logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Primarul Chirica cere universităţilor să pună spaţii la dispoziţia autorităţilor pentru amenajarea unor săli de curs

Imagine din galeria Agerpres

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, solicită universităţilor din oraş să pună la dispoziţia autorităţilor spaţii în care toţi elevii ar putea fi prezenţi la cursuri în condiţiile impuse de actuala situaţie sanitară.

"În cursul ultimelor zile, am emis mai multe adrese către universităţile din Iaşi rugându-le ca, (...), funcţie de programul universitar pe care şi-l propun, să ne pună la dispoziţie orice spaţiu excedentar care să ne asigure o sală de curs în care toţi elevii să fie prezenţi în acelaşi timp cu profesorul de la ora respectivă. Am făcut acest demers din cel puţin din două considerente: pentru a putea avea o imagine corectă asupra şcolii, mai ales dacă vorbim de elevi care încep şcoala din acest an, şi pentru a putea asigura condiţiile de socializare, pentru că avem nevoie să creăm nişte indivizi ai societăţii cu un profil corect în relaţia dintre noi. Noi în adresă ne arătăm disponibilitatea, de fapt este obligaţia, de a suporta toate costurile necesare pentru utilizarea acestor spaţii. Mă refer la utilităţile de care elevii vor avea nevoie. Aşteptăm răspunsul din partea acestor instituţii", a declarat, joi, Chirica, într-o conferinţă de presă.

Edilul a menţionat experienţele altor state membre UE, arătând că se fac eforturi pentru ca Iaşiul să rămână în "scenariul verde".

"În momentul de faţă, oraşul nostru se află în codul verde. Adică, toată lumea trebuie să fie prezentă la şcoală şi să respecte condiţiile impuse de normele de distanţare socială (...). Avem deja experienţe în derulare în state din UE, spre exemplu Germania, Franţa, unde este câte un singur elev în bancă, aşezat diagonal astfel încât distanţele să fie egale şi totodată rezonabile faţă de profesor. Funcţie de land, elevii sunt purtători de mască sau nu, dar au contacte mai puţine, zone foarte bine delimitate pe holurile şcolii, circuite foarte bine definite, pe holuri şi în grupurile sanitare sunt dozatoare cu dezinfectanţi, cât şi la intrarea şi la ieşirea din şcoală. Vom face şi noi orice efort necesar să putem asigura condiţiile necesare pentru începerea şcolii pe scenariul verde", a precizat Chirica.

El a spus că, din cauza supraaglomerării unor şcoli, elevii nu vor putea să fie în clase în acelaşi timp, motiv pentru care ia în calcul divizarea acestora în mai multe grupe care vor face ore în clase diferite.

O altă soluţie luată în calcul de reprezentanţii administraţiei locale este cea a alternării cursurilor online cu cele faţă în faţă. Din acest motiv, municipalitatea intenţionează să achiziţioneze atât tablete, cât şi măşti de protecţie.

"Vom organiza o şedinţă de Consiliu Local extraordinară pentru a aloca suma de 12,6 milioane de lei pentru achiziţia a 1.250 de sisteme digitale pentru învăţare online. (...) În municipiul Iaşi sunt aproximativ 1.910 clase de curs. Asta înseamnă că, datorită necesităţii de a asigura spaţii de protecţie între elevi, se va învăţa şi alternativ: schimb de dimineaţă şi de după amiază. (...) De aceea am propus achiziţionarea a 1.250 de sisteme digitale, 3.000 de tablete pentru familiile care nu pot asigura resursele financiare, materiale, din motive sociale. Vom achiziţiona 1.350.000 de măşti chirurgicale. Vor fi împărţite în două categorii: aproximativ 600.000 de măşti normale, ceea pe care o purtăm cu toţii, şi măşti pentru copilaşii care vor începe şcoala în clasele 0-IV care sunt speciale, de mici dimensiuni şi care vor fi obligatorii începând cu data de 14 septembrie", a spus primarul Chirica. AGERPRES/ (A- autor: Daniela Malache, editor: editor: Anamaria Constantin, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 05-11-2026 18:35

UniFEST - la a XXV-a ediție: peste 120 de activități gratuite pentru studenți în 15 centre universitare, între 6 și 16 noiembrie

Studenții din 15 centre universitare au acces gratuit la peste 120 de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (UNI), între 6 și 16 noiembrie. Evenimentele sunt organizate de organizațiile studențești

Educatie - Stiinta 05-11-2026 17:47

Mureș: Universitatea de Arte va primi în administrare Cinematograful Arta, la aniversarea a 80 de ani de la înființare

Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, joi, în cadrul festivității de aniversare a 80 de ani de la înființarea Universității de Arte din Târgu Mureș, că instituția va primi în administrare și folosință fostul cinematograf Arta din municipiu, după ce acesta a fost reabilitat. 'Și pentru că o aniversare atât de

Educatie - Stiinta 05-11-2026 17:33

MEC: Termenul de alimentare a cardurilor pentru prima de carieră didactică - prelungit

Termenul limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică nealimentate a fost prelungit, anunță joi Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, cardurile beneficiarilor eligibili vor fi alimentate în decursul lunilor noiembrie și decembrie. Pentru încărcare este necesar ca aceste carduri

Educatie - Stiinta 05-11-2026 12:32

Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' va fi vernisată vineri, în deschiderea Galei Excelenței în Educație

Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui.

Educatie - Stiinta 05-11-2026 12:31

Universitățile de stat, invitate să găzduiască olimpiade școlare; 17 și-au dat deja acordul de principiu

Ministrul Sorin Costreie a anunțat că universitățile de stat au fost invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare iar până în prezent și-au exprimat acordul de principiu 17 instituții de învățământ superior. 'Ieri am transmis universităților de stat din toată țara invitația de a găzdui, în a

Educatie - Stiinta 05-11-2026 12:24

World Vision a lansat un ghid cu activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței

Fundația World Vision România a lansat, joi, ghidul 'Școala în care ne simțim bine', care include activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței, acestea fiind anterior testate în școli, grădinițe și licee de 43 de organizații neguvernamentale, în cadrul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația

Educatie - Stiinta 05-11-2026 12:17

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', pe primul loc între universitățile românești în CWTS Leiden Ranking

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (UMFCD) ocupă primul loc între universitățile din România în clasamentul internațional CWTS Leiden Ranking 2026, atât în ierarhia generală, cât și în domeniul Biomedical and Health Sciences, unde își menține statutul de lider național.

Educatie - Stiinta 05-11-2026 11:50

Brăila: Campionii mondiali de robotică de la VeloCity, în practică la primăria municipiului reședință

Membrii echipei de robotică VeloCity de la Colegiul Național 'Gheorghe Munteanu Murgoci' din Brăila, care a câștigat în mai 2026 Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din SUA, desfășoară un stagiu de practică la Primăria Brăila, unde au ocazia să cunoască activitatea mai multor departamente și să se implice în organizarea Târgului d

Educatie - Stiinta 05-11-2026 11:45

Bistrița-Năsăud: Viitori dascăli, pregătiți de Fundația Inocenți să prevină și să combată bullyingul și cyberbullyingul

Aproximativ 100 de elevi de la clasele de pedagogic ale Colegiului Național 'George Coșbuc' din Năsăud au fost pregătiți, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Inocenți, să recunoască la timp, să prevină și să combată fenomenele de bullying și cyberbullying, atunci când vor ajunge să profeseze. Proiectul 'Empowerin

Educatie - Stiinta 05-11-2026 09:19

Bihor: Peste 1.000 de studenți, atrași de voluntariat la Zilele Carierei de la Universitatea din Oradea

Peste 1.000 de studenți au participat, miercuri, la Târgul de Voluntariat, prima zi a evenimentului 'Zilele Carierei', organizat în perioada 4 - 6 noiembrie de Universitatea din Oradea. Potrivit unui comunicat al Universității Oradea, târgul de voluntariat a reunit 20 de organizații neguvernamentale și două workshop-u

Educatie - Stiinta 04-11-2026 19:13

Sibiu: Fostă campioană mondială la arte marțiale predă religia și îi antrenează pe copiii din comuna Ațel

Christiana Budică, fostă campioană mondială la arte marțiale, s-a stabilit în comuna Ațel, unde predă religia și îi antrenează pe copii alături de soțul său, Octavian, povestea sportivei fiind prezentată miercuri seara, de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o postare pe Facebook. Despre fosta sportivă, pre

Educatie - Stiinta 04-11-2026 17:19

Costreie - întâlnire cu sindicatele: Vom susține cauza unui profesor bine plătit, ca să fie bine motivat

Ministrul Educației, Sorin Costreie, a avut în această săptămână o primă întâlnire cu sindicatele din domeniu, unul dintre subiectele abordate fiind salarizarea cadrelor didactice. ''Să ascultăm. Cu gândul acesta am început, ieri, prima întâlnire cu liderii federațiilor sindicale din învățămân

Educatie - Stiinta 04-11-2026 16:59

Iași: Fiul fostului ministru Tudorel Toader și-a pierdut funcția de lector la Universitatea '' Al. I. Cuza''

Ionuț-Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției și fost rector Tudorel Toader, și-a pierdut funcția didactică de lector universitar la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de instituția de învățământ superior. Potrivit sursei citate, Ionuț- Alexandru T

Educatie - Stiinta 04-11-2026 16:35

POLIJOBS 2026: Peste 100 de companii, la târgul de cariere de la Politehnica București

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a IX-a ediție a târgului de cariere POLIJOBS, la care sunt așteptate peste 100 de companii din mai mult de 20 de domenii de activitate. Evenimentul va reuni studenți, absolvenți și reprezentanți ai angajatori

Educatie - Stiinta 04-11-2026 15:39

Timiș/Forumul româno-chinez/Călin Ur (ELI-NP Măgurele): Centrul nostru este construit astăzi, pentru generația următoare

Cercetătorul Călin Ur, directorul proiectului 'Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)', cunoscut drept 'laserul de la Măgurele', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că Centrul de la Măgurele este funcțional astăzi, dar este construit pentru generația următoare, iar în acest sens este nevoie de mai mulți tineri inteligenți și p