Olt: Festivitate de absolvire aparte la Liceul Teoretic 'Petre Pandrea' din Balş, cu măşti şi păstrând distanţa
O festivitate de absolvire aparte, adaptată restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, a avut loc joi la Balş, la Liceul Teoretic 'Petre Pandrea', unde aproximativ 170 de elevi de la clasele a VIII-a şi a XII-a, aşezaţi pe terenul de sport la câte doi metri distanţă unii de alţii şi purtând măşti, au fost aplaudaţi atunci când diriginţii le-au strigat numele.
Potrivit directorului liceului, Marian Viorel Anghel, la ceremonie au fost prezenţi 47 de elevi de clasa a VIII-a şi aproape 120 de elevi de clasa a XII, care după eveniment au rămas la orele de pregătire pentru examenele naţionale.
Marian Viorel Anghel a explicat faptul că modul în care au fost poziţionaţi elevii pe terenul de sport a fost gândit înainte de a începe orele de pregătire şi fiecare elev s-a aşezat pe câte un cerculeţ aflat la o distanţă de doi metri de următorul cerc.
"Astăzi toate orele de pregătire au început la ora 10,00, iar de la 9,30 am rezervat timp pentru a celebra absolvirea gimnaziului şi, respectiv, a liceului.
Au fost discuţii în cadrul consiliului profesoral despre măsurile care trebuie luate pentru a fi în siguranţă toată lumea, prin urmare nu am făcut rabat de la nicio regulă. Poziţionarea pe teren fusese făcută cu două săptămâni în urmă şi face parte din procedura de acces în şcoală pentru fiecare elev care ajunge în curtea şcolii, după triajul epidemiologic, pe unul din acele cerculeţe, după care împreună cu grupa lui merge într-o sală de curs pentru orele de pregătire", a spus Anghel.
Absolvenţi au primit din partea liceului câte o eşarfă cu textul "Liceul Teoretic Petre Pandrea, promoţia 2020" şi vor primi şi câte o fotografie de la festivitate.
"Am comandat nişte eşarfe care să le amintească de aceste momente şi, de asemenea, am discutat cu un fotograf care s-a oferit voluntar pentru a imortaliza momentele, astfel, toţi elevii vor primi o arhivă cu fotografii individuale şi de grup", a adăugat directorul liceului.
Câţiva dintre abolvenţi au adresat mesaje colegilor, exprimându-şi speranţa într-un viitor bun.
"Este o absolvire aparte, pentru o generaţie aparte. Dacă noi am fost dezavantajaţi din cauza contextului social, din cauza acestei pandemii, înseamnă că şi putem să ducem această greutate pe umerii noştri. Aşa că, vă rog, nu vă descurajaţi, învăţaţi pentru Bac", şi-a îndemnat colegii una dintre absolventele de clasa a XII-a.
În mesajul de deschidere a ceremoniei, directorul liceului a ţinut să mulţumească atât elevilor cât şi profesorilor pentru eforturile făcute pentru a participa la pregătire şi a respecta toate regulile impuse de pandemia de coronavirus. Anghel le-a transmis absolvenţilor că, deşi distanţaţi fizic, să fie în continuare împreună este important.
"Este o zi absolut deosebită pentru noi, din mai multe puncte de vedere, sunteţi prima generaţie altfel, e bine să fiţi altfel la vârsta asta, am fost şi noi diferiţi, dar fiecare în felul lui, şi cu ochii spre viitor. (...) Importantă pentru acest moment a fost toată discuţia dinainte, pentru că ne-am frământat puţin cum să facem ca să punctăm acest moment din viaţa voastră, să celebrăm cumva în aceeaşi măsură în care să respectăm toate regulile. Am ales varianta asta, cu toţi aici, împreună. Până la urmă a fi împreună este cel mai important lucru, să strângem rândurile, chiar dacă acum suntem la doi metri distanţă unul de altul şi să trecem şi peste următorii paşi din viaţa voastră tot împreună, unii ajutorând pe ceilalţi", a conchis Marian Viorel Anghel. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Captura foto: Marian Viorel Anghel / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f
Calendarul privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare - în consultare publică
Proiectul privind calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2027 - 2028 a fost pus miercuri în consultare publică, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2027 inclusiv au obligația de a înscrie copiii &icir
Universitatea din București lansează un studio de creație multimedia; investiție de peste 500.000 de lei
Universitatea din București (UB) lansează, începând cu anul de învățământ 2026 - 2027, Studioul de Creație Multimedia, unde se desfășoară activități de clasă pentru studenții mai multor facultăți, în special pentru cei de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC). Potrivit unui comunicat de presă







