Dosarul Colectiv nu se reia de la zero; Primii 25 de martori, chemaţi la audieri în luna noiembrie
Noul judecător de la Tribunalul Bucureşti desemnat în dosarul Colectiv, Mihai Bălănescu, a decis luni că procesul nu se reia de la zero, iar primii 25 martori vor fi chemaţi să dea declaraţii în instanţă la următorul termen din 9 noiembrie.
Mihai Bălănescu l-a înlocuit pe Mihail Valeriu Terceanu, judecătorul care iniţial se ocupa de dosarul Colectiv, după ce acesta a ieşit la pensie.
La termenul de luni al dosarului, noul magistrat a hotărât să nu reia procesul de la zero, respectiv să nu-i reaudieze pe cei trei patroni ai clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, care au dat ample declaraţii în instanţă.
Ca un element de noutate, magistratul i-a pus pe toţi inculpaţii să stea separat de avocaţi, într-un colţ al sălii de judecată, foarte aproape de el, pentru a-i vedea mai bine.
Tot ca o noutate, la proces au participat doi procurori - de la DNA şi Parchetul General - având în vedere că la dosar sunt trei rechizitorii întocmite de parchete diferite.
Fostul primar Cristian Popescu Piedone, dar şi cei trei patroni ai clubului, au contestat declaraţiile date de martori în faţa procurorilor şi au solicitat ca toţi martorii să fie audiaţi la Tribunalul Bucureşti.
Magistratul a fost de acord ca toţi martorii din dosar să fie audiaţi şi în instanţă, primii 25 fiind chemaţi la următorul termen al procesului din 9 noiembrie.
Judecătorul a anunţat că va discuta la alt termen de judecată cererile avocaţilor care reprezintă părţile vătămate privind efectuarea unor expertize medicale, inclusiv expertize care să ateste dacă starea victimelor internate în spitalele din România a fost afectată de infecţiile nosocomiale.
În aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.
În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015". AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Cătălina Matei, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă








