Lazăr: Nu am pus în discuţie legitimitatea ori obligativitatea hotărârilor Curţii Constituţionale
Procurorul general, Augustin Lazăr, a răspuns punctual, în cererea de suspendare a executării propunerii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare a sa din funcţie, depusă la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, argumentelor cuprinse în Raportul privind activitatea sa managerială şi despre care Toader a susţinut că faptele enumerate sunt "de netolerat" într-un stat de drept.
Astfel, potrivit documentului solicitat CA Alba Iulia de către AGERPRES, Lazăr a apreciat, în ceea ce priveşte acuzaţiile privind "probleme grave de comportament, comunicare publică, lipsa asumării responsabilităţii, plasarea deasupra legii prin afirmarea şi susţinerea publică a lipsei temeiului legal pentru evaluarea procurorului şef al DNA" etc, că ministrul Justiţiei s-a raportat la opinia pe care a exprimat-o public în şedinţa CSM prin care s-a susţinut "necesitatea stabilirii clare şi fără echivoc" a cadrului normativ în care trebuie examinată cererea de revocare a procurorului-şef al DNA.
"Din această perspectivă, trebuie reamintit că, (...) procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii. În această calitate, are nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a exprima o poziţie publică asupra problemelor supuse dezbaterii CSM şi de a sesiza problemele circumscrise stabilirii exacte a cadrului legal incident în procedura de revocare a procurorilor cu funcţii de conducere", a menţionat Lazăr.
În ceea ce priveşte punctul privind existenţa unor "probleme de legalitate" a numirii în funcţia de procuror general, Augustin Lazăr a spus că, potrivit reglementărilor, existenţa calificativului de la ultima evaluare nu era prevăzută drept criteriu legal. Lazăr a reamintit că, din actele existente la CSM, rezultă că are o vechime efectivă în funcţia de procuror de 34 de ani şi 1 lună şi nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 3 ani de activitate, iar la ultima evaluare a activităţii profesionale a fost apreciat cu calificativul "foarte bine".
"Actul pe care ministrul Justiţiei îl contestă în prezent şi-a produs şi îşi produce pe deplin efectele juridice pentru perioada imediat următoare publicării sale în Monitorul Oficial al României, astfel încât solicitarea de revocare din funcţia de procuror general pentru motivul alegat, constând în pretinse neregularităţi în procedura de numire în această funcţie, afectează grav securitatea raporturilor juridice şi prefigurează o ingerinţă în atribuţiile autorităţii judecătoreşti", se arată în solicitarea depusă la CA Alba Iulia.
Referitor la susţinerea potrivit căreia dosarul de candidatură pentru funcţia de procuror general cuprinde şi o rezoluţie de clasare care priveşte pe preşedintele României, Lazăr reiterează că nu au fost identificate lucrări din această categorie realizate de către el.
Augustin Lazăr a răspuns şi reproşurilor privind existenţa unor "probleme grave de management" şi că nu ar fi luat nicio măsură faţă de, potrivit raportului de evaluare, "caracterul imputabil al tuturor faptelor reţinute" în sarcina procurorului-şef al DNA.
Referitor la "lipsa organizării eficiente şi a asumării responsabilităţii, ignorarea situaţiilor de criză, încercarea de minimizare a deficienţelor printr-un discurs public care a încercat acreditarea unei alte situaţii decât cea reală" etc, Lazăr a explicat, printre altele, că aspectele reţinute în sarcina procurorului-şef al DNA prin propunerea de revocare nu pot fi imputate procurorului general, întrucât acestea excedează atribuţiilor sale manageriale.
"Activitatea DNA şi a procurorului-şef al DNA a fost supusă verificărilor prin Inspecţia Judiciară, iar rapoartele de control întocmite de inspectorii judiciari, în care au fost propuse măsuri de remediere, au fost discutate şi aprobate în CSM-Secţia pentru procurori, unde a participat şi votat şi procurorul general. Ca atare, nu se poate imputa procurorului general că, în urma activităţii de control a Inspecţiei Judiciare, nu au fost dispuse măsuri, câtă vreme, prin Hotărârea Secţiei pentru procurori, s-a dispus remedierea deficienţelor constatate", se menţionează în documentul depus la CA Alba Iulia.
Cu privire la folosirea în discursul public a sintagmei "inculpaţi de rang înalt", procurorul general arată că aceasta nu poate fi reţinută drept deficienţă, atât timp cât Secţia pentru procurori a CSM a decis că nu există o încălcare a Codului deontologic.
În ceea ce priveşte "contestarea deciziilor Curţii Constituţionale, în sensul încurajării nerespectării lor de către procurori", Lazăr a spus că în comunicarea publică a procurorului general nu există elemente care să susţină teza nerespectării deciziilor Curţii Constituţionale. "Nu a fost pusă în discuţie legitimitatea ori obligativitatea hotărârilor acestui for", a afirmat Augustin Lazăr.
Despre delegarea în funcţie de execuţie a Codruţei Kovesi în cadrul Serviciului de îndrumare şi control, Lazăr spune că s-a produs cu respectarea prevederilor legale în vigoare în iulie 2018. "Delegarea a avut în vedere experienţa profesională şi managerială a doamnei procuror, dobândită în urma exercitării a două mandate de procuror general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a două mandate de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin raportare la atribuţiile Serviciului de îndrumare şi control", arată Lazăr.
El mai spune că delegările în funcţii de conducere au fost realizate, cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor de numire în respectivele funcţii.
Totodată, Augustin Lazăr a mai susţinut că nu au existat niciodată afirmaţii ale sale prin care să fie aduse critici hotărârilor judecătoreşti sau judecătorilor.
Solicitarea lui Augustin Lazăr va fi luată în discuţie la CA Alba Iulia în data de 20 noiembrie. .
Pe 24 octombrie, Tudorel Toader a anunţat că a declanşat procedura de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr. AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







