduri şi autorizaţii fără să vadă documentaţia depusă de cei care solicitau aceste autorizaţii.

Vineri, Tribunalul Bucureşti a început audierea primilor martori în dosarul 'Colectiv', în care sunt judecaţi patronii clubului şi fostul primar Cristian Popescu-Piedone.

Printre cei 25 de martori citaţi la tribunal s-a aflat şi Doru Adrian Ghitcuţă, directorul Serviciului Autorizări din Primăria Sectorului 4.

Acesta a explicat că fostul primar Cristian Popescu-Piedone aproba autorizaţii de funcţionare pentru diverşi agenţi economici fără să vadă documentaţia în baza cărora se cereau aceste autorizaţii.

"Când mergeam la şedinţele din Primărie, am văzut pe masa primarului (Cristian Popescu-Piedone, n.r.) mape cu acorduri şi autorizaţii fără a avea ataşate documente. Documentaţia era foarte mare pentru un asemenea acord. Documentaţia ajungea la şeful serviciului autorizări, dar nu ajungea şi la primar. În opinia mea, o firmă putea să funcţioneze şi fără acord de funcţionare de la Primărie, în baza unei înregistrări la Registrul Comerţului. Dacă era vorba de un spaţiu alimentar sau spaţiu aglomerat, avea nevoie de autorizare de la Primărie. O bancă nu are nevoie de autorizare de la Primărie. La fel jocurile de noroc sau cazinourile, care iau autorizaţii de la Ministerul Finanţelor. Agenţii economici trebuiau să aibă autorizaţie PSI, dar aceasta era obligaţia agentului economic. Nimeni nu verifica dacă un agent economic avea autorizaţie PSI", a declarat Doru Adrian Ghitcuţă.

El a recunoscut că, după ce un agent economic obţinea autorizaţie de funcţionare pentru un spaţiu, nimeni de la Primărie nu mergea pe teren să controleze acel agent economic.

"După depunerea cererii la Serviciul Autorizări, nu se deplasa nimeni la faţa locului să facă control. Atribuţii în acest sens avea Poliţia Locală, dar după ce se emitea acordul de funcţionare. Poliţia Locală nu avea însă atribuţii de control în legătură cu respectarea suprafeţei", a precizat Doru Adrian Ghitcuţă.

Acesta a mai spus că, până la tragedia de la Colectiv, firmele nu erau obligate să obţină de la Primăria Sectorului 4 autorizaţii de prevenire şi stingere a incendiilor (PSI), deoarece acest lucru nu era prevăzut în cele două hotărâri de Consiliu Local adoptate în 2012.

"După momentul Colectiv, nimeni din primărie nu mai vroia să semneze acorduri de funcţionare şi autorizări. Au fost modificate cele două hotărâri ale Consiliului Local şi s-au adăugat alte cerinţe, printre care şi autorizarea PSI. În prezent, la Primăria Sectorului 4 se cere autorizare PSI", a afirmat Doru Adrian Ghitcuţă.

În aprilie 2016, dosarul 'Colectiv' a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.

Au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii de la Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015". AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 12-10-2026 19:32

Teleorman: Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată de pe o stradă din Poroschia au fost prinși și reținuți

Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată cu o mașină de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia au fost prinși și reținuți, informează IPJ Teleorman. 'La data de 12 octombrie a.c., fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii au depistat doi bărbați implicați în eveniment, iar în urma probatoriului administrat

Justitie si interne 12-10-2026 16:30

Procurorul general al R. Moldova, în vizită la București; întâlniri la Parchetul General, DNA și DIICOT

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Machidon, efectuează o vizită de lucru în România, în cadrul căreia va purta discuții la Parchetul General, DNA și DIICOT. Vizita a început la Parchetul General, unde Alexandru Machidon a discutat, luni, cu procurorul general al României, Cristina Chiriac, despre

Justitie si interne 12-10-2026 13:50

Cu o întârziere de doi ani, procesul exploziei de la Crevedia poate intra pe fond; 53 milioane euro - despăgubiri solicitate

Un magistrat de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița, a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului în care cei doi patroni ai stației GPL din Crevedia, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată în legătură cu exploziile din 26 august 2023, în urma cărora șase persoane au murit și 54 au fost rănite.

Justitie si interne 12-10-2026 12:45

Tribunalul București amână cu o zi pronunțarea privind cererea lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv

Tribunalul București a amânat pentru marți pronunțarea unei decizii privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgesc

Justitie si interne 12-10-2026 10:48

PG: 16 ruși, trimiși în judecată pentru falsificare de acte în vederea obținerii cetățeniei române

Parchetul General a trimis în judecată 16 ruși pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals informatic și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, într-un dosar în care sunt acuzați că au folosit certificate de cetățenie falsificate pentru a obține acte de identitate românești.

Justitie si interne 12-10-2026 09:29

Călin Geogescu, așteptat la tribunal

Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, va fi dus luni dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o cerere depusă de el în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septemb

Justitie si interne 11-10-2026 11:31

Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare

Poliția Română a derulat, în perioada 2 - 8 octombrie, 2.372 de activități de prevenire și informare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis duminică AGERPRES, dintre acestea, la 1.051 d

Justitie si interne 10-10-2026 19:25

București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)

Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,

Justitie si interne 10-10-2026 14:49

Patru bărbați din Cluj au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Patru bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv sub acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anulu

Justitie si interne 10-10-2026 07:58

Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată

Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici

Justitie si interne 09-10-2026 22:57

Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină

Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&

Justitie si interne 09-10-2026 22:52

Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)

Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș

Justitie si interne 09-10-2026 21:10

Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator

Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua

Justitie si interne 09-10-2026 17:39

Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă

Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra

Justitie si interne 09-10-2026 16:27

Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0