Poşta Română şi Universitatea Politehnică din Bucureşti vor colabora pe proiecte de cercetare ştiinţifică şi inovare
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) şi Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB) vor colabora în baza unui acord parafat miercuri în vederea dezvoltării şi derulării unor proiecte de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, ce vor contribui la modernizarea şi digitalizarea companiei, cât şi la perfecţionarea continuă a resursei umane, se arată într-un comunicat al instituţiei, transmis AGERPRES.
Astfel, cele două entităţi vor încheia contracte pe diverse teme de cercetare, precum dezvoltare logistică, robotizare şi automatizare, digitalizare (inteligenţă artificială) şi identificarea de resurse energetice nepoluante.
De asemenea, vor fi constituite grupuri de lucru cu specialişti din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi al Facultăţii de Transporturi care vor pune la dispoziţie echipamentele, expertiza şi resursa umană cu înaltă calificare de care dispun şi vor oferi consultanţă tehnică Poştei Române în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru proiectele de modernizare şi digitalizare ale companiei.
Potrivit sursei citate, acordul de colaborare a fost semnat la sediul UPB, în prezenţa rectorului Mihnea Costoiu.
"Este o iniţiativă importantă prin care dorim să contribuim la dezvoltarea uneia dintre cele mai mari companii naţionale din România. Componentele de digitalizare, automatizare şi implementarea de noi tehnologii în cadrul proceselor companiei sunt exact zonele în care comunitatea noastră are experienţă şi cunoştinţe. Prin experţii universităţii şi laboratoarele de cercetare ultramoderne pe care le-am dezvoltat în ultimii ani, vrem să oferim Companiei Naţionale Poşta Română nu doar soluţii pentru a-şi optimiza activităţile, dar şi noi direcţii şi tehnologii prin care îşi pot diversifica oferta de servicii. Suntem convinşi că prin acest prim pas, dar şi prin implementarea noilor proiecte dezvoltate în comun, vom aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea companiei în folosul românilor", a declarat Costoiu.
La rândul său, directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, a susţinut că semnarea acordului de colaborare va genera proiecte şi programe eficiente care să răspundă nevoilor şi intereselor companiei şi care să aibă ca rezultat dezvoltarea şi modernizarea serviciilor poştale oferite publicului.
"Poşta Română a demarat cel mai vast proces investiţional din ultimele patru decenii, pentru modernizare şi digitalizare. Începerea acestui amplu proces de transformare şi adaptarea serviciilor la ceea ce clienţii solicită reprezintă motorul găsirii unui palier investiţional larg în colaborare cu alte instituţii. Automatizarea proceselor logistice este necesară pentru creşterea operabilităţii, sporirea eficienţei în viteza de prelucrare a volumului de trimiteri, reducerea timpilor de livrare şi creşterea cifrei de afaceri a companiei. Totodată, unul dintre principalele obiective în procesul de modernizare al Poştei Române este digitalizarea, o cerinţă imperativă pentru continuarea activităţii companiei şi pentru a rămâne competitivă cu operatori similari din piaţă. De asemenea, decarbonificarea, înlocuirea etapizată a flotei actuale cu maşini electrice şi hidrogen, toate necesită cercetări pentru care avem nevoie de consultări cu specialişti, iar Universitatea Politehnică din Bucureşti este locul în care găsim oameni cu înaltă calificare pentru proiectele noastre şi un potenţial partener, atât din perspectiva dezvoltării noilor segmente de afaceri şi transformării celor existente, cât şi de aşezare pe fluxurile financiare generate de fonduri europene", a afirmat Grigorescu.
În cadrul colaborării, studenţii Facultăţii de Transporturi şi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare vor avea posibilitatea să efectueze stagii de practică la Poşta Română, iar compania va desemna specialişti care vor superviza practica acestora.
Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. De asemenea, mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB) este cea mai mare universitate tehnică din ţară, având 15 facultăţi şi aproximativ 25.000 de studenţi. Instituţia de învăţământ îşi propune să creeze noul profil de universitate tehnică, ce promovează forme de pregătire adaptate cerinţelor unei societăţi în plină competiţie, supusă procesului de integrare în Comunitatea Europeană şi internaţională. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli: Marți - proba de competențe
Proba de competențe din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat se va susține marți în 42 de centre. Au fost validate dosarele a 7.035 de candidați și 8.491 dintre opțiunile exprimate de aceștia. Comparativ cu numărul posturilor scoa
Bihor: Studenți și cercetători din România și Serbia au participat la Oradea la un workshop privind eficiența energetică
Studenți, elevi, profesori și specialiști din România și Serbia au participat, în perioada 8-10 octombrie, la cea de-a XI-a ediție a workshop-ului 'Creșterea eficienței energetice la consumatori industriali și casnici', desfășurat la Oradea și Băile Felix, menit să sprijine dezvoltarea unor soluții practice pentru reducerea consumului de energie,
Buzău: Concursul de directori în învățământul preuniversitar a fost suspendat, în urma unei decizii judecătorești
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Buzău a suspendat, luni, procedurile concursului organizat pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, în urma unei decizii a Tribunalului Buzău, cu privire la o contestație depusă în instanță referitoare la modalitatea de desfășurare a concursului. 'Ca urmare a sentinței civi
Echipa României a obținut argintul la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud
Echipa României a obținut argintul la Olimpiada Internațională de Robotică FIRST Global Challenge 2026, care s-a desfășurat în perioada 7 - 10 octombrie, la Incheon, în Coreea de Sud, evenimentul reunind peste 190 de țări. Cei cinci elevi din Pitești care au adus medalia de argint României sunt Ada-Maria Comănescu, Constantin Victor Coa
Dimian: Am aprobat manualele școlare pentru clasa a IX pentru 63 de discipline
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat manualele școlare pentru clasa a IX-a declarate câștigătoare în urma licitațiilor organizate pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte nouă discipline au fost depuse contestații. Potrivit ministrului, procedura de achiziție pentru disciplinele la care au fost depuse cont
Guvern: Statutul de observator al României în cadrul ELI ERIC, prelungit cu doi ani
Guvernul a aprobat vineri prelungirea cu doi ani a statutului de observator al României în cadrul Extreme Light Infrastructure - European Research Infrastructure Consortium (ELI ERIC). În paralel, vor fi evaluate condițiile pentru o eventuală aderare a României în calitate de membru, se arată într-un comunicat al Biroului de
Filosoful Aurel Codoban: Noua variantă de cercetător care va lua Premiul Nobel va fi în parteneriat cu inteligența artificială
În viitorul apropiat, Inteligența Artificială (AI) va lua Premiul Nobel, a declarat, pentru AGERPRES, filosoful și eseistul Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române. ''Eu cred că va lua (premiul Nobel - n.r.) și sunt temeiuri serioase. E un proiect în acest sens; în martie, o echipă japonezo-indian
Bistrița-Năsăud: Victimele Holocaustului, comemorate prin lecții deschise cu elevii, susținute de fiica unei supraviețuitoare (GALERIE FOTO)
Fiica unei supraviețuitoare a Holocaustului, Natalia Țigăuan, a ținut să comemoreze victimele acestui episod negru din istoria omenirii prin lecții deschise cu elevii, ținute chiar în sinagoga din Bistrița. Membră în conducerea Comunității evreilor din Bistrița-Năsăud, Natalia Țigăuan spune că în zonă mai sunt foarte puțini e
Mureș: Studenții de anul I la medicină și medicină militară îmbracă prima dată halatul alb, într-o ceremonie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a organizat, joi, ediția a II-a a Ceremoniei Halatelor Albe pentru studenții din anul I ai Facultății de Medicină, Medicină militară și pentru cei de la programele de asistență medicală generală, asistență medicală generală militară și balneofiziokinetoterapie și rec
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi












