Sibiu: Zeci de studenţi de la Facultatea de Medicină s-au oferit voluntari pentru spitale
Un număr de 35 de studenţi de la Facultatea de Medicină din Sibiu au anunţat deja că se oferă voluntari ca să ajute spitalele din oraş, în lupta cu noul coronavirus, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, decanul facultăţii, dr. Gabriela Boţa.
"Am început recrutarea, pe bază de voluntariat, a studenţilor de la Medicină şi a celor de la Asistenţă medicală generală, conform ordinului semnat de dr Arafat. Termenul este până vineri. Listele se fac de către şefii de an", a precizat decanul Facultăţii de Medicină din Sibiu.
Potrivit sursei citate, din cei 35 de studenţi voluntari, 26 sunt de la Medicină, iar nouă de la Asistenţă Medicală Generală.
Mulţi dintre studenţii medicinişti din Sibiu nu locuiesc în judeţ, ci provin din alte localităţi din ţară.
Medicii rezidenţi, studenţii şi elevii în regim de voluntariat în caz de necesitate vor fi redistribuiţi, începând de miercuri, în sprijinul personalului medical din spitale şi serviciile de urgenţă, a anunţat marţi seară şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), secretarul de stat Raed Arafat. AGERPRES/(A,AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Foto: (c) medicina.ulbsibiu.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare un proiect de ordin privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar. Potrivit proiectului, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar poate candida cadrul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele c
Buzău: Generațiile claselor pregătitoare dau Bacalaureatul; mai mulți elevi și clase de a XII-a
Peste 2.600 de elevi din Buzău s-au înscris la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, în creștere față de anul precedent, context în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) evidențiază un număr mai ridicat de clase a XII-a, față de anul școlar 2024-2025, datorită faptului că în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introd
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a atins ținta asumată prin PNRR - 4.500 de locuri noi în creșe
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat duminică, în orașul bihorean Valea lui Mihai, o nouă creșă construită prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana'. 'În Planul Național de Redresare și Reziliență, ne-am asumat crearea a cel puțin 4.500 de noi locuri pentru antepreșcolari în toată țara. Astăzi am atins această ți
Hunedoara: Eleva Ana-Maria Iordache, medalie de bronz la International Genius Olympiad 2026 (SUA)
Eleva Ana-Maria Iordache de la Colegiul Național 'Decebal' Deva a câștigat medalia de bronz la International Genius Olympiad 2026, ce a avut loc în perioada 8 - 13 iunie, la St. John Fisher University din Rochester, New York (SUA), cu un proiect ce a vizat compensarea deficitului de iod din organism. Competiția a reunit peste 1.000 de parti
Program de guvernare/ 15% din bugetul de stat pentru Educație până în 2030
Finanțare la nivel european pentru educație și cercetare, reforma curriculară pentru competențe cheie și protecția funcției școlii ca instrument de reducere a inegalităților se află printre obiectivele din programul de guvernare al Cabinetului Tomac la capitolul Educație. 'Educația este motorul mobilității și stabilității sociale, fiind re
Sibiu: Aproximativ 500 de persoane au participat la Ziua Porților Deschise de la Academia Forțelor Terestre (GALERIE FOTO)
Aproximativ 500 de persoane au participat vineri, în ciuda ploii, la Ziua Porților Deschise organizată de Academia Forțelor Terestre ''Nicolae Bălcescu'' din Sibiu, cu ocazia aniversării a 179 de ani de învățământ militar românesc, a declarat, pentru AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al instituției, maior Alexandra Trefaș
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni: 9.000 de locuri pentru copiii din diaspora în Taberele ARC
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru cea de-a XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC și pune la dispoziția elevilor și tinerilor români din afara granițelor țării 9.000 de locuri gratuite în opt locații din România. ''Taberele ARC reprezintă
Buzău: Șase zile de concursuri la a XXX- a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori
Municipiul Buzău va găzdui, în perioada 15-20 iunie 2026, cea de-a XXX-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (Junior Balkan Mathematical Olympiad - JBMO 2026), competiție internațională dedicată elevilor cu rezultate de excepție în domeniul matematicii. Evenimentul este organizat de Societatea de Științe Matematice din Rom&ac
Sălaj: Echipa de robotică 'CNapSys' - locul III și două premii I la o competiție de elită din Texas
Echipa de robotică 'CNapSys' a Colegiului Național 'Silvania' din Zalău a obținut locul III la general în competiție, premiul I la categoria 'Control' și premiul I pentru designul robotului, la competiția internațională 'Cowtown Invitational Premier Event', desfășurată în Fort Worth, Texas (SUA). Pot
Tomac: Îmi doresc un sistem de învățământ integrat, practic identic în România și Republica Moldova
Premierul desemnat, Eugen Tomac, afirmă că România și Republica Moldova trebuie să iasă din logica 'ne cunoaștem, ne respectăm, dar fiecare cu treburile lui' și să dezvolte proiecte 'mult mai îndrăznețe', punctând că în cele două state ar trebui să existe 'un sistem de învățământ integrat, practic identic'.
Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, joi, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională. Proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C se va susține și vineri. În perioada 15 - 17
Rectorul Academiei Forțelor Terestre de la Sibiu, către absolvenți: 'Acceptați că veți greși'
Rectorul comandant al Academiei Forțelor Terestre (AFT) 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, colonelul Dumitru Todosiuc, le-a transmis, miercuri, absolvenților promoției 'Constantin Brâncuși - 150' să accepte faptul că vor face greșeli de-a lungul carierei, subliniind că deciziile imperfecte luate la timp sunt, de multe ori, mai valoroase decât a
Giurgiu: Elevele implicate în incidentul de la liceul Ion Barbu' vin la școală, dar sunt monitorizate și consiliate
Elevele implicate în incidentul de la Liceul tehnologic 'Ion Barbu' din municipiul Giurgiu vin în continuare la școală, dar sunt monitorizate cu atenție și beneficiază de consiliere psihopedagogică, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, Georgeta Stănescu.
Dimian: Avem în vedere construirea unui cadru instituțional care să reglementeze utilizarea inteligenței artificiale
Ministerul Educației și Cercetării are în vedere realizarea unui cadru instituțional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenței artificiale în sistemul de învățământ, a declarat, miercuri, ministrul Mihai Dimian. El a avut o intervenție online în cadrul conferinței 'Inteligența artificială în Educație - soluție
Președinta European Research Council va participa la un eveniment organizat la Politehnica București
Președinta European Research Council, Maria Leptin, va fi prezentă joi la Politehnica București pentru un dialog despre viitorul cercetării de excelență în România, la un eveniment internațional dedicat dezvoltării cercetării fundamentale și consolidării participării țării noastre la programele europene de finanțare a excelenței științifice. 'I









