Galaţi: Zeci de elevi seminarişti au vizitat Centrul eparhial şi Fabrica de lumânări
Un număr de 40 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Andrei" din Galaţi au vizitat Centrul eparhial şi Fabrica de lumânări ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, informează, joi, Biroul de presă al eparhiei. Potrivit sursei citate, programul vizitei s-a înscris în seria activităţilor desfăşurate de unităţile şc
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism 'Ion Mincu' a devenit membru al Alianţei Române a Universităţilor de Ştiinţă şi Tehnologie
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" a devenit "de facto" membru al Alianţei Române a Universităţilor de Ştiinţă şi Tehnologie (ARUST). Potrivit unui comunicat de presă, ARUST a iniţiat demersurile pentru ca Universitatea Tehnică a Moldovei să se alăture alianţei. Alianţa Română a
Ministrul Educaţiei: Suntem alături de elevii şi cadrele didactice implicate în accidentul de la Sibiu
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă, după accidentul dintre cele două autocare, produs, miercuri seară, pe DN 1, în judeţul Sibiu, că niciun elev nu este rănit grav, arătându-şi suportul faţă de cei implicaţi în evenimentul rutier. "Am aflat, în această seară, despre accidentul produs în Sibiu, într
Ministerul Educaţiei: Măsuri pentru combaterea violenţei şi a consumului de droguri în unităţile de învăţământ
Situaţiile de violenţă şi consumul de droguri pot fi combătute doar printr-un dialog constant şi o abordare integrată, evidenţiază Ministerul Educaţiei după întâlnirea de lucru de miercuri la care au participat reprezentanţii elevilor, părinţilor şi principalelor instituţii implicate în combaterea celor două aspecte în unităţile de învăţ
Camera Deputaţilor/ Comisia de învăţământ a finalizat dezbaterile la proiectul legii învăţământului preuniversitar
Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a finalizat, miercuri, dezbaterile la proiectul legii învăţământului preuniversitar, iar joi, de la ora 9,00, vor începe discuţiile pe cel de-al doilea proiect din legile educaţiei, referitor la învăţământul universitar. Proiectul de miercuri a fost adoptat
Camera Deputaţilor/ Comisie: Elevii de la profilul umanist pot opta şi pentru Religie la examenul de bacalaureat
Elevii de la profilul umanist pot opta şi pentru disciplina Religie la examenul de bacalaureat, au decis, miercuri, deputaţii din Comisia de învăţământ. Potrivit amendamentului adoptat, examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării şi sunt desfăşurate după cum urmeaz
Universitatea din Bucureşti va acorda profesorului Ionel Haiduc titlul de Doctor Honoris Causa
Universitatea din Bucureşti va acorda, miercuri, distincţia de Doctor Honoris Causa profesorului Ionel Haiduc, una dintre cele mai importante personalităţi ale chimiei româneşti. Potrivit unui comunicat al instituţiei de învăţământ superior, evenimentul se va desfăşura începând cu ora 13,00, în Sala Senatulu
Consiliul Elevilor solicită Senatului să elimine din proiectul legii Învăţământului articolul de lege privind exmatricularea
Consiliul Naţional al Elevilor solicită Comisiei pentru învăţământ din Senat să elimine din proiectul legii Învăţământului articolul privind exmatricularea. "Consiliul Naţional al Elevilor consideră alarmant amendamentul votat în Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, deoarece beneficii
Iaşi: Ministrul Burduja s-a întâlnit cu echipa Liceului de Informatică, ocupanta locului II la FIRST World Championship Houston
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, le-a transmis elevilor de la Liceul Teoretic de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi care au participat la FIRST World Championship Houston 2023, din SUA, că trebuie să fie conştienţi de valoarea lor şi le-a recomandat să aplice pentru bursele "Henri Coandă". Aflat la Iaşi
Românii din Ucraina cer autorităţilor de la Bucureşti să apere învăţământul în limba română din zona Cernăuţi
Cernăuţi - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Unul dintre cei mai importanţi lideri ai comunităţii româneşti din Ucraina, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, cere autorităţilor române să se implice mai mult în apărarea intereselor populaţiei de etnie română din regiunea Cernăuţi. Nandriş şi-a manifest
Profesoara Diane F. Halpern (SUA) primeşte distincţia de Doctor Honoris Causa a Universităţii din Bucureşti
Universitatea din Bucureşti îi acordă, marţi, distincţia de Doctor Honoris Causa profesoarei americane Diane F. Halpern, autoarea unuia dintre cele mai utilizate şi cunoscute teste de măsurare a gândirii critice - "Halpern Critical Thinking Assessment". "Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesoarei Diane F.
Timiş: Medalie de aur pentru echipa de liceeni fizicieni susţinută de UVT, la Turnirul de la Sofia
Echipa de tineri fizicieni susţinută de Universitatea de Vest Timişoara (UVT), reprezentantă a României în finala competiţiei "Turnirul tinerilor fizicieni" - BG IYPT& Workshop, care s-a desfăşurat în perioada 19 - 23 aprilie la Sofia, a câştigat medalia de aur. Finala competiţiei a grupat nouă echipe, invitate să particip
Pricopie: Dezbaterea asupra Legilor educaţiei nu trebuie să afecteze logica şi coerenţa proiectelor fundamentate în 'România Educată'
Dezbaterea parlamentară asupra Legilor educaţiei nu trebuie să afecteze logica şi coerenţa proiectelor fundamentate în "România Educată", susţine rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Remus Pricopie. "Dezbaterea parlamentară asupra Legilor educaţiei este extrem de importantă. Deşi, de multe ori, procesul de
Ministerul Cercetării şi partenerii din Republica Moldova organizează primul hackathon cu tema ''Digitalizarea serviciilor publice''
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în colaborare cu Agenţia de Guvernare Electronică din Republica Moldova, organizează pe 19 şi 20 mai, la Iaşi, primul hackathon cu tema "Digitalizarea serviciilor publice". TechBridge este un hackathon guvernamental organizat de Guvernul României şi are ca scop soluţionarea problemelor spe
Iaşi: Implicarea studenţilor în cercetare, recompensată de Universitatea de Ştiinţele Vieţii ''Ion Ionescu de la Brad''
Universitatea de Ştiinţele Vieţii ''Ion Ionescu de la Brad'' din Iaşi (USV Iaşi) va recompensa studenţii pentru eforturile depuse în cercetare oferindu-le diplome, premii şi posibilitatea publicării lucrărilor în reviste BDI, în cadrul unui Simpozionului Ştiinţific Studenţesc 2023, eveniment care se




