Lazăr susţine că nu i-a fost asigurat dreptul la apărare în procedura de revocare a sa din funcţie
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susţine, în cererea de suspendare a executării propunerii ministrului Justiţiei de revocare a sa din funcţie, depusă la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, că, în procedura desfăşurată de Tudorel Toader, nu i-ar fi fost asigurat dreptul la apărare şi, de asemenea, că aceasta nu ar fi îndeplinit cerinţele de transparenţă, potrivit documentului, solicitat de către AGERPRES.
Totodată, Augustin Lazăr a menţionat că unul dintre motivele pentru care a fost iniţiată procedura de revocare este desfăşurarea anchetei privind modalitatea de intervenţie a jandarmilor în timpul protestelor din 10 august, invocarea acestui motiv constituind, în realitate, "o ingerinţă în activitatea concretă de instrumentare a unei cauze penale".
Procurorul general Augustin Lazăr a depus, în 2 noiembrie, la CA Alba Iulia, o acţiune în contencios administrativ, prin care cere suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie. Lazăr a solicitat, de asemenea, şi suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii menţionate, inclusiv a Raportului privind activitatea managerială a procurorului general.
Lazăr a motivat că propunerea şi actele indicate sunt de natură administrativă, menţionând în cerere câteva repere de jurisprudenţă constituţională. Procurorul general a opinat că propunerea de revocare constituie un act administrativ unilateral cu caracter individual, care poate fi supus controlului instanţelor de contencios administrativ.
"Solicităm instanţei să constate că, în procedura desfăşurată de ministrul justiţiei, care s-a finalizat prin propunerea de revocare, dreptul la apărare al procurorului vizat de această măsură nu a fost asigurat, nefiind în măsură să prezentăm ministrului, anterior formulării propunerii, motivele şi documentele care ar fi preîntâmpinat luarea acestei măsuri. Prin efectele pe care le produce în mod concret, asupra carierei procurorului ce ocupă o funcţie de conducere, procedura declanşată de ministrul Justiţiei întruneşte elementele unei veritabile proceduri disciplinare, punând în discuţie modul în care un procuror şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu", se arată în cererea depusă de Augustin Lazăr.
Magistratul aminteşte, totodată, că, în cazul de faţă, controlul efectuat de către Inspecţia Judiciară la Parchetul de pe lângă ICCJ în anul 2017 nu a relevat nicio disfuncţie în activitatea instituţiei şi nicio deficienţă managerială.
"În acest context, este evident că propunerea ministrului Justiţiei are valoarea unei sancţiuni disciplinare", opinează Lazăr.
Pe de altă parte, se mai arată în cererea depusă de către Augustin Lazăr, unul dintre motivele pentru care a fost iniţiată procedura de revocare este desfăşurarea anchetei privind modalitatea de intervenţie a jandarmilor în timpul protestelor din 10 august 2018. "Se poate lesne deduce că invocarea acestui motiv de revocare constituie, în realitate, o ingerinţă în activitatea concretă de instrumentare a unei cauze penale. Or, Curtea Constituţională a arătat că şi sistemele în care Ministerul Public este în subordinea sau parte a a Guvernului sunt conforme cu standardele europene, cu condiţia existenţei unor măsuri efective de natură a garanta independenţa sau autonomia Ministerului Public şi non intervenţia Guvernului în cauze concrete/individuale", se susţine în documentul citat.
Totodată, Lazăr susţine că "procedura de evaluare întocmită de ministrul Justiţiei nu a îndeplinit cerinţele de transparenţă faţă de procurorul evaluat".
"În cauză se prefigurează elementele excesului de putere prin raportare la exigenţele cerute conduitei celorlalte autorităţi publice în raporturile cu autoritatea judecătorească şi procurorii, tocmai pentru asigurarea garanţiilor de imparţialitate obiectivă în îndeplinirea funcţiilor judiciare ale acestora. Trebuie avute în vedere şi 'Principiile de la Bangalore', care permit magistraţilor să îşi exprime liber opiniile atunci când le este afectată independenţa sau când există riscul de a se aduce atingere separaţiei şi echilibrului puterilor în stat", se precizează în cerere.
Documentul citat mai arată că revocarea din funcţie şi retrogradarea reprezintă cazuri de modificare a raporturilor juridice de muncă, ce intervin cu titlu de sancţiune, fiind dispuse după o cercetare prealabilă, în care dreptul la apărare al celui vizat de aceste măsuri este garantat.
"Or, această minimă garanţie nu a fost asigurată procurorului general înainte de a se emite raportul de evaluare a activităţii manageriale şi propunerea de revocare. Împrejurarea că dispoziţiile legale speciale aplicabile acestei proceduri nu prevăd audierea prealabilă a procurorului vizat de măsura revocării este lipsită de relevanţă", se arată în cerere.
După ce, în cursul lunii august, ministrul justiţiei a anunţat public declanşarea procedurii de evaluare a procurorului general, pe parcursul celor două luni în care această procedură s-a desfăşurat la nivelul Ministerului Justiţiei, "nu au fost solicitate date, informaţii, explicaţii cu privire la actele, faptele şi împrejurările concrete imputate" în raportul de evaluare care a stat la baza formulării propunerii de revocare.
În document se susţine că raportul de evaluare şi propunerea de revocare "nu au fost comunicate direct" procurorului general, anterior mediatizării concluziilor ministrului Justiţiei. "Persoana vizată de aceste măsuri a luat cunoştinţă de conţinutul raportului şi de propunere prin intermediul mass-media, ceea ce demonstrează intenţia iniţiatorului propunerii de a utiliza această procedură ca o metodă de 'corijare/admonestare publică' a persoanei care ocupă funcţia de procuror general, lipsa de preocupare în ceea ce priveşte respectarea garanţiilor drepturilor fundamentale aflate în joc (dreptul la apărare) şi realizarea unei reale colaborări loiale instituţionale în spiritul jurisprudenţei constituţionale evocate", susţine Lazăr, în documentul citat.
Potrivit acestuia, ministrul Justiţiei a acţionat "cu exces de putere, prin aceea că actele administrative a căror suspendare se solicită, deşi formal emise în limitele normei care prevede dreptul de apreciere, reţin motive ce nu corespund obiectivelor urmărite de lege, respectiv revocarea pentru motive ce ţin de eficienţa actului managerial".
Lazăr mai susţine că în cauză este îndeplinită şi "condiţia prevenirii unei pagube iminente", deoarece revocarea din funcţie a persoanei care ocupă funcţia de procuror general "conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării Ministerului Public, la afectarea statutului şi atribuţiilor procurorului general, inclusiv în ceea ce priveşte componenta de reprezentare internaţională şi continuitatea angajamentelor asumate în plan intern şi cu parteneri externi".
Procurorul general consideră că iniţierea procedurii de revocare "afectează grav reprezentarea instituţională a Ministerului Public la nivel naţional şi internaţional".
Solicitarea lui Augustin Lazăr va fi luată în discuţie la CA Alba Iulia în data de 20 noiembrie. .
Pe 24 octombrie, Tudorel Toader a anunţat că a declanşat procedura de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr.
Ministrul Justiţiei a susţinut că dosarul de candidatură depus de Augustin Lazăr nu era complet, deoarece lipsea ultima evaluare a activităţii profesionale.
De asemenea, Toader afirma că în dosarul de candidatură de la MJ se afla o ordonanţă de clasare pe numele preşedintelui Klaus Iohannis. Ulterior, s-a descoperit că această ordonanţă nu a fost întocmită de Augustin Lazăr, ci de un alt procuror, Cristian Lazăr.
Pe 1 noiembrie, Augustin Lazăr declara că afirmaţia ministrului Justiţiei privind descoperirea unei fraude în dosarul său de candidatură pentru această funcţie s-a dovedit "o manipulare a opiniei publice" şi a anunţat că îşi rezervă dreptul de a acţiona conform procedurilor legale în vigoare.
AGERPRES/( AS - autor: Marinela Brumar, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







