GCS: 913 amenzi aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor, în contextul pandemiei de COVID-19
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 913 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 203.980 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). De asemenea, p
Dragnea, în instanţă: Am fost trimis la închisoare total nevinovat
Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare joi pe o contestaţie depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul lider PSD solicitând să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal. Dragnea a fost adus de la Penitenc
MAI: Peste 1.100 de sancţiuni, în valoare de aproape 300.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară
Angajaţii MAI şi ai altor structuri abilitate au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.149 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 288.290 de lei, operatorilor economici şi persoanelor care nu au respectat măsurile de protecţie sanitară, în contextul pandemiei de COVID-19. "Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI),
Botoşani: Poliţiştii au făcut uz de armă pentru reţinerea unui bărbat care a încercat să îi agreseze
Un bărbat de 34 de ani din localitatea Ştiubieni a fost reţinut după ce a încercat să agreseze echipajele de poliţie care interveneau într-un caz de violenţă domestică, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit acesteia, pentru reţinerea bărbatului a fost ne
ANP: Încă 11 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului din penitenciare
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat joi că, în perioada 14 - 20 august, au fost înregistrate 11 noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul personalului sistemului administraţiei penitenciare. Conform ANP, în prezent, din totalul cazurilor raportate, 44 de poliţişti de penitenciare mai
CAB dezbate o cerere de eliberare a lui Dragnea, care invocă un recurs în drept intitulat 'habeas corpus'
Curtea de Apel Bucureşti dezbate joi o contestaţie depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul lider PSD solicitând să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal. Iniţial, pe 9 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins conte
Ministrul Justiţiei: Eliminarea unor formalităţi cu privire la modul de ţinere a registrelor comerţului (proiect)
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a dispus, miercuri, punerea în dezbatere publică a proiectului de ordin pentru modificarea şi completarea normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, prin ordinul ministru
DIICOT: 14 persoane audiate pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, pe care le aduceau din Spania
Procurorii DIICOT Dâmboviţa au efectuat, miercuri, 18 percheziţii în judeţele Dâmboviţa şi Ilfov, la domiciliile unor persoane suspectate că aduceau droguri din Spania, 14 persoane fiind audiate la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa. "La data de 19 august, procurorii DIICOT Dâmboviţa, împreună cu ofiţeri de pol
Poliţist rutier din Capitală, acuzat că a primit 500 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să ia permisul de conducere
Un agent de poliţie în cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti a fost reţinut de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, el fiind acuzat că a primit 500 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să treacă de proba de traseu în vederea obţinerii permisului de conducere. "La data de 19.08.2020, pro
CORECTURĂ Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti resping un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de un general STS cu DNA
În ştirea difuzată miercuri, la ora 15,30, pe fluxurile Justiţie şi interne şi Bucureşti şi pe www.agerpres.ro se va citi corect "generalul de brigadă în rezervă Nicolae Fugulin". Retransmitem titlul şi ştirea în forma corectă: Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti resping un acord de recunoaştere a vinovăţie
DNA: Bărbat care pretindea că este procuror - trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Un bărbat care pretindea că este procuror a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea &i
GCS: 1.026 amenzi aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor, în contextul pandemiei de COVID-19
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.026 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 191.752 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). De asem
IGPR: Bărbat din Chiajna, reţinut pentru că ar fi înşelat peste 300 de persoane cu aproape 150.000 de euro
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 40 de ani, din Chiajna, judeţul Ilfov, bănuit de înşelăciune în formă continuată. "Din cercetări a rezultat că bărbatul, în calitate de preşedinte al unei asociaţii pentru dezvoltarea societăţii civile, în perioada ianua
MAI: 50 de percheziţii domiciliare în cadrul unor dosare penale
Poliţia Română derulează, miercuri, şase acţiuni "importante" pentru combaterea criminalităţii, în cadrul cărora efectuează 50 de percheziţii domiciliare, pentru administrarea probatoriului şi tragerea la răspundere a persoanelor bănuite a fi implicate în comiterea de fapte penale, cât şi pentru protejarea comunităţii de activităţile ilegale
IGPR: Produse de curăţenie şi igienă contrafăcute, vândute în centre comerciale din Ilfov
Poliţiştii efectuează, miercuri dimineaţă, 12 percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale bănuite de contrafacere de produse de curăţenie, igienă şi alcool sanitar, pe care le-ar fi vândut în mai multe centre comerciale, printre care, potrivit unor surse judiciare, Expo Market Doraly. "La data de 19 august, po
