UPDATE Prahova: Incendiul de la Brazi a cuprins întreaga hală; e posibil ca o persoană să fi fost prinsă în interior
UPDATE ORA 19.39 Prahova: Intervenţia pompierilor la incendiul de la Brazi va continua şi pe timpul nopţii
Intervenţia pompierilor la incendiul care a izbucnit în urmă cu 19 ore la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi va continua şi pe timpul nopţii, în interiorul halei cuprinse de flăcări fiind încă mai multe focare izolate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă au rămas la faţa locului pentru a continua misiunea de stingere pe parcursul nopţii.
UPDATE ORA 14.59 Gârbacea (ANPM): Fumul este toxic dar, din păcate, nu a putut fi surprins; sănătatea populaţiei nu e afectată
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), George Gârbacea, a declarat, miercuri, că fumul produs în urma incendiului izbucnit la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi este toxic, însă acesta nu a putut fi surprins de instalaţiile de monitorizare a aerului pentru că, pe fondul condiţiilor meteorologice, s-a ridicat în atmosferă, punctând însă că sănătatea populaţiei nu este afectată.
UPDATE ORA 14.08 Berceanu (GNM) spune că la Brazi au ars peste 500 de tone de deşeuri, inclusiv din zona medicală
Preşedintele Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat, miercuri, pe platforma Eco Burn de la Brazi, că în incendiu au ars peste 500 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase, inclusiv deşeuri din zona medicală.
"Acest incendiu ar putea aduce daune substanţiale de mediu, avem staţii care monitorizează. Vrem să începem o anchetă să vedem ce deşeuri au ars în interior. Au fost deşeuri periculoase şi nepericuloase. Când spun periculoase mă refer la vopseluri, tonere, uleiuri. Nepericuloase - diferite deşeuri din zona spitalicească, medicamente expirate, lucruri pe care ei le folosesc şi au expirat în zona spitalicească şi în zona de medicamente şi alte deşeuri. Incineratorul încă arde şi toată structura e aproape de colaps", a spus Berceanu.
UPDATE ORA 13.13 Ministrul Mediului: Ceea ce s-a întâmplat la Brazi pare că este un incendiu provocat de cineva în mod intenţionat
Incendiul de pe platforma de incinerare de la Brazi se pare că a fost provocat de cineva în mod intenţionat şi vorbim despre o ipoteză, o posibilitate, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
"Această companie (SC SC Eco Burn SRL, n.r.) are peste 600.000 de lei amenzi pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia mediului şi un dosar penal în curs în urma descinderilor efectuate de Garda de Mediu şi de Corpul de control al ministerului (Mediului, Apelor şi Pădurilor, n.r.). Din informaţiile pe care le deţin în momentul de faţă este vorba doar despre cantităţi (de deşeuri, n.r.) din România, dar aştept bilanţul exact al cantităţilor depozitate în ultima perioadă acolo ca să excludem orice altă variantă. La acea platformă au fost depozitate mai multe tipuri de deşeuri. Din primele informaţii, nu sunt deşeuri medicale periculoase, dar pot fi deşeuri periculoase de genul uleiurilor, filtrelor de ulei, vopselurilor. Tocmai de aceea este incendiul aşa de mare. Este extrem de riscant ca aceste cantităţi să ajungă la mâna unor oameni care sunt iresponsabili, pentru că ceea ce s-a întâmplat acolo se pare că este un incendiu provocat de cineva în mod intenţionat. Activitate de incinerare nu se desfăşura acolo. Era oprită de câteva luni de zile, erau deconectaţi şi de la sursa de energie, de la gaze naturale, tocmai pentru că nu plătiseră facturile. De aceea, aşteptăm acum de la ISU (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, n.r.) raportul privind sursa incendiului. Este o ipoteză, o posibilitate", a spus Tanczos, la Digi 24.
UPDATE ORA 10.39 Tanczos: Societatea de incinerare a deşeurilor de la Brazi avea activitatea suspendată; instalaţia de incinerare era oprită din ianuarie
Incineratorul de pe platforma companiei din localitatea Brazi avea instalaţia oprită din luna ianuarie, ca urmare a suspendării activităţii, potrivit informaţiilor publicate miercuri de Ministerul Mediului pe propria pagină de Facebook, după vizita ministrului de resort, Barna Tanczos, la SC Eco Burn SRL, ca urmare a incendiului puternic izbucnit în cursul acestei nopţi în hala incineratorului.
Sursa foto: Ministerul Mediului - România / Facebook
"Am cerut Gărzii Naţionale de Mediu şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova un raport privind cantităţile de deşeuri depozitate aici spre incinerare. De asemenea, aşteptăm concluziile ISU (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, n.r.) privind cauza incendiului, mai ales că în această hală este interzisă depozitarea deşeurilor medicale periculoase, iar incineratorul avea instalaţia oprită din ianuarie ca urmare a suspendării activităţii. Echipa Gărzii de Mediu împreună cu APM Prahova se află la faţa locului şi monitorizează calitatea aerului cu analizorul portabil din dotare, pe direcţia vântului, spre zona populată", a afirmat Tanczos.
UPDATE ORA 10.10 Prahova: Reprezentanţii Eco Burn Brazi susţin că incendiul ar fi fost provocat de 'o mână criminală'
Reprezentanţii Eco Burn, societatea care operează incineratorul de deşeuri periculoase unde, miercuri dimineaţă, a izbucnit un incendiu major, susţin că focul ar fi fost provocat de "o mână criminală", indicând un angajat care ar fi ameninţat că se sinucide.
"Din declaraţiile paznicului Parcului industrial Brazi, un angajat al societăţii Eco Burn a intrat în incinta parcului minţind că îşi lasă bicicleta şi pleacă în cursă cu un şofer. În scurt timp a izbucnit incendiul şi paznicul a telefonat la ISU anunţând incidentul. Menţionăm că angajatul (...) a pătruns în mod ilegal în incinta Parcului industrial Brazi şi a societăţii Eco Burn, în afara orelor de program şi fără acordul societăţii. La faţa locului a lăsat o bicicletă în scopul inducerii ideii de sinucidere, fapt confirmat şi din declaraţiile tatălui său care a precizat organelor abilitate că a fost informat de S. C. că se va sinucide", se arată într-un comunicat emis de Eco Burn.
UPDATE ORA 08.51 Prahova: Incineratorul de deşeuri de la Brazi deţine autorizaţie de securitate la incendiu; ultimul control a fost făcut în ianuarie
Incineratorul de deşeuri de la Brazi, unde miercuri dimineaţă a izbucnit un incendiu major în urma căruia au rezultat degajări masive de fum, deţine autorizaţie de securitate la incendiu din anul 2011, iar ultimul control al ISU pe acest amplasament a fost făcut în ianuarie.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova informează că firma la care a izbucnit incendiul deţine autorizaţie de securitate la incendiu din anul 2011 cu obiect de activitate hală incinerator deşeuri periculoase.
UPDATE ORA 08.09 Garda de Mediu Prahova: Măsurătorile nu au indicat creşteri sau depăşiri ale indicatorilor după incendiul de la Brazi
Garda de Mediu Prahova informează că, în urma incendiului izbucnit miercuri dimineaţă la incineratorul de deşeuri Eco Burn de la Brazi, nu au fost depistate creşteri sau depăşiri ale indicatorilor de calitate a aerului.
Sursa foto: ISU Prahova
UPDATE ORA 7.30 Incendiul care a izbucnit, miercuri dimineaţă, la o hală de depozitare a unei societăţi de incinerare a deşeurilor periculoase din comuna prahoveană Brazi s-a extins, cuprinzând întreaga hală, autorităţile luând în calcul ipoteza ca o persoană să fi fost prinsă înăuntru.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul, care iniţial se manifesta pe circa 400 de metri pătraţi, a cuprins întreaga hală, suprafaţa afectată fiind de 4.000 mp.
Sursa foto: ISU Prahova
Un număr de 53 de pompieri acţionează la faţa locului, incendiul fiind localizat.
Întrucât în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, se ia în calcul ipoteza că în interiorul halei este surprinsă o persoană, însă pompierii nu pot intra, pentru că plafonul construcţiei s-a prăbuşit, iar aceasta nu prezintă siguranţă.
Sursa foto: ISU Prahova
ORA 5.10 Prahova: Incendiu la o societate de incinerare a deşeurilor periculoase; a fost emis mesaj RO-ALERT
Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineaţă, la o societate de incinerare a deşeurilor periculoase din comuna prahoveană Brazi, autorităţile emiţând un mesaj RO-ALERT prin care avertizează asupra degajărilor masive de fum.
Sursa foto: ISU Prahova
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul a izbucnit în comuna Brazi, la o hală de depozitare a unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate colectarea şi incinerarea deşeurilor periculoase.
În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum, cetăţenii din zonă primind mesaj de tip RO-ALERT.
Sursa foto: ISU PRAHOVA
"Incendiu major produs la SC Eco Burn SRL cu degajări masive de fum. Evitaţi zona. Eliberaţi căile rutiere pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie. Menţineţi ferestrele locuinţelor închise. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi de autoprotecţie", este mesarul RO-ALERT trimis de ISU Prahova. AGERPRES/ (AS- editor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editori online: Andreea Preda, editori online: Anda Badea, Adrian Dădârlat)
* UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării știrilor pe fluxul agenției.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureş: Autoturism lovit de tren la Coroisânmărtin; cinci victime, dintre care una încarcerată
Un autoturism cu cinci pasageri a fost lovit, luni seară, de un tren în localitatea Coroisânmărtin, o persoană fiind încarcerată, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş. Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de desca
Prahova: Două persoane rănite în accidentul cu cinci maşini de pe autostrada A3 au fost transportate la spital
Două persoane rănite în accidentul produs, luni seară, pe sensul Ploieşti-Bucureşti al autostrăzii A3, la km 42, au fost transportate la spital, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. "Dintre cele patru persoane care au primit îngrijiri medicale, două sunt transportate la spital pentru investigaţii şi î
Iaşi: Adolescent de 17 ani, lovit mortal de un autobuz în apropierea unei treceri de pietoni din Valea Lupului
Un băiat în vârstă de 17 ani a fost accidentat mortal de un autobuz în apropierea unei treceri de pietoni din Valea Lupului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi întocmind, luni, un dosar penal pe numele şoferului de autobuz. Potrivit anchetatorilor, băiatul s-ar fi deplasat pe partea carosabil
Maramureş: Acoperişul bisericii greco-catolice din localitatea Crăciuneşti distrus de incendiu
Acoperişul bisericii greco-catolice din localitatea Crăciuneşti a fost distrus în totalitate de un incendiu izbucnit în cursul după amiezii de duminică, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Adriana Şanta. "Incendiul a fost localizat, fără a exista pericolul de propagare a flăcărilor", a spus Adrian
Hunedoara: O casă din lemn a ars într-un incendiu la Petroşani
O casă din lemn a ars într-un incendiu care a avut loc la Petroşani, pompierii reuşind să lichideze focul la capătul unei intervenţii dificile care a durat peste patru ore, a informat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. Incendiul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe Strada Slăt
Sibiu: Trei persoane rănite într-un accident rutier pe DN 14, în Brateiu
Trei persoane au fost rănite sâmbătă dimineaţa într-un accident rutier care a avut loc pe DN 14, în localitatea Brateiu. Autoturismul condus de un bărbat din judeţul Braşov a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o maşină condusă de o femeie din judeţul Gorj, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectora
Bistriţa-Năsăud: Biciclist accidentat mortal de o maşină pe DJ 172A
Un bărbat de 74 de ani, care se deplasa cu bicicleta joi seara, pe DJ 172A, a murit, după ce a fost lovit de o maşină, între localităţile Beclean şi Rusu de Jos, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. ''Astăzi, 26 decembrie, poliţiştii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetăr
DSU: Risc de desprindere a elicelor unei turbine eoliene la un cămin de bătrâni de la Poarta Albă; 70 de persoane, relocate
Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, unde vântul puternic a determinat rotirea necontrolată a elicelor unei turbine eoliene amplasate în curte, existând riscul desprinderii acestora. Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ţinâ
Adolescent înjunghiat în Capitală, după o ceartă privind restituirea unei datorii
Un adolescent din Sectorul 5 al Capitalei, în vârstă de 18 ani, a fost înjunghiat în stradă de un tânăr de 20 de ani, după o ceartă izbucnită pentru o datorie în bani. "În seara zilei de 20.12.2024, în jurul orei 21,15, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Bucureşti, sector 5
Gorj: Trei persoane rănite într-un accident rutier la Ursaţi; una a rămas încarcerată
Trei persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată, în urma unui accident rutier care a avut loc, luni seara, în cartierul Ursaţi din municipiul Târgu Jiu, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Florin Chisim. Potrivit sursei citate, în accide
LIVE UPDATE Dâmboviţa: Incendiul izbucnit în urma accidentului de pe DN 72 la cisterna cu GPL a fost stins
A fost stins focul care a cuprins cisterna cu GPL implicată, luni, în accidentul de pe drumul naţional DN 72, în afara localităţii dâmboviţene Săcuieni, anunţă Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Bistriţa-Năsăud: Un mort şi doi răniţi în urma coliziunii dintre un autoturism şi un autocamion
O persoană a murit şi două au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un autoturism şi un autocamion, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Accidentul s-a produs pe DN 17C, între localităţile Salva şi Coşbuc, traficul rutier fiind blocat pe ambele sensuri. "O femeie în vâ
Prahova: Primarul staţiunii Sinaia, rănit într-un accident rutier soldat cu patru victime
Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost rănit în urma unui accident rutier soldat cu patru victime care s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti. "Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Ploieşti au fost sesizaţi, la data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 03,45, cu privire la faptu
Gorj: Accident mortal la Câlnic; un tânăr a decedat, iar alţi doi au fost răniţi
Un tânăr de 26 de ani a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, luni dimineaţă, în urma unui accident pe DN 67, la Câlnic, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit frontal de o autoutilitară aflată în depăşire, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potriv
Brăila: Biciclist accidentat mortal pe DE 584
Un bărbat de 44 de ani a fost accidentat duminică noaptea, în timp ce circula cu bicicleta pe DE 584, în localitatea Lanurile, informează luni IPJ Brăila. "Din primele date se pare că un bărbat 50 de ani, din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DE 584, dinspre localitatea Viziru către Valea-Cânepii, în localitatea La