logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ISUBIF: 8 persoane au ajuns la spital în urma coliziunii a două garnituri de tren în Gara Basarab

Image

Opt persoane au ajuns la spital, vineri seara, în urma coliziunii produse între două garnituri de tren la Gara Basarab, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

"În urma unei coliziuni produse între două garnituri de tren, am intervenit pentru acordarea de prim ajutor calificat călătorilor. Pentru optimizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor care intervin la faţa locului. (...) Până la acest moment, 15 persoane, cu leziuni minore, au fost asistate de echipajele de prim ajutor, dintre care opt au fost transportate la spital", a precizat ISUBIF, într-un comunicat de presă.

 



Conform sursei citate, la locul evenimentului au fost alocate 10 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, toate resursele medicale disponibile, două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple şi un spital mobil.

În urma coliziunii, ocupanţii s-au autoevacuat pe peron, până la sosirea pompierilor.

 



ISUBIF anunţă că Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat.

 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că între staţiile CF Basarab şi Gara de Nord un tren Regio de călători, ce avea în componenţă 6 vagoane şi circula pe relaţia Bucureşti Nord-Braşov, a colizionat o locomotivă.

Traficul feroviar este întrerupt şi se estimează reluarea normală a circulaţiei după ora 20,00. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: ISUBIF

Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie