Curtea Constituţională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea cu privire la dreptul de liberă circulaţie şi şedere al soţilor de acelaşi sex, în spiritul deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

"S-a admis în sensul că textele criticate sunt constituţionale în măsura în care recunosc dreptul la liberă circulaţie şi la şedere pe teritoriul României. Nu ne-am pronunţat cu privire la recunoaşterea căsătoriei. Am recunoscut în spiritul deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. (...) Decizia (CJUE - n.r.) ne recomandă să nu blocăm accesul la libera circulaţie şi la şedere pe teritoriul României. La asta ne-am referit. Sunt constituţionale în măsura în care recunosc cele două drepturi", a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

CCR a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.277 alin.(2) şi (4) din Codul civil, text cu denumirea marginală "Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria", având următorul cuprins: "(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. (...)", "(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile".

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.277 alin.(2) şi (4) din Codul civil sunt constituţionale în măsura în care permit acordarea dreptului de şedere pe teritoriul statului român, în condiţiile stipulate de dreptul european, soţilor - cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau cetăţeni ai statelor terţe - din căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.

CCR susţine că a aplicat considerentele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) în hotărârea din 5 iunie 2018, pronunţată ca urmare a cererii formulate de Curtea Constituţională a României din data de 29 noiembrie 2016, prin care au fost adresate instanţei europene întrebări preliminare cu privire la incidenţa Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora în materia căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex.

Plecând de la premisa că dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, garantat de articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale, este un drept fundamental, având acelaşi domeniu de aplicare precum cel garantat de articolul 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia relaţia pe care o are un cuplu format din persoane de acelaşi sex este susceptibilă să intre în sfera noţiunii "viaţă privată", precum şi a noţiunii "viaţă de familie" la fel ca cea a unui cuplu heterosexual, care se află în aceeaşi situaţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că "articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca autorităţile competente ale statului membru a cărui cetăţenie o deţine cetăţeanul Uniunii să refuze acordarea unui drept de şedere pe teritoriul acestui stat resortisantului unui stat terţ, de acelaşi sex, pentru motivul că dreptul statului membru menţionat nu prevede căsătoria între persoane de acelaşi sex".

De asemenea, instanţa europeană a dispus că "articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, resortisantul unui stat terţ, de acelaşi sex ca cetăţeanul Uniunii, a cărui căsătorie cu acesta din urmă a fost încheiată într-un stat membru conform dreptului acestui stat, dispune de un drept de şedere pe o perioadă mai mare de trei luni pe teritoriul statului membru a cărui cetăţenie o deţine cetăţeanul Uniunii".

Curtea a arătat că, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2004/38, dreptul de şedere prevăzut la alineatul (1) al acestui articol se extinde asupra membrilor de familie care nu au cetăţenia unui stat membru, în cazul în care ei însoţesc ori se alătură cetăţeanului Uniunii în statul membru gazdă, dacă cetăţeanul Uniunii îndeplineşte condiţiile menţionate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) a aceluiaşi articol.

"Aplicând aceste considerente, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.277 alin.(2) şi (4) din Codul civil nu pot constitui temeiul pentru autorităţile competente ale statului român de a refuza acordarea dreptului de şedere pe teritoriul României soţului - resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene şi/sau a unui stat terţ, persoană de acelaşi sex, care este legat printr-o căsătorie, legal încheiată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, cu un cetăţean român sau străin, pentru motivul că dreptul intern român nu prevede/recunoaşte căsătoria între persoane de acelaşi sex", se arată în decizia dată miercuri de CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă.

În iulie 2016, Asociaţia ACCEPT şi Coaliţia anti-discriminare au prezentat cazul soţilor Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, cetăţean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaştere a căsătoriei lor care a fost oficiată în 2010 la Bruxelles.

Ulterior, pe 29 noiembrie 2016, CCR, sesizată în acest caz, a decis suspendarea cauzei până la primirea răspunsurilor la un set de întrebări adresate CJUE, stabilind ulterior mai multe termene de control.

Pe 5 iunie 2018, CJUE a stabilit, în cauza privindu-i pe cetăţeanul român Relu Adrian Coman şi pe partenerul său de acelaşi sex, cetăţeanul american Robert Clabourn Hamilton, că statele membre ale Uniunii Europene nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al UE prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor.

Sesizată de CCR, CJUE arată că noţiunea de "soţ", în sensul dispoziţiilor dreptului Uniunii privind libertatea de şedere a cetăţenilor UE şi a membrilor familiilor lor, include soţii de acelaşi sex.

Deşi statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de şedere a unui cetăţean al Uniunii prin refuzul de a acorda soţului său de acelaşi sex, cetăţean al unei ţări non-UE, un drept de şedere derivat pe teritoriul lor, a statuat CJUE.

Curtea afirmă însă că obligaţia unui stat membru de a recunoaşte, exclusiv în scopul acordării unui drept de şedere derivat unui cetăţean al unui stat non-UE, o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere instituţiei căsătoriei în acest prim stat membru şi nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său naţional, instituţia căsătoriei homosexuale. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editori online: Gabriela Badea, Ada Vîlceanu)