Bistriţa-Năsăud: Doi poliţişti, cercetaţi pentru luare de mită; percheziţii efectuate în judeţ, inclusiv la sediul IPJ

Doi agenţi din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa, de la Biroul de ordine publică, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în acest caz fiind efectuate mai multe percheziţii, dintre care una la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES de Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Bistriţa-Năsăud.
În cursul zilei de joi, 15 martie, ofiţeri de poliţie judiciară din SJA Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul colegilor din Cluj, Maramureş şi de la IPJ Bistriţa-Năsăud şi sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, una dintre locaţii fiind sediul poliţiei judeţene.
Percheziţiile domiciliare au vizat strângerea de probe într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în care sunt cercetaţi doi agenţi de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
"În sarcina celor doi poliţişti s-a reţinut că, în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, cu ocazia controalelor în trafic la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu lua măsurile legale care se impun, aceştia pretindeau şi primeau diferite sume de bani (între 50 lei şi 300 lei) sau alte foloase de la conducătorii auto care încălcau dispoziţiile legale. Una dintre fapte a fost comisă de către cei doi în legătură cu neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, respectiv în scopul de a nu lua măsurile legale pentru evitarea tragerii la răspundere penală a unei persoane pe care au surprins-o în flagrant în timp ce sustrăgea carburant din rezervorul autovehiculului pe care îl conducea, autovehicul proprietate al unei societăţi comerciale la care respectiva persoană era angajat. De la această persoană cei doi poliţişti au pretins şi primit aproximativ 20-30 litri motorină şi suma de 200 lei", se arată în comunicatul SJA.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe agende cu însemnări şi înscrisuri de interes pentru acest dosar penal, precum şi sume de bani.
Cei doi poliţişti au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru audieri, iar procurorul a dispus pentru unul dintre aceştia măsura reţinerii pentru 24 ore, în timp ce cealaltă persoană este cercetată în stare de libertate. AGERPRES/(AS - autor: Tina Ţucui, editor: Nona Jalbă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CSM: Orice modificare a legislației privind drepturile magistraților se poate face numai cu respectarea standardelor constituționale
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, marți, că orice modificare a legislației privind drepturile magistraților se poate face numai cu respectarea standardelor constituționale și în urma unui dialog 'autentic și onest' cu reprezentanții sistemului judiciar. Reacția CSM vine după ce reprezentanții coaliției de guvernare au anunțat
Predoiu (MAI): De Ziua Internațională a Romilor celebrăm identitatea, cultura și diversitatea
Ziua Internațională a Romilor reprezintă celebrarea identității, culturii și contribuției semnificative a acestei comunități la diversitatea și vitalitatea societății românești, se arată în mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, adresat cu acest prilej. 'Este o zi în care onorăm trecutul, dar și un moment în care n
DNA a reținut doi primari și un om de afaceri din Botoșani; alte patru persoane, sub control judiciar
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a primarului comunei botoșănene Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, precum și a primarului orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, pentru fapte de corupție. Potrivit unui comunicat transmis m
Arad: Patru persoane, puse sub control judiciar după percheziții la care au fost găsite arme
Patru persoane au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile, după perchezițiile care au avut loc duminică în județul Arad și în urma cărora au fost reținuți inițial doi suspecți. Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț a transmis, marți, că cei patru suspecți sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și
Botoșani: Primarul din Flămânzi și cel din comuna Mihai Eminescu, reținuți (surse)
Primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, și cel al comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, au fost reținuți de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), au confirmat, marți, pentru AGERPRES, surse judiciare. Cei doi au fost reținuți în urma celor 39 de percheziții pe care procurorii DNA
Prahova: Amânare în dosarul privind cererea Elenei Udrea de deducere a detenției din Costa Rica și Bulgaria
Tribunalul Prahova a amânat, marți, judecata asupra cererii formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că Udrea a fost
Prahova: Elena Udrea cere reducerea pedepsei rămase de executat cu perioada încarcerării în Costa Rica și Bulgaria
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea cere în instanță reducerea pedepsei care i-a rămas de executat cu perioada în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria. Surse judiciare au precizat marți, pentru AGERPRES, că Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a rămas de executat cu u
Sesizarea ICCJ pe legea de înființare a ANRMPSG - la CCR
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG). Instanța supremă a decis, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, să sesizeze
România găzduiește cursuri la nivel înalt privind Politica de securitate și apărare comună; Andruș (CNAI) - E extrem de onorant
România găzduiește, în aceste zile, un modul al cursurilor de nivel înalt privind Politica de securitate și apărare comună, organizat de Colegiul European de Securitate și Apărare de la Bruxelles. 'Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție, Ministerul Afacerilor Interne, este extrem de onorat să aibă șansa de gă
Predoiu, la Ziua IGI: Activitatea în 2024 a depășit granițele unui simplu exercițiu administrativ
Activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări a depășit, în 2024, granițele unui simplu exercițiu administrativ, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei IGI. 'În 2024, Inspectoratul a asigurat managementul șederii legale pentru nu mai puțin de 238.000 de cetățeni străini, dintre ca
Ministerul Justiției: Paul Philippe al României - arestat în Franța
Paul Philippe al României a fost arestat, luni, la Paris, urmând a se stabili dacă va fi predat autorităților române, a informat Ministerul Justiției. 'Ministerul Justiției a luat act de acțiunea autorităților franceze privind reținerea cetățeanului Al României Paul Philippe. Luni, cetățeanul Al României Paul
Constanța: Pescador neînregistrat, cu motor furat, depistat pe mare; la bord erau 760 kg de calcan și vulpe de mare
Garda de Coastă a depistat, pe Marea Neagră, un pescador neînregistrat, propulsat de un motor furat din Suedia, la bordul căruia erau patru cetățeni români care pescuiseră ilegal peste 760 kilograme de calcan și vulpe de mare, au informat, luni, reprezentanții instituției. Conform sursei citate, polițiștii de frontieră din cadrul G
Olt: Fosta directoare a DSP și angajați ai instituției - trimiși în judecată pentru fapte de corupție
Fosta directoare a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt și mai mulți angajați ai instituției au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție, într-un dosar instrumentat de DNA - Serviciul Teritorial Craiova. Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție (DGA), transmis luni AGERPRES, în cauză cercetările
Percheziții ale procurorilor DNA în 39 de locații din județele Botoșani și Suceava; sunt vizate și instituții publice
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Suceava au efectuat, luni, 39 de percheziții în județele Botoșani și Suceava, fiind vizate și cinci sedii ale unor instituții publice, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2023-2024, se arată într-un comunicat de presă transmi
Doi falși angajați ai BNR, arestați pentru înșelăciune
Doi cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că au înșelat o persoană, după ce au pretins că sunt curieri de la Banca Națională a României. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a anunțat luni că a reținut doi cetățeni străini, pentru înșelăciune în formă continuată, co