Olt: Elev în clasa a V-a din Caracal, dublu medaliat cu aur la o competiție de matematică în Thailanda
Elevul care a obținut anul trecut două medalii de aur la competiții internaționale de matematică, Eduard Florin Ștefan, de la Școala Gimnazială 'Nicolae Titulescu' din Caracal, a avut o nouă reușită în Thailanda, unde duminică a urcat pe podiumul International Math Challenge 2026 în calitate de câștigător al unei medalii de aur la runda glob
INCAS - certificat ca Organizație de Proiectare de Autoritatea Aeronautică Militară Națională
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială 'Elie Carafoli' - INCAS, aflat în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare, a fost certificat la începutul acestui an ca Organizație de Proiectare de Autoritatea Aeronautică Militară Națională a Ministerului Apărării. Potrivit unui comunicat al Autorității N
Harghita: 'Nonviolența prin ochi de copil' - expoziție de artă cu lucrări ale elevilor din județ
Aproximativ o sută de lucrări realizate de elevi de la școlile din Harghita, care transmit un apel împotriva violenței și bulyingului, au fost expuse vineri, la Miercurea-Ciuc, în cadrul unui eveniment care a marcat Ziua Internațională a nonviolenței în școli. Expoziția intitulată 'Nonviolența prin ochi de copil' a fost organizată de
Bihor: Elevi și studenți instrumentiști din toată țara, invitați în proiectul pentru tineri al Filarmonicii orădene
Filarmonica de Stat Oradea a anunțat, vineri, calendarul proiectului cultural Fil Nouveau | Feel young, din acest an, dedicat tinerilor artiști instrumentiști din România, înscrierea urmând să aibă loc în perioada 16 februarie - 6 martie. ''Oferindu-le șansa de a urca pe scenă alături de orchestra filarmonicii,
Vrancea: Plăcuțe Braille pentru muzeu, realizate de echipa de robotică AI Citizens de la Colegiul ''Cuza'' din Focșani (FOTO/VIDEO)
Elevii din echipa de robotică a Colegiului Național ''Al.I. Cuza'' din Focșani au demarat un proiect prin care realizează plăcuțe informative în alfabet Braille destinate Muzeului Vrancei, inițiativa fiind dezvoltată în cadrul participării la competiția națională de robotică FIRST Tech Challenge, potrivit reprezentanților echipei.
Cluj: UMF ''Iuliu Hațieganu'' are cea mai mare rată de promovare la rezidențiat din țară
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ''Iuliu Hațieganu'' din Cluj-Napoca este lider național la rezidențiat, având cele mai mari rate de promovare și cele mai multe punctaje peste 800. ''Absolvenții Universității de Medicină și Farmacie 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca au obținut cele mai bune rezu
Sibiu: Primăria investește peste 46 de milioane de lei în grădinițe, școli, licee și cluburi sportive
Primăria Sibiu a anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, că investește 46,33 milioane de lei în dotarea grădinițelor, a școlilor, a liceelor și a cluburilor sportive cu mobilier nou, echipamente IT, pentru sălile de sport și atelierele colegiilor cu profil tehnic și materiale didactice, banii provenind din fonduri europene nerambursabile prin PNRR.
Galați: Școală cu o vechime de peste 100 de ani, modernizată cu fonduri europene de 9,5 milioane de lei
Școala Gimnazială 'Ludovic Cosma' din municipiul Galați, cu o vechime de peste 100 de ani, va intra într-un amplu proces de modernizare, după ce Primăria Galați a lansat în licitație contractul de lucrări pentru consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii, informează, joi, compartimentul de presă al instituției administrative.
Ministerul Educației și Cercetării a publicat lista și calendarele de desfășurare pentru competițiile școlare
Ministerul Educației și Cercetării a publicat listele și calendarele de desfășurare pentru competițiile școlare care se vor organiza și desfășura în România la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2025-2026. 'Competițiile școlare incluse în aceste liste se organizează pentru elevii din învățământul g
Metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, lansată în consultare
Ministerul Educației și Cercetării a lansat miercuri în consultare publică metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii (CDEOS) care prevede posibilitatea ca opționalele să poată fi organizate pe grupe, nu doar la nivel de clasă. De asemenea, proiectul dă posibilitatea ca doi sau mai mulți profesori să predea - sim
Cluj: UBB - prima în țară, locul 13 în Europa de Est și 248 în Europa, conform clasamentului britanic QS
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca se situează pe primul loc în topul universităților din România, pe locul 13 în Europa de Est și pe locul 248 în Europa, conform clasamentului britanic QS. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este prima universitate a țării și a 13-a din Europa de Est conform cl
Clasament internațional: Universitatea din București - prima din România privind angajabilitatea absolvenților
Universitatea din București (UB) rămâne prima universitate din România în ceea ce privește rezultatele angajabilității absolvenților (Employment Outcomes) și reputația în rândul angajatorilor (Employer Reputation), conform ultimei ediții a QS World University Rankings Europe 2026, unul dintre cele mai prestigioase clasamente academice la
Dâmbovița: Liceul 'Constantin Brâncoveanu' din Târgoviște va fi reabilitat cu 25 de milioane de lei, bani europeni
Liceul 'Constantin Brâncoveanu' din Târgoviște va fi reabilitat, investiția de 25 de milioane de lei urmând să fie realizată cu bani europeni, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, primarul Daniel Cristian Stan. 'Este un liceu care va face obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare, dotare
Studenții politehniști pot găsi stagii de practică și joburi prin intermediul platformei 'Connect'
Studenții Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București pot găsi stagii de practică și joburi prin intermediul platformei 'Connect', administrată de instituția de învățământ superior. 'Studenții, companiile și profesorii se întâlnesc într-un spațiu digital simplu și eficient. S
Botoșani: Liceul 'Anastasie Bașotă' din Pomârla a fost reabilitat cu 7,5 milioane de lei prin PNRR
Cei peste 370 de elevi ai Liceului 'Anastasie Bașotă' din Pomârla învață, începând de luni, într-o clădire reabilitată și modernizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).












