Brăila: Proiect cu fonduri UE pentru reabilitarea internatului Liceului cu Program Sportiv şi a unei grădiniţe
Clădirea care găzduieşte internatul Liceului cu Program Sportiv şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 60 a fost reabilitată în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de jumătate milion de euro, care a vizat creşterea eficienţei energetice a acestei construcţii. Primăria municipiului Brăila a organizat, miercuri, o confe
Timiş: Şeful IŞJ spune că este posibil ca frigul din clase să ducă la îmbolnăviri în rândul elevilor
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu, a declarat, miercuri, că din cauza frigului din clasele şcolilor din municipiul Timişoara este posibil să apară îmbolnăviri în rândul elevilor. Conform acestuia, şase unităţi şcolare din Timişoara au trecut în sistem de activitate online în urma temperatu
Ministerul Educaţiei: 2.882 de clase aveau vineri prezenţa fizică suspendată; 13.541 de elevi - infectaţi cu COVID
Un număr de 2.882 de clase din învăţământul preuniversitar aveau vineri activitatea cu predare faţă în faţă suspendată, a informat, miercuri, Ministerul Educaţiei. Potrivit sursei citate, 46 de unităţi de învăţământ desfăşurau cursuri online. Tot la nivelul zilei de vineri, 13.541 de elevi şi preşcolari erau infecta
Galaţi: Un asteroid potenţial periculos a fost monitorizat la Observatorul Astronomic de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii
Observatorul Astronomic de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi a monitorizat timp de trei zile un asteroid potenţial periculos şi a raportat datele la Minor Planet Center (MPC), informează, marţi, purtătorul de cuvânt al muzeului, Florin Matei. Potrivit acestuia, în perioada 19-21 ianuarie, la Observatorul Astronomic di
Timiş: Frig în clase în mai multe şcoli din Timişoara; se aşteaptă decizii de trecere la cursuri online
Adjunctul şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Cosmin Hogea a anunţat, marţi după amiaza, că au venit semnale de la mai multe şcoli din Timişoara că este prea frig în clase şi că se aşteaptă luarea la nivelul consiliilor de administraţie din aceste unităţi şcolare a deciziilor de trecere la sistemul de predare online. &qu
Vitrinele magazinelor din Arad, înfrumuseţate de studenţi de la Design pentru a îmbunătăţi imaginea oraşului
Vitrinele magazinelor din municipiul Arad vor fi înfrumuseţate, la cererea patronilor, de studenţi de la Facultatea de Design, pentru a ajuta la îmbunătăţirea imaginii oraşului, proiectul fiind derulat de Primărie şi Universitatea "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad. Rectorul UAV, Ramona Lile, a declarat marţi că propunerea a venit
Bistriţa-Năsăud: 57 de şcoli s-au înscris în programul de granturi pentru reducerea abandonului şcolar
Un număr de 57 de unităţi de învăţământ din judeţul Bistriţa-Năsăud au depus cereri în vederea obţinerii de finanţări pentru reducerea ratei de abandon şcolar, prin intermediul programului naţional iniţiat de Ministerul Educaţiei, potrivit datelor furnizate marţi AGERPRES de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ). Programul Naţi
Elevii şi profesorii participă la noi cursuri de imprimare 3D în licee în cadrul campaniei ''Modelează viitorul. Printează-l 3D''
Elevii şi profesorii participă la noi cursuri de imprimare 3D în licee prin intermediul celei de-a patra ediţii a campaniei "Modelează viitorul. Printează-l 3D!", informează Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România. "3DUTECH anunţă o nouă ediţie a proiectului pentru meseriaşii viitorului în perioada ianuarie - iunie 2022 şi u
Brăila: Simulări pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila organizează săptămâna aceasta, la nivelul judeţului, simulări pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, simulările la nivel naţional nefiind anunţate încă în mod oficial de Ministerul Educaţiei, informează marţi conducerea instituţiei. Astfel, elevii de clasa a VIII-a susţin marţi, 25 ianuarie, simu
Ministerul Educaţiei cere PMB rezolvarea problemelor cu transportul în comun; absenţele elevilor de joi şi vineri - motivate
Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti au cerut, luni, Primăriei Generale să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor cu transportul în comun, astfel încât copii să ajungă la cursuri, şi le recomandă conducerilor şcolilor să motiveze absenţele elevilor de joi şi vineri. "Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar
Dolj: ''Alexandru Ioan Cuza, acasă, la olteni!'' - despre făuritorul Unirii Principatelor, la Colegiul "Fraţii Buzeşti"
Elevii Colegiului Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova au sărbătorit Unirea Principatelor culegând poveşti despre făuritorul Micii Unirii de la părinţi, bunici şi străbunici, pe care le-au spus apoi în cadrul evenimentului cu titlul "Alexandru Ioan Cuza, acasă, la olteni!". Cadrele didactice care au iniţiat proiectul au afirmat
Coronavirus/Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele Inspectoratelor şcolare; marţi sau miercuri încep testările
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion a anunţat că 10.540.000 de teste rapide COVID destinate preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ au ajuns în depozitele Inspectoratelor şcolare, urmând ca marţi sau miercuri să înceapă testările. "În cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, &ic
VIDEO Galaţi/ Universitatea Danubius - la 30 de ani: Directorul AGERPRES, Claudia Nicolae, a deschis seria evenimentelor 'Phenomenal Women'
Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, a deschis, vineri, seria evenimentelor "Phenomenal Women", organizate de Universitatea Danubius din Galaţi pentru a marca 30 de ani de activitate a instituţiei de învăţământ superior.
Cîmpeanu: Până la începutul săptămânii viitoare, vor fi livrate 10 milioane de teste COVID în şcoli
Zece milioane de teste de salivă pentru COVID-19 destinate preşcolarilor, elevilor şi angajaţilor din învăţământ vor fi livrate până la începutul săptămânii viitoare în şcoli, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. "Până la începutul săptămânii viitoare, vor fi livrate în ş
Zeci de elevi şi 11 profesori infectaţi cu noul coronavirus la Colegiul Naţional ''I.L. Caragiale''; cursuri suspendate 10 zile
Cursurile cu prezenţă fizică vor fi suspendate pentru zece zile la Colegiul Naţional "I. L. Caragiale" începând de săptămâna viitoare, după ce 41 de elevi şi 11 profesori s-au infectat cu noul coronavirus, a declarat vineri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Larisa Gojnete.

1994PC1.jpg)




