Constanța: Cea de-a XVIII-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei, la Universitatea Ovidius
Zeci de profesori, cercetători, studenți și practicieni din domeniul Științe ale comunicării vor participa, în perioada 23-24 mai, la cea de-a XVIII-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei, eveniment organizat de Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Litere, programul de studii Jurnalism, și Asociația Română de Istorie a Presei (ARIP).
Tema ediției din acest an este 'Ideologii în presă. Politici editoriale și studii de caz', evenimentul fiind organizat în colaborare cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța și Muzeul Militar Național 'Regele Ferdinand I', se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.
'Potrivit organizatorilor, evenimentul reunește 80 de profesori, cercetători, studenți și practicieni din domeniul Științe ale comunicării. Totodată, la manifestare va participa conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță, de la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, președintele Asociației Române de Istorie a Presei. Lucrările din cadrul congresului vor fi prezentate în zece secțiuni: Regimuri democratice și libertatea de exprimare; Discursul extremist și populist în media contemporană; Regimuri totalitare și practici în media scrisă/audiovizuală; Regimuri politice și propaganda în epoca modernă; Gen, relații inter-etnice și ideologie; Ideologizarea mass-media în regimul comunist; Curente literare, problematici militare și revistele de cultură; Politici editoriale și influențe prin conținutul articolelor de informație și opinie; Propagandă și dezinformare în mass-media și Curente literare și problematici ideologice în revistele de cultură', se arată în comunicat citat.
În plen, în cadrul manifestării, prof. univ. dr. habil. Gabriela Păsărin de la Universitatea din Craiova, Școala doctorală 'Alexandru Piru', membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, va prezenta lucrarea 'Cultura română prin filtrul ideologiei politicilor editoriale', iar conf. univ. dr. Romina Surugiu, decan al Facultății de Jurnalism și Științele comunicării, Universitatea din București, va susține prelegerea cu tema 'Presă și ideologie în România interbelică'. Tot în deschiderea manifestării, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, profesor emerit UOC și membră fondatoare ARIP, va vorbi despre 'Cercetarea istoriei presei în zona dobrogeană'.
'Lucrările Congresului Internațional de Istorie a Presei din acest an, cu tema 'Ideologii și presă. Politici editoriale și studii de caz', propun o analiză critică a modului în care discursurile publice au modelat spațiul public prin intermediul presei, atât în timpul regimurilor totalitare, cât și în contextul actualei crize politice. Totodată, obiectivul nostru este să cercetăm maniera în care jurnalistul a reflectat, a susținut sau a contestat ideologii dominante, uneori, ca actor ideologic, alteori, ca gardian al adevărului și al responsabilității sociale', a declarat, citată în comunicatul de presă, lect. univ. dr. Mariana Bafană, președinta Filialei Dobrogea a Asociației Române de Istorie a Presei și, totodată, coordonatoarea programului de studii de licență Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a UOC.
Aceasta și-a exprimat bucuria că, după 14 ani, Universitatea Ovidius din Constanța redevine gazda acestui eveniment.
'Împreună cu Asociația Română de Istorie a Presei, deschidem din nou un spațiu de reflecție și dezbatere asupra memoriei, evoluției și transformărilor comunicării publice', a mai afirmat lect. univ. dr. Mariana Bafană.
În contextul manifestării, va avea loc decernarea premiilor Asociației Române de Istorie a Presei: Premiul 'Nicolae Sever Cărpinișan' - Filiala Dobrogea ARIP și Premiul 'Dr. habil. Maria Danilov' - Filiala Basarabia, Republica Moldova.
Totodată, sunt programate prezentări ale mai multor proiecte editoriale, respectiv Revista Română de Istorie a Presei, Editura Tritonic, București, dar și a unei baze de date specializate - platforma digitală de presă Arcanum. AGERPRES / (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Un sistem de inteligență artificială gândit la UAIC poate detecta depresia din postări de pe social media
Un program de inteligență artificială citește postări de pe platforma X (fost Twitter), apreciază dacă autorul lor dă semne de depresie și scrie apoi, în limbaj obișnuit, de ce a ajuns la acea concluzie, informează Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC), instituție în cadrul căreia a fost dezvoltat acest program.
Patru medalii pentru România, la Olimpiada Balcanică de Informatică
Elevii români au obținut patru medalii - una de aur, două de argint și una de bronz - la cea de-a 33-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică, care s-a desfășurat în perioada 14 - 20 septembrie, la Tirana, Albania. Au obținut medalii elevii Ștefan-Cătălin Savu de la Colegiul Național 'Ion Luca Caragiale' Ploiești - me
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
O fostă tabără școlară din timpul regimului comunist, cea din satul brașovean Breaza, ar putea fi 'readusă la viață', printr-un proiect al primarului comunei Lisa, Gheorghe Mocanu, care mizează pe fonduri europene pentru îndeplinirea obiectivului. Edilul din Lisa a explicat, vineri, pentru AGERPRES, că a început demersurile pentru m
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept
UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50
Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană
O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to
Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar
'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer
Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința








