Sorin Ion (Ministerul Educaţiei): Intenţionăm continuarea proiectului privind orele remediale în anul şcolar viitor

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion a declarat, marţi, că se intenţionează continuarea proiectului privind orele remediale cel puţin în anul şcolar viitor şi că previziunile pentru vara aceasta relevă că numărul elevilor în program va fi mai scăzut.
"Previziunile pentru vară sunt, dacă mă întrebaţi pe mine, ca numărul să fie mai scăzut, dar să existe totuşi. (...) Vor fi părinţi care vor înţelege, părinţi care nu vor înţelege, părinţi care preferă să îşi ţină copilul acasă (...) pentru treburi gospodăreşti, dacă vorbim de mediul rural. La finalul proiectului mi-aş dori ca, pe 31 august, să tragem linie să constatăm că am consumat toată suma pusă la dispoziţie. Am uşoare îndoieli că se va întâmpla asta, pentru că ar însemna ca pe toate lunile de vară să mergem cu efective substanţiale, la nivelul celor din aprilie - iunie, iar în ceea ce priveşte viitorul apropiat, adică ce vom face de la 1 septembrie încolo, şi asta e o intenţie declarată public şi asumată de Ministerul Educaţiei că deja identificăm surse de finanţare pentru continuarea acestui proiect cel puţin în anul şcolar viitor, dacă nu şi o permanentizare a lui", a spus Sorin Ion, la o dezbatere organizată de Salvaţi Copiii.
Potrivit secretarului de stat, în ceea ce priveşte ciclul primar şi gimnazial, 138.246 de elevi au beneficiat de ore remediale în martie, 150.418 în aprilie şi circa 150.000 în luna mai.
"Pe proiectul ROSE avem cele 874 de licee care au implementat granturi. 92.000 de elevi au participat la activităţi remediale şi de sprijin, dintre care 70.100 strict la activităţi remediale", a adăugat Sorin Ion. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Daniel David: Analfabetismul funcțional e de netolerat într-o țară care are multe ambiții în Educație
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a atras atenția, marți, asupra nivelului ridicat de analfabetism funcțional din diverse domenii și a faptului că mulți dintre adulții care au absolvit liceul au competențe îngrijorător de reduse, el reiterând necesitatea reformării planurilor-cadru pentru învățământul liceal. În tim
Olt: Elev în clasa a IV-a la Caracal, medaliat cu aur la un concurs internațional de matematică din Thailanda
Un elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială 'Nicolae Titulescu' din municipiul Caracal a obținut medalia de aur la etapa finală a unui concurs internațional de matematică, 'Math Internațional Challenge', desfășurat în Thailanda, iar luni, la întoarcerea la școală, campionul a fost primit cu entuziasm de către colegi și dascăli, potr
Mureș: 'Sportul în Spital', proiect-pilot inițiat pe baza unui protocol semnat între UMFST și ANS
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Agenția Națională pentru Sport vor iniția un proiect-pilot denumit 'Sportul în Spital', pentru valorificarea excelenței în cercetare în domeniul sportului și al medicinei, în baza unui protocol de colaborare semnat, luni, de
Bihor: ''Utopii pentru insecte'' în campusurile instituțiilor de învățământ superior din Alianța EU GREEN
Alianța academică europeană EU GREEN, din care face parte și Universitatea din Oradea, a lansat luni un proiect dedicat polenizatorilor, în proiectul amplu ''Insectopia'', invitând studenții din cele nouă universități europene membre să promoveze acțiuni inovatoare, creative și sustenabile pentru susținerea populațiilor de insecte.
Bihor: Colocviu ''Ziua Internațională a Limbii Materne'', organizat de Facultatea de Litere a Universității din Oradea
Facultatea de Litere a Universității din Oradea organizează miercuri colocviul ''Ziua Internațională a Limbii Materne'', menit să celebreze bogăția lingvistică și culturală din această regiune, a anunțat, într-un comunicat, Biroul de presă al Universității din Oradea. ''A devenit o tradiție deja ca Facultatea de L
Elevii din București se întorc de luni la cursuri
Elevii din București se întorc de luni la cursuri după o săptămână de vacanță. Între 10 februarie și 2 martie, fiecare Inspectorat Școlar decide în ce perioadă elevii din județul respectiv sau din București au vacanță pentru o săptămână. Astfel, între 17 și 21 februarie, au fost în vacan
Cluj: UBB organizează un atelier de gândire critică pentru elevi și studenți
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează un atelier de gândire critică pentru elevi și studenți, în perioada 3 martie - 14 aprilie. 'Muzeul Alexandru Duma al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță debutul celui de-al doilea 'Atelier de gândire critică' din anul universitar
Ministrul Educației: E important ca noile planuri-cadru să fie larg îmbrățișate de sistem
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat vineri, la Blaj, că noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să fie 'larg îmbrățișate de sistem' și să 'nu antagonizeze', ci să unească actorii din sistemul de învățământ. Prezent la Conferința Națională a Asociației Colegiilor și Liceelor Pedagogice
Timiș: Universitatea de Vest a fost selectată de Comisia Europeană pentru a contribui la viitorul program Erasmus
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este unica instituție de învățământ superior din România selectată să participe la evenimentul de lansare a pregătirilor pentru viitorul program Erasmus, post-2027, Erasmus+ and European Solidarity Corps Stakeholders Conference, organizat de către Comisia Europeană în 18 februarie.
Ministrul Educației și reprezentanții părinților au discutat despre adaptarea planurilor-cadru la realitățile actuale
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a avut joi o întrevedere cu reprezentanții Federației Naționale a Părinților - Edupart, discuțiile vizând modernizarea planurilor-cadru și adaptarea acestora la realitățile economice și sociale actuale. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, printre principalele concluzii ale întrevederii se n
REPORTAJ/Timiș: Chimia este studiată tot mai puțin experimental; dotările laboratoarelor sunt deficitare
Chimia s-a lăsat modelată pe parcursul istoriei, vechii egipteni, de exemplu, folosindu-se de ea pentru îmbălsămare a morților, extragerea metalelor din minereuri, fabricarea sticlei, fermentarea berii sau obținerea de leacuri pentru diverse boli. Mesopotamienii au folosit-o pentru fabricarea cărămizilor din argilă arse la soare și a ceramicii, iar chine
Elevii din București se întorc de luni la cursuri
Elevii din București se vor întoarce de luni la cursuri după o săptămână de vacanță. Între 10 februarie și 2 martie, fiecare Inspectorat Școlar decide în ce perioadă elevii din județul respectiv sau din București vor avea vacanță pentru o săptămână. Astfel, între 17 și 21 februarie - sunt &ici
Ministrul Educației: Planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în mai; manualele, probabil, o să le avem anul viitor
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat joi că planurile-cadru pentru liceu vor fi adoptate în luna mai, iar ulterior se va lucra la programă, subliniind că din 2026, elevii de clasa a IX-a ar putea să studieze după noile manuale. 'Trebuie să privim pe termen mai scurt, în sensul că dacă planurile-cadru, dacă găsim o formu
Ministrul Educației: Am avut o întâlnire cu geografii; mi-au dat un alt model de a regândi Geografia la nivelul liceului
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi că a avut o întâlnire, pe marginea proiectului de planuri-cadru, cu geografii din universități, din Academia Române, din 'societatea profesională', care i-au prezentat un alt model de a 'regândi' disciplina Geografie la nivelul liceului.
David: Nu susțin interzicerea totală a telefoanelor în școală; trebuie asigurat un control 'riguros' în privința utilizării acestora
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, joi, că nu susține interzicerea totală a telefoanelor mobile în școală, însă, în spiritul practicilor psihopedagogice și al reglementărilor legale existente, trebuie să fie asigurat un control 'riguros' în privința utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când