Universitatea de Vest Timişoara propune un transfer de programe academice, inclusiv de cadre didactice şi studenţi, de la Universitatea Cernăuţi
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a anunţat, luni, că este deschisă transferului unor proiecte şi programe academice de la Universitatea de la Cernăuţi la Timişoara, inclusiv prin primirea temporară de cadre didactice şi studenţi, pentru a evita întreruperea parţială a fluxului activităţilor cu studenţii de la Universitatea din Cernăuţi, asigurându-le acestora logistica necesară.
În funcţie de necesităţi, se va încerca găsirea unor soluţii legale de acordarea unui sprijin în finalizarea studiilor pentru studenţii ucraineni afectaţi de context. În acest sens, a fost transmisă o scrisoare oficială Universităţii din Cernăuţi, referitoare la deschiderea unui parteneriat între UVT şi această universitate ucraineană.
"Universitatea de Vest Timişoara îşi asumă o legătură simbolică, dar vie, cu Universitatea din Cernăuţi, împrejurările istorice din secolul trecut oferind tuturor un exemplu de solidaritate, mai ales în contextul dificil din prezent. Institutul Social Banat - Crişana, fondat acum un secol de părintele şcolii româneşti de sociologie empirică, Dimitrie Gusti, a fost reînfiinţat după 1990 de un colectiv de cercetători din cadrul Departamentului de Sociologie din UVT, actualizând tradiţia sociologiei gustiene. Ca o continuitate peste timp, în directă legătură istorică cu preocupările bănăţenilor pentru destinul şi soarta românilor de dincolo de graniţe, Universitatea de Vest Timişoara îşi afirmă din nou deschiderea totală pentru susţinerea comunităţii universitare din Cernăuţi, greu încercate în acest război nedrept.", arată rectorul UVT, Marilen Pirtea, într-un comunicat remis AGERPRES.
Un gest similar s-a înregistrat în vara dramaticului an 1940, când conducerea Institutului Social Banat - Crişana a întocmit un Raport prin care a argumentat şi a propus strămutarea Universităţii din Cernăuţi la Timişoara, pentru a o salva de ocupaţia sovietică. Din ideile şi argumentele respectivului Raport a rezultat o profundă înţelegere a menirii unei instituţii universitare în capitala Banatului. Aceste idei reprezentau un vechi deziderat al bănăţenilor, după etapa de realizare a Şcolii Politehnice din Timişoara, pentru realizarea unei instituţii universitare complete. Din păcate, demersul întreprins de conducătorii Institutului Social Banat - Crişana a rămas atunci fără finalizare, Universitatea din Cernăuţi intrând în reţeaua universitară a Uniunii Sovietice, menţionează comunicatul.
"După 82 de ani de la acele evenimente, iată că ne aflăm din nou în momente istorice grele, când sunt necesare noi alternative, care să asigure continuitatea relaţiei între cele două instituţii. În contextul greu al conflictului din Ucraina, când şi comunitatea românească din Bucovina de Nord este profund afectată, este din nou momentul în care bănăţenii pot transmite un mesaj de solidaritate universitară, ca o firească continuare a mesajului istoric din 1940, de susţinere a Universităţii din Cernăuţi", se explică în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bacalaureat - sesiunea a II-a/ Joi și vineri - proba de evaluare a competențelor digitale
Sesiunea a doua a Bacalaureatului continuă joi și vineri cu proba de evaluare a competențelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, este programată pentru data de 10 august, iar proba obligatorie a profilului pe 11 august. Pe 12
Bistrița-Năsăud: Posturile titularizabile, repartizate în ședință publică; concurență mare la educatoare și învățătoare
Puținele posturi titularizabile scoase la concurs, în acest an, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, au fost ocupate în ședința publică de miercuri, organizată la sediul Inspectoratului Școlar Județean, cea mai mare concurență fiind în învățământul preșcolar și cel primar. Potrivit inspectorului școlar pentru managementul resurse
Bacalaureat - sesiunea a II-a/ Miercuri și joi - evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
Sesiunea a doua a bacalaureatului continuă miercuri și joi cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. În zilele de 6 și 7 august vor fi evaluate competențele digitale. Prima probă scrisă, cea la Limba
Vâlcea: Împlinirea a 50 de ani de la producerea apei grele în România, marcată de cercetători la Biblioteca Județeană
Comunitatea științifică din Vâlcea sărbătorește la sfârșitul acestei săptămâni o jumătate de secol de la producerea, la fosta Uzină G din Râmnicu Vâlcea, a primelor cantități experimentale de apă grea în România, printr-un eveniment găzduit de Biblioteca Județeană Vâlcea și la care vor participa specialiști în dom
Numărul candidaților la titularizare care au luat note peste 7 a crescut cu 3,36% după rezolvarea contestațiilor
Numărul candidaților cu note peste 7 la proba scrisă a examenului de titularizare a crescut cu 3,36% după rezolvarea contestațiilor, a informat marți Ministerul Educației și Cercetării. Rezultatele finale înregistrate la proba scrisă (21 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar au fost
Bucureștiul găzduiește prima Olimpiadă Internațională de Business și Finanțe
Bucureștiul găzduiește, în perioada 3 - 6 august, prima Olimpiadă Internațională de Business și Finanțe, în organizarea Centrului Român pentru Excelență în Economie. La competiție vor participa fizic 40 de elevi și 16 team leaders din opt țări: Grecia, Hong Kong, India, Japonia, Macao, Noua Zeelandă, Polonia și Rom&acir
Bacalaureat - sesiunea a II-a/ Elevii din partea minorităților susțin proba de comunicare orală în limba maternă
Elevii din partea minorităților susțin marți și miercuri proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat a început luni cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română. În zilele de 5 și 6 august
Buzău/Echipa Heart of RoBots, câștigătoarea Bucharest Twin Cup 2026, la finalul unui sezon de excepție în robotică
Echipa de robotică a Colegiului Național 'B.P. Hasdeu' din Buzău, 'Heart of RoBots', alături de echipa sa de juniori 'Little Hearts', au câștigat locul I în cadrul competiției Bucharest Twin Cup 2026, victorie la finalul sezonului DECODE care a clasat echipa pe un loc fruntaș la nivel mondial. Tinerii pasion
A doua sesiune din acest an a Bacalaureatului începe luni; peste 33.000 de candidați înscriși
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat. Potrivit Ministerului Educației, la proba de comunicare orală în limba română (proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), care
Peste 33.000 de candidați - înscriși pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, pentru susținerea probelor de competențe (pe probe), din acest an, informează Ministerul Educației. La proba de la comunicare orală în limba română ( proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențe
Luni începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Sesiunea iulie - august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a
Universitatea București/Facultatea de Istorie: A murit profesorul Mihai Sorin Rădulescu
Facultatea de Istorie a Universității din București deplânge moartea profesorului Mihai Sorin Rădulescu (1966 - 2026) și transmite condoleanțe familiei îndoliate. 'Cu profundă durere, comunitatea academică a Facultății de Istorie din cadrul Universității București deplânge trecerea în neființă a prof. univ. dr. Miha
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' a obținut un nou brevet de invenție pentru o metodă de pilotare a mașinilor-unelte
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați a obținut un nou brevet de invenție acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru o metodă inovatoare de pilotare a mașinilor-unelte, informează, vineri, instituția de învățămât superior. 'Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UGAL, membru al Rețelei Naționale pentru Inovare și
Timiș: La UPT, cele mai atractive facultăți sunt Robotica, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a înregistrat o creștere de aproximativ 28% a numărului de candidați la admitere, comparativ cu anul trecut, cele mai mari creșteri ale interesului fiind înregistrate în domenii precum Robotică, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică, specializări pentru care cererea de specialiști este în continuare
Mureș: Absolvenții promoției 'Constantin Brâncuși 150' de la Medicină Militară au primit gradul de sublocotenent la UMFST
Absolvenții anului IV ai Secției de Pregătire Medico-Militară din cadrul UMFST 'George Emil Palade' din Târgu Mureș au trecut oficial în corpul ofițerilor, vineri, în cadrul unei ceremonii, primind gradul de sublocotenent. Deși mai au de parcurs doi ani de studii medicale până la absolvirea facultății, studenții












