Titularizare/ Primele rezultate la proba scrisă, afișate marți; se pot depune contestații
Primele rezultate la proba scrisă la concursul național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar vor fi afișate marți, cei interesați putând să depună contestații. Potrivit Ministerului Educației, rezultatele la proba scrisă a examenului de Titularizare vor fi afișate m
Rezultate finale la Definitivat: După contestații - o creștere cu 3,87% a numărului promovaților
Ministerul Educației Naționale a publicat, luni, rezultatele la examenul național pentru definitivare în învățământ, după soluționarea contestațiilor, 6.126 de candidați promovând concursul. Potrivit rezultatelor finale, după evaluarea celor 2.355 de contestații depuse privind proba scrisă din cadrul Definitivatului, &i
Bihor: Aproximativ 40 de elevi au participat la școala de vară a Facultății de Drept de la Oradea
Aproximativ 40 de liceeni bihoreni au participat timp de trei zile, în perioada 16 - 18 iulie, la Școala de vară 'Iuris', organizată de Facultatea de Drept a Universității din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al instituției academice. 'De această dată, ne-am propus să prezentăm câteva elemente introductive ale Dreptului elevilo
UB: Trei discipline noi la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București lansează, în programul specializării de licență Jurnalism din anul universitar următor, trei discipline noi - Totalitarism, presă, cenzură, IA pentru jurnalism: instrumente, practici, utilizare etică și Corespondentul de război. FJSC a înregistrat la ses
Peste 250 de elevi, câștigători ai concursului 'Bihor Curat', premiați de Consiliul Județean
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Bihor a efectuat tragerea la sorți prin care 252 de elevi au fost premiați cu câte un voucher de 500 de lei dintre cei 11.127 care au parcurs toți pașii concursului 'Bihor Curat' din cadrul campaniei 'Luna curățeniei în Bihor', ediția a V-a. Consilierul președintelui CJ Bihor, Al
Buzău: Peste 2.200 de elevi, comasați în clase cu predare simultană; 15% dintre dascăli, plătiți cu ora
Peste 2.200 de elevi din județul Buzău vor merge la școală, începând cu data de 8 septembrie, în sistem de predare simultană, cei mai mulți în învățământul primar, arondați cu precădere unor școli din mediul rural, situația, potrivit Sindicatului din Învățământul Preuniversitar, ridicând mai multe probleme cadrelo
Cluj: Book-trailerele elevilor de la Festivalul Boovie, peste 'ceea ce este pe piață'
Circa 6.100 de elevi și profesori din peste 600 de localități din România și Republica Moldova și-au prezentat creațiile la Festivalul Internațional de book-trailere Boovie, care are loc la Cluj-Napoca, în perioada 14-17 iulie, iar cele mai bune dintre ele au fost premiate miercuri seară la gala de închidere. Inițiatoarea și coordonatoarea fe
Tulcea: Învățământul simultan, o necesitate în județ din cauza numărului tot mai scăzut al elevilor
Tulcea, 16 iul /Agerpres/ - Numărul claselor din județul Tulcea în care se predă în sistem simultan va crește în anul școlar 2025-2026, în special la nivel gimnazial, din cauza numărului tot mai scăzut al elevilor, se arată într-o informare remisă AGERPRES de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). Astfel, dacă în anul școlar 2
Sălaj: Învățământ simultan pentru peste 2.500 de elevi, în viitorul an școlar
Peste 2.500 de elevi din învățământul primar și gimnazial din Sălaj din totalul de aproximativ 20.000 de elevi vor merge la școală, în viitorul anul școlar, în sistemul de învățământ simultan. Potrivit reglementărilor Ministerului Educației, în unitățile administrativ-teritoriale izolate geografic sau
Patru echipe ale clubului de robotică 'Inventika Place' - calificate în faza finală a World Robot Olympiad
Echipe ale clubului de robotică 'Inventika Place' au participat, luni și marți, la etapa națională a concursului World Robot Olympiad, o competiție organizată în România de ARESWRO în parteneriat cu Universitatea Politehnica București, la care participă anual peste 70.000 de copii din peste 95 de țări. Potrivit unui comunicat transmis
FJSC: Număr-record de candidați la admitere, în iulie; specializarea Jurnalism - cu 47% mai mulți candidați decât în 2024
Un număr-record de candidați s-au înscris la admiterea din iulie 2025, comparativ cu anii post-pandemiei de COVID-19, la programele de licență de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. Potrivit unui comunicat al FJSC, transmis marți AGERPRES, la specializarea Jurnalism s-au înscris c
Definitivat 2025/ Au fost publicate rezultatele la proba scrisă; marți și miercuri se pot depune contestații
Rezultatele la examenul de Definitivat, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe pagina de internet definitivat.edu.ro, 65,36% dintre candidați (5.784) promovând concursul. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, transmis AGERPRE
Buzău: Medaliatul cu aur la Olimpiada Internațională de Chimie își dorește o carieră în medicină, în România
Elevul Colegiului Național 'B.P. Hasdeu' Matei Ursăchescu a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Chimie - IChO 2025, care a reunit participanți din 92 de țări, ocupantul locului I spunând că vrea să studieze medicina în România și să rămână în țară. Olimpiada Internațională de Chimie repre
Rezultatele la Definitivat vor fi afișate marți
Rezultatele la examenul de Definitivat, care a avut loc pe 8 iulie, vor fi afișate marți în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Prezența la proba scrisă a examenului de Definitivat a fost de 93,2%. Pentru susținerea probei s-au înscris 9.510
Proba scrisă din cadrul concursului de Titularizare - marți; pot participa peste 39.700 de candidați
Peste 39.700 de candidați, care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5, pot participa, marți, la proba scrisă organizată în cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației









