Ziua Educației/ Tulcea: CNSAS subliniază rolul educației, în contextul actual
Vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor, a subliniat, pentru AGERPRES, importanța educației și a dialogului, pentru ca tinerii să nu fie supuși dezinformării și manipulării, în contextul în care instituția pe care o reprezintă este la limita supraviețuirii și deține una dintre cele mai bogate arhive online despre comunismul din România.
Prezent la Tulcea, la finalul săptămânii trecute, cu prilejul vernisajului expoziției 'Dosar Tulcea', eveniment organizat pe faleza Ivan Patzaichin, cu sprijinul Primăriei municipiului, vicepreședintele CNSAS a declarat că instituția pe care o conduce și-a propus să organizeze expoziții legate de istoria locală de dinainte de 1989, de istoria Securității din România, în mai multe județe, în cadrul unui plan național de combatere a consecințelor represiunii comuniste.
'În cadrul acestui plan s-a discutat inclusiv despre necesitatea ca instituțiile implicate să meargă efectiv în teritoriu, în comunitățile locale, pentru a disemina aceste documente, realități istorice. Ne-am propus, de asemenea, pornind de la realitatea că nu există în cadrul muzeelor județene de istorie sau, acolo unde există sunt foarte puține informații, secțiuni dedicate istoriei comunismului. Ne-am gândit ca aceste expoziții să rămână la dispoziția autorităților locale pentru ca ele să mobileze aceste secții de istorie contemporană, astfel încât să nu vorbim doar despre un eveniment care se întâmplă o dată pe an sau la nu știu câți ani într-o localitate, iar cercetătorii locali, Muzeul de istorie, Inspectoratul Școlar Județean să poată accesa această expoziție, să poată face lecții deschise cu elevii, iar ei să aibă acces la informații și documente. Vorbim, practic, despre inițierea unui plan educațional', a afirmat vicepreședintele CNSAS.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO
Mădălin Hodor a subliniat, în context, importanța cunoașterii adevărurilor istorice.
'Educația este foarte importantă. Ne luptăm în termeni practici ca generațiile următoare să primească informația de bază, astfel încât ele să nu fie supuse dezinformării, manipulării. Eu văd o miză mai importantă decât simplele efecte imediate pentru că, dacă începem să educăm generațiile de astăzi, efectele se vor vedea peste 20 de ani, ori noi ne confruntăm cu probleme mult mai mari și cu termen mult mai scurt de impact decât să așteptăm 30 de ani să facem educație. Este important, dar nu acoperitor. De aceea cred că implicarea autorităților locale, a societății civile și a jurnaliștilor trebuie să vizeze și comunitatea, pentru că România va da niște examene în anii următori, nu peste 20-30 de ani, și s-ar putea să fie mult prea târziu să începem acum să educăm tinerele generații despre comunism, deși, repet, acesta este fundamental un scop, dar nu trebuie să fie singurul scop al acestui demers (...)', a mai spus vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor.
Expoziția 'Dosar TULCEA', care prezintă documente despre istoria obiectivelor industriale, care funcționau cu întreruperi din cauza materiei prime de proastă calitate, a utilajelor nefuncționale, despre penuria de alimente din magazine, despre revoltele populației, are și o componentă online, pe un subdomeniu al autorității locale, unde sunt puse la dispoziția publicului mai multe materiale, https://dosartulcea.primariatulcea.ro/.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO
'Securitatea a fost o poliție politică în slujba unui partid, a unui regim ideologic. Imaginați-vă că, astăzi, unul din partidele politice din România câștigă alegerile. Apoi, interzice celelalte partide, dizolvă Parlamentul, suspendă Președinția și creează un aparat de represiune care închide pe absolut oricine se opune ideilor promovate de acel partid. Securitatea nu a fost niciodată un organism axat pe apărarea securității naționale sau a României. Securitatea era un serviciu care apăra un singur lucru, Partidul Comunist Român. Când intra în Securitate, ofițerul depunea un jurământ ca orice militar, dar jurământul ofițerului de securitatea spunea: 'Jur să apăr PCR'. El apăra doar o entitate politică. Slujba lui, indiferent că lucra în comerț exterior, în contraspionaj, la informații interne, la filaj, la supraveghere operativă, zi de zi, era să apere PCR și ideologia lui. Dacă înțelegem lucrul acesta, înțelegem și ce a fost Securitatea', a conchis vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor.
Ziua Mondială a Profesorului este o zi internațională care se marchează anual pe 5 octombrie, în semn de recunoaștere a contribuției cadrelor didactice în formarea tinerilor. Alegerea datei este legată de adoptarea, în anul 1966, a Recomandării Organizației Internaționale a Muncii-UNESCO privind statutul profesorilor. Documentul a stabilit principii referitoare la drepturile și responsabilitățile acestora, precum și la pregătirea profesională, recrutare și condițiile de muncă.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO
În România este marcată din anul 2007.
Potrivit Ministerului Educației, 'Istoria comunismului din România' este obligatorie și se predă, începând din anul școlar trecut, elevilor din clasele a XII-a, învățământ de zi, respectiv a XIII-a, învățământ seral și cu frecvență redusă. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă
Studiu World Vision: Jumătate dintre liceeni cer mai multe competențe practice
Școala îi ajută pe copii să învețe, dar îi pregătește mai puțin pentru viața adultă, jumătate dintre liceeni solicitând mai multe competențe practice, relevă un studiu al World Vision România. Potrivit unui comunicat al organizației transmis luni AGERPRES, jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor prac
Bihor: Student al Universității din Oradea, premiat de NATO pentru un documentar despre penele de curent
Studentul Universității din Oradea Aris Dejeu, de la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, a obținut locul al treilea și premiul publicului la concursul internațional 'How Prepared Am I for a Blackout', organizat de NATO Energy Security Centre of Excellence, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea. Competiția, desf
Jinga: Pacientul va continua să caute ceva ce niciun algoritm nu poate înlocui - încrederea într-un om
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București, Viorel Jinga, le-a transmis luni viitorilor medici că profesia aleasă presupune nu doar cunoștințe și performanță, ci și răbdare, responsabilitate, empatie și capacitatea de a vedea omul dincolo de boală. În mesajul adresat studenților la festi
Ziua Educației/ Hancescu (FSLI): Învățământul românesc traversează o perioadă dificilă și e supus unor presiuni uriașe
Învățământul românesc traversează ''o perioadă dificilă'' și este supus unor ''presiuni uriașe'', iar angajații din educație se confruntă cu probleme precum subfinanțarea sistemului, promisiuni salariale neîndeplinite, incertitudini privind reformele, dar și cu birocrația, afirmă președintele Federației Sindicat
Noul an universitar se deschide la UMF ''Carol Davila''; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt ''boboci''
Universitatea de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București organizează luni, în Amfiteatrul ''George Emil Palade'' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt ''boboci''.
Bihor: Prima ediție a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari a fost câștigată de elevii din Beiuș
Echipa Colegiului Tehnic 'Ioan Ciordaș' din Beiuș a câștigat, la Oradea, prima finală a Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ''Școala de gust 2026'' - competiție la care au participat 15 echipe din șapte județe. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, elevii Adrian Iuga și Natalia Codoba
Noul an universitar se deschide luni la UMF București; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt 'boboci'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează luni, în Amfiteatrul 'George Emil Palade' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt 'boboci'. 'Luni, 5 octombrie, ora 10:0
Cluj/Sociologul Marian Preda: Trebuie revizuite mecanismele de funcționare a democrației
Rectorul Universității București, sociologul Marian Preda, a declarat, vineri, la Cluj, că în condițiile actuale ale dezvoltării și impactului tehnologiei, ar trebui revizuite mecanismele de funcționare a democrației. 'România și umanitatea sunt acum într-o perioadă în care vechile norme nu mai funcționează, sunt pu
Ioan Aurel Pop: Fără universitățile din București, Iași și Cluj, învățământul superior românesc ar fi de neimaginat
Academicianul Ioan Aurel Pop susține că cele mai importante instituții de învățământ superior din țară sunt universitățile din București, Iași și Cluj și că fără acestea învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. 'E o sărbătoare a spiritului astăzi, în această aulă istorică, pentru că fără unive
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate








