Guvernul a aprobat reorganizarea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar
Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care se reorganizează Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) obiectivul acestui demers constând în îmbunătăţirea performanţei sistemului naţional de educaţie şi asigurarea implementării reformei în educaţie.
"Guvernul României a aprobat astăzi, 2 februarie 2022, hotărârea prin care se reorganizează Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), pornind de la principiile profesionalismului, democraţiei participative şi transparenţei mecanismelor de asigurare a calităţii prin evaluări colegiale. Obiectivul îl reprezintă îmbunătăţirea performanţei sistemului naţional de educaţie, asigurând premisele implementării reformei în educaţie", informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.
Potrivit sursei citate, starea actuală a învăţământului preuniversitar românesc, "deficitară" din punct de vedere al calităţii rezultatelor, este în bună parte şi "o consecinţă a incapacităţii ARACIP" de a atinge obiectivele stabilite prin lege.
Ministerul Educaţiei afirmă că modul de reorganizare al agenţiei ţine seama atât de practicile internaţionale din state cu sisteme performante de educaţie, precum Marea Britanie, Olanda, Franţa sau Finlanda, cât şi de concluziile şi obiectivele asumate prin Proiectul "România Educată".
"Conform reglementărilor legale în vigoare, agenţia ar fi trebuit să asigure evaluări periodice ale şcolilor româneşti şi să propună soluţii sistemice de îmbunătăţire a performanţei şi de adaptare la realitate. În cei 16 ani de activitate, obligaţia legală de evaluare periodică s-a realizat în mai puţin de un sfert din şcolile româneşti, dovedind, pe baza lipsei de eficienţă, nevoia acută de reformare. Chiar şi acolo unde s-a realizat evaluarea periodică, principiile de bază ale unei evaluări colegiale au fost departe de a fi respectate", arată sursa citată.
Principalele elemente de noutate sunt:
* Procesul de evaluare externă va fi separat la nivel operaţional de cel de decizie, în scopul profesionalizării capitalului uman şi al creării unui mecanism eficient şi echilibrat între diversele componente ale procesului de evaluare;
* Pentru prima oară de la înfiinţarea ARACIP, în anul 2005, vor fi reprezentaţi în Consiliul ARACIP, cu statut de observator, elevii, părinţii şi sindicatele din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar;
* Pentru consolidarea expertizei, vor putea fi constituite comisii consultative, formate din cadre didactice sau cercetători, români sau străini, cu expertiză în domeniul educaţiei.
* Registrul evaluatorilor externi care realizează activităţile de evaluare va fi temeinic revizuit şi completat în scopul consolidării profesionalismului, dar şi a caracterului colegial al evaluărilor.
* Consiliul ARACIP, organul colectiv de conducere al agenţiei, se reorganizează şi va funcţiona cu 15 membri care reprezintă actorii relevanţi implicaţi în procesul educaţional din România. Toţi cei 15 membri cu drept de vot ai consiliului ARACIP trebuie să aibă experienţă didactică sau să aibă responsabilităţi în organizarea activităţii de învăţământ. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei vor avea competenţe specifice precum învăţământul în limbile minorităţilor sau recunoaşterea şi echivalarea diplomelor şi actelor de studii, expertiză necesară pentru conectarea cu alte sisteme de învăţământ.
* Implicarea sectorului privat în structura ARACIP, având în vedere ca peisajul furnizorilor de educaţie din România s-a schimbat semnificativ în ultimii 16 ani (dacă la momentul adoptării legislaţiei ARACIP, în 2005, învăţământul era aproape exclusiv de stat, astăzi sectorul privat este unul mult mai mare şi reprezintă o componentă importantă a sistemului de învăţământ prin oferirea de servicii şi modele alternative care pot contribui la asigurarea calităţii la nivel de sistem).
* Preşedintele Consiliului ARACIP va fi ales, pentru prima oară, în mod democratic dintre reprezentanţii actorilor implicaţi în educaţie, cu două treimi din voturile membrilor Consiliului şi va putea avea un număr de maximum două mandate.
* Capacitatea instituţională va fi îmbunătăţită semnificativ, atât în ceea ce priveşte calitatea activităţilor de evaluare, cât şi în ceea ce priveşte comunicarea cu beneficiarii, prin creşterea numărului de posturi de experţi în domeniul asigurării calităţii, dar şi al celor de suport juridic şi administrativ. Creşterea capacităţii administrative a ARACIP, prin suplimentarea numărului de posturi, de la 40 la 75, va contribui la eficientizarea activităţii în interesul beneficiarilor finali ai educaţiei din cele 7.000 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, de stat sau private, în contextul existenţei unor întârzieri foarte mari (chiar şi 2 ani) în soluţionarea unor dosare deja depuse, la care se adaugă acţiuni majore care nu au fost nici măcar iniţiate de mulţi ani.
* Structura organizatorică va cuprinde o Direcţie Generală pentru Asigurarea Calităţii, care va îngloba departamente specifice - departament de acreditare, departament de evaluare externă a calităţii şi departament de relaţii internaţionale, de verificare şi avizare a şcolilor internaţionale. Activitatea va fi susţinută de o direcţie administrativă şi un departament juridic.
"Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar trebuie să devină unul dintre pilonii principali ai unei Românii educate, iar Ministerul Educaţiei a formalizat astăzi startul adaptării acestei instituţii la noile nevoi ale societăţii, propunând un mecanism administrativ democratic, performant, eficient şi transparent, de secol XXI", se afirmă în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MEC: Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației anunță că au fost publicate, duminică, modele de subiecte pentru Evaluarea Națională, dar și pentru Bacalaureat. ''Modele de subiecte pentru: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și examenul național de Bacalaureat 2027, publicate de Centrul Național pentru Curricu
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat










