Universitatea de Vest Timişoara suspendă cursurile studenţilor până pe 22 martie
Consiliul de administraţie al Universităţii de Vest Timişoara (UVT) a hotărât suspendarea cursurilor studenţilor în perioada 11-22 martie, ca măsură de prevenire şi monitorizare a riscurilor privind COVID-19 în instituţia academică. "În perioada 11-22 martie 2020 vor fi efectuate activităţi speciale de igienizare în toate spa
Studenţii de la Universitatea Bucureşti vor face cursuri online până pe 29 martie
Universitatea Bucureşti îşi suspendă cursurile "faţă în faţă" începând de miercuri, de la ora 14,00, şi până pe data de 29 martie, cu continuarea activităţii didactice în sistem online. Informaţia a fost confirmată pentru AGERPRES de purtătorul de cuvânt al UB, Mirabela Amarandei. Conform acest
Sibiu: Universitatea 'Lucian Blaga' îşi suspendă cursurile până pe 22 martie
Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu a decis, miercuri, suspendarea cursurilor până pe 22 martie, a declarat, pentru AGERPRES, rectorul Sorin Radu. "Se vor suspenda activităţile didactice 'face to face' în perioada 12-22 Martie", a precizat Sorin Radu. Consiliul Naţional al Rectorilor din România a
Galaţi: Cursurile after school, suspendate până pe 22 martie
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a decis ca, în afara şcolilor şi liceelor, să îşi suspende cursurile şi unităţile private de tip after school până pe 22 martie. "Au fost mulţi părinţi care au întrebat astăzi (miercuri n.r.) dacă este suspendată şi activitatea de tip after school. Răspunsul este da, conform hotăr&a
Ministrul Anisie - apel către profesori să contribuie cu resurse educaţionale deschise, în contextul suspendării cursurilor
Ministrul interimar al Educaţiei, Monica Anisie, face apel la cadrele didactice, în contextul suspendării cursurilor, să contribuie cu resurse educaţionale deschise, potrivite acestei perioade din anul şcolar. Inspectoratele Şcolare Judeţene şi Casele Corpului Didactic, susţinute prin infrastructura proiectului "Curriculum relevant, educaţie deschis
CNR recomandă universităţilor suspendarea cursurilor până pe 22 martie
onsiliul Naţional al Rectorilor din România recomandă universităţilor suspendarea cursurilor până pe 22 martie pentru a exista "coerenţă instituţională" la nivelul sistemului de învăţământ superior. "Consiliul Naţional al Rectorilor din România a decis să recomande tuturor celor 75 de universităţi membre suspendarea
MEC va realiza cursuri în parteneriat cu Televiziunea Română, în contextul suspendării cursurilor
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în parteneriat cu Televiziunea Română, va realiza cursuri pentru toate nivelurile de învăţământ, cu prioritate pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a/XIII-a, pentru a asigura "continuitatea pregătirii" în vederea susţinerii examenelor naţionale, informează o notă transmisă marţi de MEC că
REPORTAJ Alba: Şcoala din comuna Ciugud, prima de tip smart în mediul rural din România
Singura şcoală smart din mediul rural din România, unde, dincolo de soluţiile inteligente implementate, cadrele didactice poartă, din solidaritate cu copiii, uniformă asemănătoare cu cea a elevilor şi în care, în timpul pauzelor, la boxe se difuzează muzică clasică, iar pe holuri sunt inscripţionate o serie de citate mo
Alba: Elevii singurei şcoli smart din mediul rural vor urma online cursurile în perioada următoare
Elevii claselor V-VIII ai singurei şcoli smart din mediul rural din România, cea din Ciugud, o comună de lângă Alba Iulia, vor face online orele, pe perioada suspendării cursurilor din mediul preuniversitar, datorită tehnologiei implementate aici. "Graţie tehnologiei pe care noi am implementat-o &
Cluj: UBB suspendă activităţile didactice faţă în faţă, ca măsură de prevenire a răspândirii infecţiei cu COVID-19
Universitatea Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a anunţat, marţi, că, în contextul măsurilor adoptate la nivel naţional pentru reducerea riscurilor de răspândire a infecţiei cu noul Coronavirus, îşi va suspenda temporar, în perioada 11-22 martie, activităţile didactice faţă în faţă, iar acolo
Dâmboviţa: Universitatea Valahia Târgovişte anunţă suspendarea cursurilor până pe 23 martie
Universitatea Valahia Târgovişte anunţă, marţi, că va suspenda cursurile din data de 11 martie până pe 23 martie, ca măsură de prevenire a răspândirii Covid-19. "Având în vedere situaţia epidemiologică privind infecţia cu coronavirus, conducerea Universităţii Valahia din Tâ
Se întrerup cursurile în grădiniţe, şcoli şi licee; măsura - luată în contextul noului coronavirus
Creşele, grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziale, liceele şi şcolile profesionale îşi întrerup cursurile începând de miercuri şi până pe data de 22 martie, după cum a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Măsura aprobată în şedinţa de luni ar putea fi prelungită în funcţie de
Anisie: Decizia suspendării cursurilor în universităţi se ia de conducerile acestora
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat luni că decizia suspendării cursurilor în instituţiile de învăţământ superior se ia de către universităţi, în baza autonomiei universitare. "În ceea ce priveşte învăţământul universitar, după cum bine cunoaşteţi, este vorba despre autono
Universitatea Politehnica - măsuri în contextul noului tip de coronavirus
Universitatea Politehnica din Bucureşti a luat mai multe măsuri în contextul noului tip de coronavirus, una dintre acestea fiind prezentarea de către profesori a cursurilor pe platforma Moodle a instituţiei de învăţământ superior. "Toţi studenţii care au stare febrilă, cu dureri de cap şi tuse se vor adresa telefonic la numărul 074199113
Gorj: Cursuri doar online la Universitatea "Constantin Brâncuşi" până la sfârşitul lunii
Conducerea Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu a hotărât, luni, ca toate activităţile didactice derulate la nivelul instituţiei să aibă loc doar online, până la data de 31 de martie, ca măsură de prevenţie pentru răspândirea coronavirusului. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei d


