Covasna: Peste 2.100 de copii din clasele pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane şi rechizite şcolare
Peste 2.100 de copii care intră anul acesta în clasele pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane din partea Consiliului Judeţean Covasna prin programul "Primul ghiozdan", iniţiat în anul 2013.
Acestea vor fi echipate, printre altele, cu câteva rechizite şcolare şi o cutie de sandwich, valoarea fiecărui pachet fiind de 72 de lei.
"În anul şcolar 2021-2022, Consiliul Judeţean Covasna va avea grijă de ghiozdane pentru 2.178 elevi din clasele pregătitoare, asigurându-le toate rechizitele necesare. Fiecare pachet conţine câte un ghiozdan, model diferit pentru fete şi băieţi, prevăzut cu etichetă pentru nume, creioane grafit şi creioane colorate, un penar, o cutie pentru sandwich şi recipient pentru apă", precizează reprezentanţii Consiliului Judeţean, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Preşedintele Consiliului, Tamas Sandor, a menţionat că, în ultimii 9 ani, peste 17.000 de elevi din judeţul Covasna au primit gratuit ghiozdane cu rechizite prin acest program, iar pentru achiziţionarea pachetelor, care vor fi distribuite la începutul acestui an şcolar, au fost alocaţi 160.000 de lei din bugetul instituţiei.
"De fiecare dată întocmim pachetul pentru elevii din clasele pregătitoare pornind de la experienţa anilor precedenţi, urmărind în acelaşi timp nevoile familiilor şi ale cadrelor didactice. Anul acesta am introdus schimbări, copiii vor primi recipiente pentru apă în locul caietelor pentru mesaje. Suntem convinşi că pachetul va încânta elevii care se pregătesc să descifreze taina învăţăturii. Lansat de Consiliul Judeţean în anul 2013, de acest program de sprijin familial au beneficiat, în ultimii nouă ani, peste 17.000 de elevi din judeţul Covasna. Anul acesta, pentru elevii covăsneni din clasele pregătitoare s-au alocat 160 mii de lei. Valoarea unui pachet este de 72 lei", a precizat Tamas Sandor.
Potrivit acestuia, programul "Primul ghiozdan" reprezintă un ajutor substanţial pentru multe familii, mai ales pentru cele cu mulţi copii, iar până acum a fost foarte bine primit de către beneficiari. AGERPRES / (AS - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept
UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50
Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană
O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to
Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar
'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer
Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința
Vaslui: Atelier de robotică și programare pentru copii organizat la Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul'
Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui organizează clubul de educație digitală CODE Kids, un club de robotică și programare în care copiii vor avea ocazia să descopere, să experimenteze și să creeze cu ajutorul tehnologiei. Sunt așteptați să se înscrie elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani,
Leonard Azamfirei: UMFST Târgu Mureș, inclusă în premieră în ShanghaiRanking 2026
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș (UMFST) a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional ShanghaiRanking, conform ediției 2026 a Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) publicate marți. 'Clasamentul ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subje
Hunedoara: Toate proiectele Academiei Inventcor Deva, premiate la expoziția internațională de inventică de la Guangzhou (China)
Toate cele șase invenții și programe ale Academiei Inventcor Deva, care au fost prezentate la expoziția internațională de inventică de la Guangzhou (China), au fost premiate de juriul salonului, echipa coordonată de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă reușind să obțină două medalii de aur, două de argint și două de bronz. Competiția a reunit peste 3.700 de in
Marcel Ciolacu: Programul 'Laptele și cornul' are nevoie de un upgrade
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a precizat că este nevoie de un 'upgrade' în ceea ce privește programul 'Laptele și cornul', care să să țină cont de anumite aspecte legate de specificul fiecărei școli, în sensul în care produsele să poată fi diversificate sau transformate într-o masă caldă, pentru reducere
Maramureș: Observarea soarelui și proiecția unor filme documentare, la 'Sărbătoarea Castanelor'
Copiii, adolescenții, dar și adulții vor avea parte de observații astronomice și lecții demonstrative de cunoaștere a cerului, cu ajutorul unui planetariu gonflabil mobil, în cadrul evenimentului 'Sărbătoarea Castanelor', care se va desfășura între 18 și 20 septembrie, a declarat, marți, pentru AGERPRES, muzeograful Sorina Mare din cadrul Muzeului
Dimian: Învățământul dual în România, din păcate, este deseori asociat cu perioada comunistă
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a declarat, luni, la Iași, că învățământul dual trebuie să devină o opțiune esențială pentru elevi, nu o alternativă aleasă în lipsa altor variante. Prezent la Iași pentru a lua parte la festivitatea de inaugurare a noului an universitar organizat de Universitatea de Ști
Iași: Campusul dual de la Ezăreni, inaugurat în prezența ministrului Educației
Campusul dual de la Ezăreni, Agritech, a fost inaugurat, luni după-amiaza, în prezența ministrului interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, în cadrul evenimentelor organizate la Iași cu prilejul deschiderii anului universitar 2026-2027 organizate de Universitatea pentru Științele Vieții 'Ion Ionescu de la Brad'. La eveniment au f











