MEC: 60,76% este rata de promovare la concursul naţional de titularizare
Rata de promovare a concursului naţional de titularizare - sesiunea 2020, după soluţionarea contestaţiilor, este de 60,76%, informează, marţi, un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
"În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, rata de promovare a crescut la 60,76%, cu 2,12% faţă de cea iniţială (58,66%). În 2019, după soluţionarea contestaţiilor, rata de promovare a fost de 48,37%, iar în 2018, de 49,17%", afirmă sursa citată.
Potrivit MEC, anul acesta, numărul total al contestaţiilor depuse a fost de 4.181. În cazul a 4.028 de contestaţii (96,34%), notele au fost modificate astfel: pentru 2.594 de lucrări contestate, notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.434 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate.
Pe tranşe de note, situaţia finală are următoarea configuraţie: 244 de candidaţi (număr uşor modificat în raport cu prima afişare: 239) au obţinut nota 10 (zece), iar 14.789 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99, restul obţinând note sub 7 (şapte).
Pentru absolvenţii din promoţia curentă, totalul notelor peste 7 (şapte) a crescut cu 1,81% după rezolvarea contestaţiilor. Mai exact, 60,19% (58,38% - rata iniţială) dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte).
"Reamintim că în centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 32 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentative de fraudă, iar lucrările a 93 de candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice în anul şcolar 2020-2021", afirmă MEC.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau online, organizate de către inspectoratele şcolare, în perioada 12 - 14 august.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul titularizare.edu.ro, unde Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat marţi rezultatele finale. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f
Calendarul privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare - în consultare publică
Proiectul privind calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2027 - 2028 a fost pus miercuri în consultare publică, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2027 inclusiv au obligația de a înscrie copiii &icir
Universitatea din București lansează un studio de creație multimedia; investiție de peste 500.000 de lei
Universitatea din București (UB) lansează, începând cu anul de învățământ 2026 - 2027, Studioul de Creație Multimedia, unde se desfășoară activități de clasă pentru studenții mai multor facultăți, în special pentru cei de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC). Potrivit unui comunicat de presă
Dimian: 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori
Un număr de 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, înainte de contestații, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Potrivit datelor disponibile înainte de contestații, fără județul Buzău, au participat 6.684








