Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Curţii Constituţionale a României (CCR) sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

"Prin modul în care a fost dezbătută şi adoptată, legea menţionată încalcă prevederile art.1 alin.(5), ale art.61 alin.(2) coroborate cu cele art.66 alin.(2) şi (3), ale art.64 alin.(4) şi ale art.147 alin.(4) din Constituţie. Totodată, prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor contravine normelor şi principiilor constituţionale, pentru motivele prezentate în cele ce urmează", se arată în sesizarea trimisă la CCR.

În legătură cu aspectele de neconstituţionalitate extrinsecă, Iohannis susţine că Legea 303/2004 a fost dezbătută şi adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art.61 alin.(2), coroborate cu cele ale art.66 alin. (2) şi (3) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, această lege a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunite, iar pe de altă parte, într-o sesiune extraordinară pe a cărei ordine de zi iniţiativa legislativă nu putea fi înscrisă la momentul convocării Camerei Deputaţilor.

Preşedintele arată că Legea 303/2004 a fost dezbătută şi adoptată de către Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunite, deoarece: niciunul dintre subiectele care au dreptul, potrivit art. 66 alin. (2) din Constituţie, de a cere întrunirea Camerelor în sesiune extraordinară nu a formulat o asemenea cerere; convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară s-a realizat de un alt subiect decât cel stabilit la art. 66 alin. (3) din Constituţie.

În legătură cu aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă, preşedintele arată că, prin decizia nr. 45/2018, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unui număr de 12 puncte din legea de modificare a Legii nr. 303/2004 şi a unui număr important de dispoziţii şi sintagme aflate în strânsă legătură cu acestea.

"Cu toate acestea, o serie de dispoziţii din legea transmisă la promulgare ridică în continuare probleme, unele dintre modificări fiind, prin ele însele, neclare şi contradictorii, aspect cu consecinţe grave asupra exigenţelor calităţii legii, impuse de Legea fundamentală, de natură să genereze un puternic impact negativ asupra bunei funcţionări a sistemului judiciar", mai spune preşedintele.

În continuare sunt enumerate articolele din Legea 303/2004 care încalcă Constituţia, în opinia preşedintelui.

*** Art.I pct.2 încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

La art. I pct. 2 din legea supusă controlului Curţii se modifică art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia: "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii trebuie să fie imparţiali având libertate deplină în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii, în conformitate cu legea şi în mod imparţial, cu respectarea egalităţii de arme şi a drepturilor procesuale ale părţilor. Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Hotărârile pronunţate în căile de atac nu intră sub imperiul acestor restricţii. Scopul independenţei judecătorilor constă inclusiv în a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil având la bază doar aplicarea legii".

În decizia nr.45/2018, CCR a arătat că sintagma "fie chiar autorităţi judiciare" este una clară şi că obligaţia judecătorului de a lua decizii fără "restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii directe sau indirecte" este în concordanţă cu art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României.

"Aşadar, aşa cum a reţinut şi Curtea în jurisprudenţa sa, legiuitorul constituant a consacrat independenţa judecătorului pentru a-l apăra pe acesta de influenţa autorităţilor politice şi, în special, a puterii executive; această garanţie nu poate fi, însă, interpretată ca fiind de natură să determine lipsa responsabilităţii judecătorului. Legea fundamentală nu conferă numai prerogative - care, în textul menţionat, se circumscriu conceptului de 'independenţă' - ci stabileşte şi limite pentru exercitarea acestora, care, în acest caz, se circumscriu sintagmei 'se supun numai legii' (Decizia nr. 2/2012). În aceeaşi decizie, Curtea a arătat că 'independenţa judecătorilor, atât din punct de vedere funcţional (în raporturile cu reprezentanţii puterii legislative şi executive), cât şi personal (respectiv al statutului care trebuie să i se acorde judecătorului prin lege), reprezintă o garanţie destinată înfăptuirii unei justiţii independente, imparţiale şi egale, în numele legii'. Cu toate acestea, textul de lege menţionează că 'Hotărârile pronunţate în căile de atac nu intră sub imperiul acestor restricţii'. Aşadar, toate aceste principii stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu se aplică hotărârilor pronunţate în căile de atac şi nici judecătorilor care iau aceste hotărâri", se arată în sesizarea trimisă CCR.

În opinia lui Iohannis, o atare dispoziţie instituie un tratament diferenţiat, nejustificat obiectiv şi raţional, între judecătorii care pronunţă hotărâri în primă instanţă şi judecătorii care pronunţă hotărâri în căi de atac, cei din prima categorie fiind supuşi tuturor acestor restricţii şi dând expresie, aşa cum şi Curtea a reţinut, principiului independenţei judecătorilor.

De asemenea, se încalcă pe această cale art.16 alin. (1) din Constituţia României referitor la egalitatea în drepturi, fiind aplicat un tratament discriminatoriu, fără o justificare obiectivă şi raţională, pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.

În al doilea rând, neaplicarea tezei întâi a art. 2 alin. (3) pentru hotărârile date în căile de atac conduce la concluzia că judecătorii care le pronunţă pot fi supuşi unor "restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte".

*** Art.I pct.4 din Legea 303/2004 încalcă art.131 alin. (1) şi art.132 alin.(1) din Constituţie.

La art.I pct. 4 din legea criticată, alin. (11) al art. 3 din Legea nr. 303/2004 prevede: "Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Prin decizia nr. 924/2012, CCR a reţinut că Ministerul Public a fost instituit, prin art. 131 şi 132 din Constituţie, ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti, având rolul de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Prin aceeaşi decizie s-a arătat că procurorii au, la fel ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi, prevăzut expres în art. 133 şi 134 din Legea fundamentală, că aceştia sunt numiţi în funcţie, la fel ca judecătorii, la propunerea CSM şi că acelaşi organ al autorităţii judecătoreşti îndeplineşte - prin Secţia pentru procurori, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor. Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a statuat că independenţa justiţiei cuprinde două componente, respectiv componenta instituţională (care nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime) şi componenta individuală (independenţa judecătorului). Aşadar, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

"În cursul procesului penal, procurorul nu dispune doar soluţia, ci are un rol mult mai amplu şi mai important. Până la adoptarea unei soluţii la finalizarea fazei de urmărire penală, procurorul, reprezentând interesele generale ale societăţii, poate lua măsura preventivă a reţinerii, poate dispune aplicarea măsurilor de protecţie în cazul acordării statutului de martor ameninţat, poate autoriza unele măsuri de supraveghere tehnică, poate propune judecătorului de drepturi şi libertăţi luarea celorlalte măsuri preventive prevăzute de lege, dispune unele măsuri de supraveghere, etc. Textul în discuţie îi limitează însă independenţa asupra dispunerii acestor măsuri, aşa cum acestea sunt conferite de normele procesual penale, cu consecinţa imposibilităţii de respectare a obligaţiei constituţionale de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Prin urmare, limitarea independenţei procurorilor doar la dispunerea soluţiilor încalcă rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor, aşa cum acestea sunt stabilite prin art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală", spune preşedintele.

*** Art. I pct. 6 din Legea 303/2004 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.

La art. I pct. 6 din legea supusă controlului Curţii, alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 303/2004 prevede: "(3) Judecătorii şi procurorii trebuie atât să fie, cât şi să apară ca fiind independenţi unii de ceilalţi".

"Textul este neclar, imprecis, contradictoriu şi generează impredictibilitate prin imposibilitatea aplicării concrete, încălcând astfel art. 1 alin. (5) din Constituţie. Pe de o parte, se stabileşte obligaţia independenţei procurorilor şi judecătorilor unii faţă de ceilalţi şi, pe de altă parte, se acceptă lipsa de independenţă a unora faţă de ceilalţi atât timp cât există o aparenţă (nu o certitudine/obligaţie) a respectivei independenţe. Sintagma 'trebuie să fie, cât şi să apară' - provenită dintr-o expresie jurisprudenţială folosită de instanţele europene strict în anumite contexte faptice - nu este însă suficient de previzibilă pentru a fi folosită cu caracter general, nefiind clar şi precis care este obiectul reglementării, destinatarii normei propuse neputând înţelege care ar fi conduita pe care ar trebui să o adopte pentru a respecta această obligaţie, mai ales raportat la aparenţa de independenţă a unui magistrat faţă de alt magistrat. În plus, textul legal nu stabileşte criterii privind 'aparenţa de independenţă', lipsind norma de precizie, contrar art.1 alin.(5) din Constituţia României", spune preşedintele.

***Art. I pct. 8 din Legea 303/2004 încalcă art.1 alin. (5) din Constituţie.

Art. I pct. 8 din legea supusă controlului Curţii completează dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 303/2004 cu un nou alineat, alin (21), cu următorul cuprins: "Apartenenţa în calitate de colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, are ca efect eliberarea din funcţia deţinută".

"Din modul de redactare a acestei dispoziţii nu este clar la ce funcţie face trimitere noul text introdus. Observăm că nici modificările preconizate la art. I pct. 119 - 122, vizând dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, nu sunt corelate cu această modificare. În aceste condiţii, textul nu precizează în mod clar despre ce 'funcţie deţinută' este vorba - funcţia de conducere deţinută sau cea de judecător/procuror - şi nici pe baza cărei proceduri se realizează această eliberare din funcţie (prin similitudine cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) - pct. 9 din legea supusă controlului Curţii). Lipsa de claritate a normei generează reale dificultăţi de aplicare a acesteia, motiv pentru care este încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale", precizează Iohannis.

În plus, completarea adusă art.6 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor nu este corelată cu dispoziţiile art. 65 din aceeaşi lege, care prevăd în mod limitativ cazurile de eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor.

*** Art. I pct. 9 din Legea 303/2004 încalcă art.1 alin.(3) şi (5) şi art.147 alin.(4) din Constituţie.

La art. I pct. 9 se modifică art. 7 alin. (6), alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 303/2004. În forma adoptată după punerea în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/2018, Parlamentul a introdus următoarele dispoziţii în conţinutul art. 7: "(6) Rezultatul verificărilor se comunică din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorului sau procurorului vizat, precum şi, la cerere, oricărei persoane. (7) Actul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prevăzut la alin. (5) poate fi contestat în instanţă, în termen de 3 luni de la data la care a luat cunoştinţă, de către orice persoană care justifică un interes legitim, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile. (8) Răspunsul eronat se pedepseşte conform legii".

În decizia nr. 252/2018, CCR a arătat că neconstituţionalitatea textului a fost atrasă de faptul că actul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării era considerat o probă preeminentă, de necontestat în procedura disciplinară care se desfăşura în privinţa magistratului. În paragraful 107 din aceeaşi decizie, Curtea a arătat că, "având în vedere că noul text prevede că actul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării poate fi atacat în contencios administrativ, rezultă că opţiunea legiuitorului a fost aceea de a-l califica drept unul administrativ în sensul art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004".

În urma punerii în acord a legii cu această dispoziţie, Parlamentul a modificat art. 7 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 astfel: "Actul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prevăzut la alin. (5) poate fi contestat în instanţă, în termen de 3 luni de la data la care a luat la cunoştinţă, de către orice persoană care justifică un interes legitim, conform Legii nr. 554/2004. Dispoziţiile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile".

"Dispoziţia astfel modificată rămâne în continuare una neclară şi imprecisă, contrar exigenţelor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, întrucât nu se poate deduce cine ia la cunoştinţă şi de la ce moment începe să curgă termenul de 3 luni instituit de legiuitor", arată preşedintele.

***Art. I pct. 9 din Legea 303/2004 încalcă art. 1 alin. (5), art. 31 alin. (3) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Dispoziţiile art. 7 alin. (9) din cadrul art. I pct. 9 prevăd: "Informaţiile care privesc statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (...) prin derogare de la prevederile art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public (...) constituie informaţii de interes public la care accesul liber este garantat".

În opinia preşedintelui, art. 7 alin. (9) aduce atingere rolului CSM, referitor la respectarea obligatorie a Constituţiei şi a legilor, lăsând fără efect anchetele disciplinare ale Inspecţiei Judiciare.

***Art. I pct. 23 din legea 303/2004 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În forma adoptată de Parlament, art. I pct. 23 din legea supusă controlului Curţii reglementează, în cuprinsul dispoziţiilor art. 18, doar parţial, procedura disciplinară pentru auditorii de justiţie, menţionându-se în alin. (8) că "procedura de cercetare disciplinară şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare se stabileşte prin Regulamentul Institutului Naţional al Magistraturii".

După această reglementare de principiu, urmează modificări ale art. 18, inserate în alin. (9) - (11), care vizează, doar în parte, modul de desfăşurare a procedurii disciplinare, legiuitorul limitându-se doar la a menţiona că: "(9) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva auditorului de justiţie s-a dispus trimiterea în judecată pentru aceeaşi faptă. (10) Organul de urmărire penală este obligat să comunice, de îndată, Institutului Naţional al Magistraturii actul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a auditorului de justiţie. (11) Suspendarea cercetării disciplinare se dispune de către directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi operează până când soluţia pronunţată în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Hotărârea definitivă este comunicată de îndată Institutului Naţional al Magistraturii. Pe durata suspendării cercetării disciplinare, cursul prescripţiei răspunderii disciplinare este suspendat".

"Din analiza întregii abordări a legiuitorului cu privire la statutul auditorilor de justiţie, se constată că acesta a reglementat condiţiile de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, statutul, drepturile şi obligaţiile, incompatibilităţile şi interdicţiile, abaterile disciplinare, sancţiunile aplicabile auditorilor de justiţie, fără ca procedura disciplinară să fie reglementată în mod complet prin acelaşi act normativ sau printr-un act normativ cu aceeaşi forţă juridică, ceea ce ar impune o reanalizare a întregii reglementări în materie şi completarea în mod corespunzător a acesteia. În plus, instituirea unei rezerve a legiuitorului în privinţa modului de desfăşurare a procedurii disciplinare împotriva auditorilor de justiţie - menţionând că procedura de cercetare disciplinară şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare se stabileşte prin regulament al Institutului Naţional al Magistraturii, pentru ca apoi să reglementeze prin lege unele aspecte ale acestei proceduri disciplinare - încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la principiul legalităţii, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii", se arată în sesizare.

*** Art. I pct. 30 din Legea 303/2004 încalcă art. 1 alin. (5), art. 125 alin. (3) şi art. 128 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Art. I pct. 30 modifică art. 21 din Legea nr. 303/2004, care reglementează criteriile de repartizare a judecătorilor şi procurorilor stagiari, după promovarea examenului de capacitate, în alin. (3) prevăzându-se "în circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidaţii cunoscători ai limbii acelei minorităţi".

"În primul rând, acest text de lege prezintă dificultăţi majore de aplicare, întrucât legea nu prevede procedura prin care se stabileşte care este candidatul care cunoaşte mai bine limba acelei minorităţi, cum este verificat sau ce se întâmplă dacă sunt doi astfel de candidaţi. Nu este clar dacă această procedură presupune înfiinţarea unei comisii sau cine stabileşte acest aspect şi nici modul de funcţionare şi verificare concretă a acestei condiţii. Această reglementare lacunară lipseşte norma de claritate şi precizie, contrar exigenţelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În al doilea rând, apreciem că această condiţie - de cunoaştere a unei limbi a unei minorităţi naţionale - nu reprezintă o condiţie de promovare a examenului de capacitate, pentru a fi avută în vedere de către candidat şi pentru a şi-o însuşi. Astfel, nefiind o condiţie prealabilă şi nederivând din prestaţia sa curentă, profesională, candidatului judecător sau procuror nu îi poate fi opusă ori impusă în exercitarea unui drept câştigat prin examen. Egalitatea în faţa legii în acele circumscripţii în care 'minoritatea' are o pondere de 50% şi în care criteriile obiective dispar este înlocuită cu un alt criteriu, bazat pe 'cunoaşterea' limbii minorităţii respective. În plus, potrivit principiului constituţional înscris în art. 128 alin. (1), 'procedura judiciară se desfăşoară în limba română', iar potrivit alin. (2), cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice", se precizează în sesizare.

În opinia lui Iohannis, prin introducerea cerinţei privind cunoaşterea limbii minorităţilor naţionale drept criteriu pentru repartizarea în funcţia de judecător sau procuror se recunoaşte, indirect, dreptul magistratului de a utiliza o altă limbă decât cea română în cursul procedurilor judiciare, drept recunoscut şi consacrat doar în favoarea cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale - care au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, dar în condiţiile legii organice - aspect ce contravine art. 128 alin. (1) din Constituţia României.

"Cu alte cuvinte, judecătorul/procurorul nu are obligaţia de a cunoaşte limba minorităţilor naţionale, ci pe aceea de a asigura cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale dreptul de a se exprima în limba maternă, urmată în mod firesc de folosirea serviciilor unor interpreţi/traducători autorizaţi. Realizarea traducerilor chiar de către judecător ar echivala şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie referitoare la incompatibilităţile judecătorilor. Posibilitatea ca un judecător/procuror să poată beneficia de o prioritate în alegerea postului, doar în considerarea unor 'pretinse' cunoştinţe lingvistice suplimentare, care să îi asigure posibilitatea de a comunica cu părţile în altă limbă decât cea română, încalcă art. 128 alin. (1) şi (2) din Constituţie", afirmă sursa citată.

*** Art. I pct. 48 din Legea 303/2004 încalcă art. 1 alin. (5), art. 124, art. 125 alin. (3), art. 132 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Art. I pct. 48 introduce un nou articol, 331, în cuprinsul Legii nr. 303/2004 cu următorul conţinut: "Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, care nu au fost sancţionate disciplinar, au avut numai calificativul 'foarte bine' la toate evaluările şi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcţiile vacante de judecător sau procuror, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior".

În opinia lui Iohannis, această dispoziţie reglementează practic un nou mod de numire în magistratură, cu respectarea celor patru condiţii enunţate.

"Apreciem că reglementarea este una incompletă şi imprecisă, contrar exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu este stabilită în mod corespunzător procedura aferentă unei asemenea numiri, aspect în măsură să creeze premise pentru interpretări diferite şi aplicare neunitară", se mai spune în sesizare.

*** Art. I pct. 49 din Legea 303/2004 încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Art. I pct. 49 modifică art. 35 din Legea nr. 303/2004. Potrivit alin. (1) al art. 35, "Formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor constituie garanţia independenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiei. Formarea iniţială şi continuă este un drept şi o îndatorire pentru judecător".

"În raport cu conţinutul tezei a II-a a art. 35, considerăm că nu există o raţiune pentru care formarea iniţială şi continuă să reprezinte un drept şi o îndatorire doar pentru judecător, nu şi pentru procuror, aspect ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituţia României, din acest punct de vedere, cele două categorii socio-profesionale aflându-se în aceeaşi situaţie juridică. În egală măsură, legea reglementează formarea iniţială pentru viitorii magistraţi, indiferent dacă sunt judecători sau procurori, iar alin. (1) face referire la formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor. De altfel, dispoziţiile art. 35 teza a II-a vin în contradicţie şi cu art. 36 din Legea nr. 303/2004, în vigoare şi nemodificat prin legea supusă controlului Curţii, care instituie responsabilitatea pentru formarea profesională continuă în sarcina "fiecărui judecător şi procuror, prin pregătire individuală", aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii", declară Iohannis.

*** Art. I pct. 53 încalcă art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. j) şi art. 148 alin. (4) din Constituţie.

Art. I pct. 53 modifică art. 39 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Art. 39 alin. (1) în forma modificată reglementează modalitatea de realizare a evaluării periodice privind calitatea activităţii, eficienţa, integritatea şi obligaţia de formare profesională continuă pentru judecători şi procurori, iar în cazul celor numiţi în funcţii de conducere, şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale. Acest text de lege instituie perioadele de realizare a evaluării activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, în mod distinct, în raport cu vechimea în funcţia de judecător, respectiv de procuror, după cum urmează: a) o dată la 2 ani, pentru judecătorii şi procurorii cu o vechime între un an şi 5 ani; b) o dată la 3 ani, pentru judecătorii şi procurorii cu o vechime între 5 şi 10 ani; c) o dată la 4 ani, pentru judecătorii şi procurorii cu o vechime între 10 şi 15 ani; d) o dată la 5 ani, pentru judecătorii şi procurorii cu o vechime mai mare de 15 ani.

"Această reglementare vine în contradicţie cu prevederea cuprinsă în art. 40 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) lit. h) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - în noua formă adoptată de Parlament - care prevede evaluarea "anuală" a judecătorilor şi procurorilor. Prin reglementarea diferită şi chiar contradictorie, în cuprinsul a două dintre actele normative referitoare la justiţie, a termenelor pentru realizarea aceleiaşi proceduri de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, ce impune adoptarea unor reglementări clare, precise şi neechivoce", declară Iohannis.

*** Art. I pct. 54 încalcă art. 133 alin. (1) şi (7) din Constituţie.

Art. I pct. 54 modifică art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 astfel: "(4) Hotărârile secţiilor pot fi atacate cu recurs, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile. Hotărârea curţii de apel este definitivă".

"Având în vedere faptul că hotărârile secţiilor nu mai sunt supuse niciunui control al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dispoziţia în discuţie aduce atingere rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, determinând şi inaplicabilitatea art. 133 alin. (7) din Constituţie, care prevede că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, singura excepţie fiind cea a hotărârilor date în materie disciplinară. Aşadar, noua prevedere introduce o procedură derogatorie de la procedurile reglementate de către legiuitorul constituant prin raportare la rolul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind contrară art. 133 alin. (1) şi (7) din Constituţie", spune preşedintele.

***Art. I pct. 61 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Art. I pct. 61 introduce trei noi articole după art. 46 din Legea nr. 303/2004, care reglementează aspecte referitoare la promovarea judecătorilor şi procurorilor. Art. 463, nou introdus, are următorul cuprins: "(1) Concursul de promovare efectivă constă în susţinerea unei probe având ca obiect evaluarea activităţii şi conduitei candidaţilor din ultimii 3 ani. (2) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, inclusiv comisiile de concurs şi constituirea acestora, aspectele supuse verificării în cadrul probei prevăzute la alin. (1) şi modalitatea de stabilire şi contestare a rezultatelor, se stabilesc prin Regulamentul prevăzut la art. 46 alin. (3). (3) Dispoziţiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

"Faţă de forma aflată în vigoare se introduce o nouă etapă a promovării în funcţie, cea reprezentată de promovarea efectivă realizată printr-o probă constând în evaluarea activităţii şi conduitei candidaţilor în ultimii 3 ani. Formularea generală prin folosirea sintagmei 'evaluarea activităţii şi conduitei', fără precizarea altor elemente în textul legii, lipseşte norma de claritate şi precizie, contrar art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, chiar dacă procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, comisiile de concurs şi constituirea acestora, aspectele supuse verificării sau modalitatea de stabilire şi contestare a rezultatelor sunt stabilite prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii, textul legii nu prevede şi un set de criterii clare, obiective, care să pună accent pe calităţile, competenţele şi meritele reale ale magistraţilor care participă la concursul de promovare. Lipsa de claritate a legii este de natură să lase loc influenţelor în promovarea magistraţilor, aspect deosebit de important pentru neutralitatea sistemului judiciar", spune Iohannis.

*** Art. I pct. 75 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Art. I pct. 75 modifică dispoziţiile art. 51, în sensul că, după alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alin. (8) - (10) în Legea nr. 303/2004, care prevăd: "(8) Până la finalizarea procedurii de revocare din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (2) şi (7), Secţia pentru judecători, respectiv Secţia pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii, după caz, poate dispune suspendarea judecătorului sau procurorului din funcţia de conducere. (9) Hotărârea se motivează în termen de 5 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 5 zile de la comunicare, fără îndeplinirea procedurii prealabile. (10) Până la soluţionarea contestaţiei, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii de suspendare".

"După cum se poate observa, la alin. (9) şi (10), legiuitorul a reglementat momentele procesuale ale pronunţării, redactării şi atacării hotărârii pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, fără însă a reglementa procedura prealabilă pronunţării hotărârii. Astfel, legiuitorul nu prevede cine are iniţiativa suspendării judecătorului sau procurorului din funcţia de conducere. Lipsa acestei reglementări poate conduce la necesitatea adoptării unor completări ulterioare, întrucât se impune a fi reglementată modalitatea de sesizare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune suspendarea din funcţia de conducere a judecătorului sau procurorului, până la finalizarea procedurii de revocare din funcţiile de conducere (modalităţile posibile de sesizare sunt multiple: spre exemplu, sesizarea din oficiu a secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; solicitarea adunării generale a judecătorilor/procurorilor din cadrul instanţei/parchetului; solicitarea preşedintelui instanţei/a conducătorului parchetului; solicitarea inspectorilor judiciari, ca urmare a verificărilor efectuate privind eficienţa managerială a persoanelor care exercită funcţii de conducere). Se constată astfel că dispoziţia legală menţionată nu este completă şi precisă, contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie", se spune în sesizarea trimisă CCR.

*** Art. I pct. 79 încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie

Art. I pct. 79 a eliminat concursul constând în proba scrisă pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Prin intervenţia legislativă asupra art.521 alin. (2) lit. c), respectiv prin eliminarea 'probei scrise, cu caracter practic' şi menţinerea doar a unei probe a interviului - art. 521 alin. (2) lit. b) - în vederea promovării în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul a eliminat o garanţie a derulării unui concurs într-un mod cât mai obiectiv, care să asigure promovarea la instanţa supremă a judecătorilor cu un înalt nivel de pregătire profesională. Prin menţinerea doar a probei interviului pentru candidaţi se relativizează standardele profesionale, cu efect asupra calităţii activităţii judecătorilor instanţei supreme, este sporită doza de subiectivism şi, în acelaşi timp, se creează discriminări între promovările în funcţii de execuţie la celelalte instanţe şi cele la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", consideră preşedintele.

***Art. I pct. 104 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 124 alin. (4) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.

Art. I pct. 104 modifică dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, în sensul că "Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie (...) a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară". Faţă de forma aflată în vigoare, este introdusă condiţia confirmării judecătorului de cameră preliminară.

Preşedintele consideră că prin această modificare se creează o situaţie privilegiată pentru judecători şi procurori, în condiţiile în care ei sunt cei dintâi chemaţi să aplice legea şi să vegheze la respectarea ei.

În plus, posibilitatea lăsată judecătorilor şi procurorilor trimişi în judecată de a continua să îşi exercite prerogativele între momentul trimiterii în judecată şi momentul confirmării judecătorului de cameră preliminară, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul autorităţii de stat le implică, în condiţiile în care s-ar afecta activitatea şi imaginea publică a autorităţii, contravine principiului statului de drept şi principiului supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii respectării legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală şi, totodată, vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţile statului, afectând deopotrivă independenţa judecătorilor şi statutul procurorilor, prevăzute de art. 124 alin. (4) şi art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.

*** Art. I pct. 107 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.

Art. I. pct. 107 art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, astfel: "Judecătorul sau procurorul poate fi suspendat din funcţie şi în cazul în care a fost trimis în judecată pentru o infracţiune, dacă se apreciază, în raport de circumstanţele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei. În situaţia în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate fi menţinut în funcţie, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuţii până la soluţionarea definitivă a cauzei."

În forma aflată în vigoare, art. 62 alin. (11) instituie o excepţie de la suspendarea judecătorului sau procurorului trimis în judecată numai pentru infracţiunile săvârşite din culpă şi dacă se apreciază că nu se aduce atingere prestigiului profesiei.

Preşedintele arată că noua formă modificată a art. 62 alin. (11) contrazice chiar alin. (1) al aceluiaşi articol.

Astfel, pe de o parte, art. 62 alin. (1) prevede că judecătorul sau procurorul este suspendat când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară, iar pe de altă parte, în art. 62 alin. (11) se menţionează că judecătorul sau procurorul poate fi suspendat dacă a fost trimis în judecată pentru o infracţiune, dacă se apreciază, în raport de circumstanţele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei.

"Astfel, în cadrul aceluiaşi articol, sunt instituite două reguli diferite pentru aceeaşi situaţie: trimiterea în judecată a unui judecător sau procuror. O astfel de contradicţie lipseşte norma de claritate şi de previzibilitate, fiind imposibil de determinat conduita care trebuie urmată într-o atare situaţie, ceea ce contravine cerinţelor de calitate a legii instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie. În al doilea rând, dacă s-ar interpreta că pentru orice infracţiune, în momentul trimiterii în judecată, se poate realiza această apreciere asupra afectării sau nu a prestigiului profesiei, s-ar ajunge la situaţia în care norma juridică ar fi golită de conţinut. În forma aflată în vigoare, o astfel de evaluare este posibilă doar pentru infracţiunile săvârşite din culpă, nu şi pentru cele intenţionate. În aceste condiţii, noua prevedere elimină practic un standard de integritate în ceea ce priveşte categoria socio-profesională a magistraţilor", spune Iohannis.

În opinia lui Iohannis, instituirea posibilităţii ca un magistrat trimis în judecată pentru o infracţiune intenţionată să fie menţinut în funcţie, dacă se apreciază că o astfel de infracţiune nu aduce atingere prestigiului profesiei, reprezintă o afectare a independenţei judecătorilor şi a statutului procurorilor şi a principiilor legalităţii şi imparţialităţii care le guvernează activitatea, conform art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.

*** Art. I pct. 134 încalcă art. 1 alin. (5), art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Art. I pct. 134 modifică art. 75 din Legea nr. 303/2004 în privinţa competenţelor Plenului, respectiv ale secţiilor CSM de a apăra judecătorii şi procurorii "împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta", care le-ar putea afecta independenţa şi imparţialitatea, precum şi "împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea" ori de a apăra reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor.

Prin dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. c) s-a atribuit Secţiei pentru judecători a CSM competenţa de a "apăra independenţa puterii judecătoreşti", pentru ca prin dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol să se atribuie Plenului CSM competenţa de a soluţiona "sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său", "cu avizul fiecărei secţii".

*** Art. I pct. 142 încalcă art. 1 alin (3), art. 21 şi 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie.

Art. I pct. 142 modifică art. 82 din Legea nr. 303/2004 ce reglementează condiţiile de pensionare ale magistraţilor.

În forma aflată în vigoare, art. 82 alin. (3) prevede că "De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură". Aşadar, pensionarea judecătorilor şi procurorilor care nu au o vechime în magistratură de cel puţin 25 de ani se poate face în prezent şi dacă aceştia au o vechime cuprinsă între 20 şi 25 de ani, cu condiţia împlinirii vârstei de 60 de ani.

"Modificarea adusă art. 82 alin. (3) introduce posibilitatea ca această pensionare a judecătorilor care au între 20 şi 25 de ani vechime în magistratură să se poată realiza chiar înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani. O astfel de prevedere pune în pericol chiar funcţionarea sistemului judiciar, prin impactul negativ semnificativ asupra calităţii actului de justiţie dat de ieşirea din sistemul judiciar a judecătorilor şi procurorilor specializaţi, cu o experienţă profesională construită de-a lungul unei cariere. În plus, este afectată şi capacitatea generală de funcţionare a instanţelor şi parchetelor. O pensionare masivă în rândul magistraţilor conduce, în mod automat, la o supraîncărcare a instanţelor şi la blocaje reale ale funcţionării sistemului judiciar. Ca atare, reglementările în discuţie au un impact direct asupra exercitării dreptului fundamental al accesului la justiţie şi dreptul cetăţenilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, fiind contrare art. 21 din Constituţia României (întârzieri în soluţionarea dosarelor prin necesitatea repunerii pe rol a cauzelor, urmare a încetării activităţii unor judecători în faţa cărora s-au administrat în mod direct probe sau care au participat la cercetarea judecătorească ori dezbateri, respingerea cauzelor urmare a împlinirii termenelor de prescripţie)", spune Iohannis.

Preşedintele mai arată că, în opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia, publicată în data de 13 iulie, se arată că o astfel de modificare combinată cu alte modificări (precum schimbarea componenţei completurilor de judecată, dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii) poate afecta în mod serios "eficienţa şi calitatea actului de justiţie".

De asemenea, în opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia s-a arătat că o astfel de modificare reprezintă un pericol real pentru continuarea consolidării luptei anticorupţie în România.

"Mai mult, blocajul instituţional ce poate fi generat de prevederile amintite afectează chiar înfăptuirea justiţiei şi independenţa sa, atât în componenta instituţională, ce priveşte buna funcţionare a sistemului judiciar, cât şi în componenta sa personală, care se referă la independenţa judecătorului, contrar art. 124 alin. (1) şi (3). În plus, prin instituirea acestor dispoziţii care sunt apte să creeze un dezechilibru major la nivelul sistemului judiciar, este afectat chiar fundamentul statului de drept, prevederile în discuţie fiind contrare şi art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală", se mai arată în sesizarea trimisă CCR.

***Art. I pct. 151 încalcă art. 1 alin. (5), art. 52 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Art. I pct. 151 modifică art. 96 din Legea nr. 303/2004, care reglementează, în cuprinsul alin. (1) - (11), eroarea judiciară, procedura de constatare a acesteia şi condiţiile exercitării acţiunii în regres de către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Alin. (3) al art. 96 prevede că "există eroare judiciară atunci când: a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară".

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol: "Prin Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, precum şi prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară".

În decizia nr. 252/2018, par. 149 şi următoarele, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională definiţia erorii judiciare şi a arătat că, deşi sunt preluate literal considerentele din decizia Curţii Constituţionale nr. 45/2018, dispoziţiile art. 96 alin. (3) şi (4) din lege nu corespund unei opere de legiferare. Curtea a arătat că aceasta nu poate să se substituie legiuitorului în sensul de a oferi expresia normativă exactă a erorii judiciare, acestuia revenindu-i obligaţia de a stabili ipotezele pe care le consideră a fi erori judiciare, pe baza criteriilor, exigenţelor sau valenţelor de natură constituţională stabilite de Curte.

În opinia preşedintelui, legiuitorul trebuia să dea o expresie normativă elementelor, împrejurărilor sau situaţiilor care pot fi încadrate în noţiunea de "eroare judiciară", pentru a stabili criterii clare şi univoce, utile instanţelor judecătoreşti chemate să interpreteze şi să aplice legea.

În decizia nr. 45/2018, par. 217, CCR a arătat că în definirea erorii judiciare trebuie să se ţină cont de "dezlegarea unei situaţii litigioase contrar realităţii faptice/juridice, precum şi neregularitatea manifestă în privinţa desfăşurării procedurii, care nu a fost remediată în cursul acesteia, ambele legate de ideea de vătămare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale". Curtea a reţinut că legiuitorul are obligaţia de a identifica şi reglementa acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care se circumscriu noţiunii de eroare judiciară. În lipsa unor astfel de elemente de circumstanţiere, precizie şi detaliere, legea ar rămâne la un nivel ştiinţific, abstract, fără legătură cu realitatea juridică, ceea ce nu este de dorit.

"În urma reexaminării legii în condiţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, semnalăm că definiţia dată de legiuitor nu corespunde considerentelor celor două decizii ale Curţii Constituţionale. Reglementarea păstrează un caracter general, aspect sancţionat de Curtea Constituţională chiar în Decizia nr. 252/2018, unde, în paragraful 252 a arătat că 'legea este adoptată pentru a fi aplicată şi nu pentru a conţine principii generale pentru ca, ulterior, să se adopte o altă reglementare care să le concretizeze; de aceea, o lege cuprinde atât principii generale, cât şi reglementări specifice care pun în aplicare aceste principii. Aceasta ar trebui să fie şi abordarea legiuitorului cu privire la eroarea judiciară'. Încălcarea acestui considerent este confirmată şi de modul de formulare a art. 96 alin. (4) care menţionează că 'Prin Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, precum şi prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară'", precizează Iohannis.

Preşedintele arată că obligaţia legiuitorului fixată de Curtea Constituţională era tocmai de a identifica şi reglementa acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care se circumscriu noţiunii de eroare judiciară, în sensul considerentelor din decizia nr. 252/2018, anterior citate.

"Legiuitorul a păstrat o definiţie generală, de principiu, a erorii judiciare, făcând trimitere la alte reglementări necesare pentru a completa această definiţie, aspect ce încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la efectul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. În mod suplimentar, folosirea sintagmei 'încălcarea evidentă', în lipsa unor criterii de apreciere a unei astfel de încălcări, lipseşte norma de claritate şi precizie, contrar exigenţelor de calitate a legii stabilite de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Este adevărat că unul dintre elementele de care trebuia să ţină cont legiuitorul era gravitatea încălcării unor norme de drept material sau procesual, dar o preluare tale quale a considerentelor Curţii Constituţionale, fără detalierea clară a unor astfel de dispoziţii, lipseşte norma de claritate şi destinatarii acesteia de posibilitatea de a prevedea conduita de urmat", afirmă sursa citată.

Alin. (8) al art. 96 conţine dispoziţii referitoare la răspunderea magistraţilor pentru erorile judiciare. Prin decizia nr. 45/2018, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale definiţiile date erorii judiciare, relei-credinţe şi gravei neglijenţe, precum şi declanşarea automată a acţiunii în regres împotriva magistratului, fără ca statul să realizeze o evaluare cu privire la existenţa sau nu a gravei neglijenţe sau a relei-credinţe.

În forma adoptată, art. 96 alin. (8) se modifică astfel: "Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va exercita acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului consultativ al Inspecţiei Judiciare prevăzut la alin. (7) şi al propriei evaluări, apreciază că eroarea judiciară a fost cauzată de judecător sau procuror ca urmare a exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Termenul de exercitare a acţiunii în regres este de 6 luni de la data comunicării raportului Inspecţiei Judiciare".

"Chiar dacă în urma punerii de acord a legii cu Decizia nr. 45/2018, legiuitorul a reglementat o procedură prin care nu se declanşează în mod automat acţiunea în regres - menţionând că declanşarea acţiunii în regres se realizează după transmiterea unui raport consultativ al Inspecţiei Judiciare şi după 'o proprie evaluare' a Ministerului Finanţelor Publice - apreciem că omisiunea reglementării prin lege a unei proceduri clare prin care să fie realizată această 'evaluare proprie' este de natură să creeze impredictibilitate în aplicarea normei. În aceste condiţii, soluţia aleasă de legiuitor nu îndeplineşte exigenţele de calitate a legii şi pune în discuţie chiar coerenţa procedurii privind răspunderea magistraţilor, contrar art. 52 alin. (3) din Constituţie. Acest lucru este evidenţiat şi în opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia cu privire la aceste modificări care arată că nu sunt prevăzute criterii pentru realizarea evaluării proprii a Ministerului Finanţelor Publice, organ al administraţiei publice centrale, şi că o astfel de instituţie exterioară sistemului judiciar nu reprezintă cea mai bună soluţie în privinţa includerii sale în această procedură, acesta neputând avea un rol în evaluarea existenţei sau a cauzelor erorilor judiciare", adaugă Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)