VIDEO Cîmpeanu: La Colegiul ''Lazăr'', elevii de a XII-a vor face lucrurile altfel, o modalitate de învăţare mai adecvată
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a vorbit, luni, la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", despre proiectul pilot cu predare alternativă care vizează clasele terminale de la această unitate de învăţământ, subliniind că elevii vor învăţa altfel, într-o modalitate mai bine adaptată aşteptărilor şi nevoilo
Protest al elevilor, în Piaţa Victoriei; cer generalizarea programului ''Masa caldă'' şi investiţii în şcoli
Bucureşti, 13 sep /Agerpres/ - Câteva zeci de elevi au participat luni, în Piaţa Victoriei, la un protest organizat în contextul începerii noului an şcolar, iar printre doleanţele acestora figurează: acordarea de fonduri pentru reparaţii capitale în şcoli, generalizarea programului "Masa caldă", ore remediale şi consiliere şcolară acce
Timiş: Şcolile din judeţ s-au deschis cu jumătate din cadrele didactice vaccinate
Învăţământul preuniversitar din judeţul Timiş a început noul an şcolar, luni, cu jumătate din cadrele didactice vaccinate, dar cu material igienico-sanitar şi cu măşti de protecţie împotriva infectării cu SARS-CoV-2 suficient pentru două-trei luni, potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu. D
Bihor: Toate şcolile au început noul an şcolar în scenariul verde
Toate şcolile din judeţul Bihor au început noul an şcolar în scenariul verde, respectiv cu prezenţa fizică în clasă, a declarat luni, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar general Horea Abrudan. "Nu avem până în acest moment comunicări în sensul în care vreo formaţiune de studiu să fie cu probleme ş
VIDEO Cîmpeanu: Încep şcoala cu prezenţă fizică 99,7% dintre cei aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că 99,7% dintre cei aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari pot începe şcoala cu prezenţă fizică şi a subliniat importanţa vaccinării anti-COVID-19. "Astăzi pot începe şcoala cu prezenţă fizică 99,7% dintre cei aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari. Este un luc
Galaţi: Conferinţă internaţională despre explorarea dinamicii unei lumi post-COVID, la Universitatea "Danubius"
Universitatea "Danubius" din Galaţi organizează începând de luni, timp de trei zile, prima ediţie a Conferinţei internaţionale "Două societăţi democratice în tranziţie: Explorarea dinamicii unei lumi post-COVID (#TDST2021)", informează managerul evenimentului, conf. univ. dr. Florian Nuţă. Potrivit sursei
Botoşani: O grădiniţă şi două şcoli reabilitate au fost inaugurate în comuna Cristeşti
O grădiniţă şi două şcoli din comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, au fost inaugurate înainte de începerea noului an şcolar, după ce au fost reabilitate, se arată într-un comunicat de presă transmis de administraţia locală. Potrivit sursei citate, au fost modernizate Şcoala Primară nr. 4 din satul Unguroaia, Şcoală Primara nr.
VIDEO Cîmpeanu: Părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, în funcţie de condiţiile fiecărei şcoli
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli, menţionând că recomandarea ar fi de a se evita, în măsura posibilului, prezenţa acestora alături de elevi sau măcar să nu vină ambii p
Atac cibernetic la Universitatea Politehnică Bucureşti; hackerii au extras date personale ale studenţilor de la o facultate
Universitatea Politehnică din Bucureşti anunţă că, vineri, a avut loc un atac cibernetic asupra platformei informatice a Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul universităţii, platformă care asigură interfaţa între studenţi şi secretariatul facultăţii. În urma ac
VIDEO Cîmpeanu: HG privind ''România educată'', dezbătută în primă lectură, va fi aprobată săptămâna viitoare după avizarea în CES
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că Guvernul a dezbătut în primă lectură proiectul de hotărâre privind Programul ''România Educată'', actul normativ urmând să fie adoptat într-o şedinţă de executiv săptămâna viitoare, după ce va avea şi avizul Consiliului Economic ş
VIDEO Cîmpeanu: Din centralizarea făcută de Ministerul Educaţiei, există asigurat un stoc de 30 milioane măşti de protecţie
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că din centralizarea realizată la nivelul ministerului există asigurat pentru unităţile de învăţământ un stoc de 30 de milioane de măşti de protecţie, precizând că de respectarea regulii privind portul măştii sunt responsabili directorul şcolii şi persoana desemnată
VIDEO Cîmpeanu: Va fi adoptată OUG privind implementarea programului naţional de suport pentru copii în contextul pandemiei
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă privind implementarea Programului naţional de suport pentru copii în contextul pandemiei de COVID-19, prin care va fi "asigurat cadrul legal optim" în vederea &
VIDEO Cîmpeanu: 2.400 de elevi din 12 localităţi cu rată de infectare peste 6 la mie nu participă la deschiderea anului şcolar
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 2.400 de elevi din 12 localităţi din mai multe judeţe din ţară, unde rata de infectare cu COVID a depăşit vineri pragul de 6 la mia de locuitori, nu vor putea participa fizic, luni, la ceremoniile de deschidere a anului şcolar, precizând că aceştia reprezintă mai puţin de 1 l
VIDEO Cîmpeanu: Astăzi am depăşit pragul de 15% elevi vaccinaţi
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că vineri a fost depăşit pragul de 15% elevi vaccinaţi împotriva noului coronavirus.
VIDEO Sorin Cîmpeanu: Marţi vor fi demarate concursurile pentru ocuparea posturilor de directori
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că marţi vor fi demarate concursurile pentru ocuparea posturilor de directori ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, după ce a fost aprobată de Guvern o Ordonanţă de urgenţă.

