DNA: Sechestru pe averile lui Sebastian Vlădescu şi Cristian Boureanu
DNA a anunţat vineri că a fost pus sechestru până la concurenţa sumei de 15.096.000 euro pe bunurile deţinute de cei cinci inculpaţi cercetaţi în dosarul de corupţie privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, printre care fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu şi fostul deputat Cristian Boureanu.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în conformitate cu art. 249 din Codul de procedură penală şi art. 20 din Legea 78/2000, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, au dispus măsuri asigurătorii până la concurenţa sumei de 15.096.000 euro, iar până în prezent au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 2.139.807 euro (bunuri imobile în valoare de 1.973.140 euro şi bunuri mobile în valoare de 166.667 euro) deţinute de inculpaţii Costea Mircea Ionuţ, Mititelu Mihaela, Dascălu Constantin, Boureanu Cristian şi Vlădescu Sebastian", se arată într-un comunicat al DNA.
În acest dosar, Sebastian Vlădescu este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată, Cristian Boureanu - trafic de influenţă; Mircea Ionuţ Costea (cumnatul lui Mircea Geoană, fost director al Eximbank) - trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită; Mihaela Mititelu (persoană apropiată de conducerea CFR) - trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită; Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) - luare de mită.
În luna mai, DNA a stabilit o cauţiune de un milion de euro pentru Sebastian Vlădescu, iar acesta a garantat cu lingouri, bani şi imobile.
Conform anchetatorilor, în perioada 2005 - 2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată pe linia Bucureşti - Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.
"Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR). În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Sebastian Vlădescu, împreună cu Mircea Ionuţ Costea şi Mihaela Mititelu, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu CN CFR SA privind reabilitarea căii ferate Bucureşti - Constanţa pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al Finanţelor Publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate", arăta DNA pe 27 aprilie.
Potrivit sursei citate, în perioada 2008 - 2009, în baza acestei înţelegeri, el a primit suma de aproximativ un milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla.
"Ulterior, în perioada 2009 - 2010, suspectul Sebastian Vlădescu, în calitatea menţionată mai sus, pentru a-şi îndeplini atribuţiile sale de serviciu într-un mod care să asigure finanţările respective, a acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de două milioane de euro, iar, în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat", preciza DNA.
Procurorii mai spun că Sebastian Vlădescu, în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2013, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Sebastian Vlădescu urma să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului Transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa, menţiona DNA. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - reținut în uma unui accident (surse)
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost reținut în urma unui accident petrecut în Teleorman, iar după testarea cu aparatul DrugTest a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii. El avea dreptul de a conduce suspendat. 'Polițiștii din cadrul Secție
Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obținerea permisului auto, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, în dosar sunt vizate fapte
Mehedinți: Nouă percheziții în județul Olt, într-un dosar de furt calificat; sunt vizați cinci suspecți
Nouă percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, în județul Olt, într-un dosar de furt calificat, în care sunt vizați cinci suspecți care ar fi furat peste 40 de televizoare din remorca unui TIR, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Mehedinți, din
Brigada Rutieră: Două mașini s-au ciocnit în Pasajul Unirii; traficul este restricționat
Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două mașini s-au ciocnit marți dimineață. 'În jurul orei 05:47, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un accident de circulație care a avut loc în Pasajul Unirii. Conducătorul unui autovehicul care
Tribunalul București ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Tribunalul București ar putea pronunța, marți, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu a fost dus luni dimineața din Arestul Central la tribunal, unde cererea sa a fost judecată de Vlad Andriescu,
Teleorman: Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată de pe o stradă din Poroschia au fost prinși și reținuți
Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată cu o mașină de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia au fost prinși și reținuți, informează IPJ Teleorman. 'La data de 12 octombrie a.c., fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii au depistat doi bărbați implicați în eveniment, iar în urma probatoriului administrat
Procurorul general al R. Moldova, în vizită la București; întâlniri la Parchetul General, DNA și DIICOT
Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Machidon, efectuează o vizită de lucru în România, în cadrul căreia va purta discuții la Parchetul General, DNA și DIICOT. Vizita a început la Parchetul General, unde Alexandru Machidon a discutat, luni, cu procurorul general al României, Cristina Chiriac, despre
Cu o întârziere de doi ani, procesul exploziei de la Crevedia poate intra pe fond; 53 milioane euro - despăgubiri solicitate
Un magistrat de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița, a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului în care cei doi patroni ai stației GPL din Crevedia, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată în legătură cu exploziile din 26 august 2023, în urma cărora șase persoane au murit și 54 au fost rănite.
Tribunalul București amână cu o zi pronunțarea privind cererea lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Tribunalul București a amânat pentru marți pronunțarea unei decizii privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgesc
PG: 16 ruși, trimiși în judecată pentru falsificare de acte în vederea obținerii cetățeniei române
Parchetul General a trimis în judecată 16 ruși pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals informatic și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, într-un dosar în care sunt acuzați că au folosit certificate de cetățenie falsificate pentru a obține acte de identitate românești.
Călin Geogescu, așteptat la tribunal
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, va fi dus luni dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o cerere depusă de el în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septemb
Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare
Poliția Română a derulat, în perioada 2 - 8 octombrie, 2.372 de activități de prevenire și informare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis duminică AGERPRES, dintre acestea, la 1.051 d
București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)
Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,
Patru bărbați din Cluj au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Patru bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv sub acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anulu
Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată
Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici







