Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, luni, un recurs în interesul legii şi a stabilit că există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice atunci când acestea se desfăşoară în pieţe ori pe căile publice - drum public, parte carosabilă şi trotuar - sau în locuri situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2018", se arată în decizia Instanţei supreme.

În luna iulie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti (CAB) a sesizat ICCJ în legătură cu existenţa unei practici neunitare în instanţe cu privire la modul în care trebuie interpretate şi aplicate prevederile art. 3 din Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, mai precis sintagma "cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor sau a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat".

Majoritatea instanţelor arondate CAB susţineau că nu trebuie declarate adunările care se desfăşoară într-un loc public - drum public, parte carosabilă, trotuar, piaţă publică, aflat în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat.

În opinia acestor instanţe, pentru ca o persoană să poată fi sancţionată în urma încălcării dispoziţiilor art. 26, alin (1) lit.a) sau d) din Legea 60/1991, este necesar ca aceasta să fi organizat şi desfăşurat adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, ori să fi participat la o adunare publică nedeclarată sau interzisă, participare urmată de refuzul de a părăsi locul de desfăşurare la avertizările şi somaţiile organelor de ordine.

"În acest context, s-a apreciat că Legea nr. 60/1991 prevede la articolul 1 alin. (1) că adunările publice - mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege. În opinia magistraţilor instanţelor consultate, acest act normativ nu oferă o definiţie precisă a adunărilor publice, dar din textul legal menţionat, s-a apreciat că pentru determinarea caracterului de adunare publică al unei întruniri, nu prezintă importanţă neapărat numărul de persoane, ci scopul întrunirii şi locul de desfăşurare al acesteia. Astfel, s-a reţinut că sintagma 'adunare publică nedeclarată' nu trebuie interpretată prin folosirea înţelesului său din limbajul comun, ci prin folosirea înţelesului autonom conferit de actul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Prin urmare, s-a apreciat că adunarea publică nu are în Legea nr.60/1991 sensul din limbajul comun, ci sensul de adunare care trebuie declarată. În ceea ce priveşte caracterul declarat sau nedeclarat al adunării publice, se menţionează că art. 3 din Legea nr.60/1991 instituie o excepţie de la regula prevăzută de art. 1 alin.(l) în sensul că nu trebuie declarate în prealabil adunările publice (...) precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, iar în cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate", se arăta în sesizarea CAB.

Tot în sesizarea CAB se preciza că nu se poate reţine că o persoană a organizat sau a participat la o astfel de adunare, având în vedere că legea exceptează de la obligativitatea declarării o adunare desfăşurată în exteriorul sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, cum ar fi Parlamentul sau Guvernul.

"Argumentându-şi soluţia de anulare a proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, majoritatea judecătorilor a apreciat că sintagma 'adunările care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat' din cuprinsul art. 3 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, desemnează nu doar terenul aferent unei clădiri, aflat în deţinerea persoanei juridice de interes public sau privat (acest teren fiind desemnat doar de sintagma 'în incinta sediilor ori a imobilelor'), ci şi suprafaţa de teren aflată în domeniul public situată în proximitatea sediilor sau imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Aşadar, această din urmă locaţie este considerată de judecători ca fiind exteriorul sediului unei autorităţi publice sau instituţii privat", afirma CAB.

Au existat şi instanţe arondate CAB care au susţinut contrariul, respectiv faptul că, potrivit art.26 alin. 1 lit. d) din Legea nr.60/1991, constituie contravenţie participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii.

"S-a reţinut că art.1 alin.2 din acest act normativ prevede că adunările publice - mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de legea nr.60/1991. Judecătorii care au adoptat această opinie au considerat că exteriorul sediului unei instituţii publice reprezintă zona cuprinsă între punctele de acces în clădire şi gardul împrejmuitor, doar pentru aceasta zonă fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 privind scutirea de la obligaţia de declarare în prealabil. S-a apreciat că trotuarele şi partea carosabilă, elemente ale unei căi de comunicaţii publice, în sensul art.6 alin. 1 pct.14, 23 şi 33 din OUG nr. 195/2002, aflate la exteriorul împrejmuirii unei instituţii publice, nu pot fi considerate ca aparţinând exteriorului sediului acesteia, ci reprezintă o zonă publică în care este necesară declararea unei adunări publice, conform art. I alin.2 din legea nr.60/1991", se arăta în opinia minoritară. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editori online: Simona Aruştei, Ady Ivaşcu)