Braşov: Calculatoarele, Ştiinţele Economice şi Medicina - printre cele mai căutate facultăţi ale UTBv în prima zi de înscriere
Ştiinţa Calculatoarelor şi Ştiinţele Economice sunt cele mai căutate facultăţi din cadrul Universităţii Transilvania (UTBv) în prima zi de înscriere pentru anul universitar 2020-2021, cu cei mai mulţi candidaţi care şi-au transmis dosarele la admiterea online care se desfăşoară în aceste zile, potrivit unui comunicat al instituţiei remis vineri.
La Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, s-au ocupat aproape jumătate din locurile disponibile, înscriindu-se 197 de absolvenţi pe 515 locuri, iar la Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, care se află pe locul al doilea în ce priveşte numărul de candidaţi, au fost depuse 174 de dosare, pe 625 de locuri disponibile.
Pe locurile trei şi patru în ce priveşte interesul candidaţilor se află facultăţile de Medicină - 153 de dosare depuse şi Matematică şi Informatică - 126.
Ca şi în cazul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, şi la Medicină sunt ocupate aproximativ jumătate din cele 355 de locurile disponibile.
Facultatea care are cea mai consistentă cifră de şcolarizare pentru studii cu licenţă în cadrul Universităţii Transilvania este cea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, unde din cele 625 de locuri, 227 sunt finanţate de la buget.
Cele mai multe locuri fără taxă sunt la Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, în timp ce la Medicină, numărul acestora este de 149, iar la Litere - 133.
Admiterea la Universitatea Transilvania se desfăşoară în perioada 8-15 iulie, online.
Pentru anul universitar 2020-2021, sunt disponibile, în total, pentru studii universitare de licenţă cu frecvenţă 2.850 de locuri finanţate de la buget şi 3.200 de locuri în regim cu taxă, iar pentru învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă, peste 1.300 de locuri cu taxă. AGERPRES/(AS - autor: Diana Dumitru, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Universitatea TRANSILVANIA din Brasov/Fcebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f
Calendarul privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare - în consultare publică
Proiectul privind calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2027 - 2028 a fost pus miercuri în consultare publică, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2027 inclusiv au obligația de a înscrie copiii &icir
Universitatea din București lansează un studio de creație multimedia; investiție de peste 500.000 de lei
Universitatea din București (UB) lansează, începând cu anul de învățământ 2026 - 2027, Studioul de Creație Multimedia, unde se desfășoară activități de clasă pentru studenții mai multor facultăți, în special pentru cei de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC). Potrivit unui comunicat de presă







