Aproape 1.500 de 'boboci' au început cursurile la UMF ''Carol Davila''
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi-a deschis, marţi, cursurile anului de învăţământ 2019-2020, fiind înscrişi în anul întâi 1.480 de studenţi.
Noua generaţie de studenţi va purta, simbolic, pe tot parcursul anilor de studii, numele "Nicolae Kretzulescu".
Anul acesta, printre cei 1.480 de studenţi înscrişi în anul I la studiile de licenţă din cadrul UMF "Carol Davila" din Bucureşti se numără şi 31 de olimpici naţionali şi internaţionali, care au ales să urmeze studiile universitare la Facultatea de Medicină, alţi 19 boboci medicinişti obţinând media 10 la examenul de Bacalaureat.
"Mesajul nu poate fi decât de a învăţa, a învăţa cât mai mult, de a fi performanţi, de a ajunge absolvenţi cu licenţă, extrem de competitivi în ariile biomedicale, în România ne dorim noi, pe toţi dacă se poate să-i oprim în ţară sau dacă unii dintre ei vor pleca, acolo unde vor pleca să fie în primele rânduri, aşa cum sunt şi colegii lor din alte generaţii, alte promoţii, care au plecat şi care, acolo unde au ajuns, fac multe lucruri deosebite. Sunt comunităţi de medici în Germania, Franţa, Spania, Marea Britanie, Scandinavia, America de Nord care fac fie medicină practică, fie cercetare ştiinţifică şi sunt foarte apreciaţi, sunt în prim-planul specialităţilor din ţările în care lucrează. Eu sper că o parte dintre ei vor veni înapoi", a spus, cu ocazia festivităţii de deschidere a noului an universitar, rectorul Ioanel Sinescu.
În opinia sa, cei care în prezent doresc să profeseze în afara ţării îşi vor schimba "probabil" opţiunile în timpul facultăţii.
"Sunt, fără îndoială, opţiuni personale şi fiecare dintre ei probabil că în decursul facultăţii îşi va schimba opţiunile (...) Atât în privinţa specialităţii pe care vor să o facă mai târziu, după terminarea facultăţii, după cum şi asupra locului unde ar fi să profeseze, aşa încât să aibă împlinire profesională. (...) Acum, România este o ţară europeană, dreptul la liberă circulaţie al persoanei este asigurat, ei (studenţii - n.r.) sunt foarte performanţi şi foarte buni, au mobilităţi în timpul facultăţii, se cunosc cu colegii lor din centre universitare din Europa, îşi recunosc valoarea, ştiu că sunt cel puţin egali celor din ţările din Vestul Europei, dacă nu chiar mai buni, ştiu că sunt foarte competitivi, aşa încât, fără îndoială, îşi vor căuta împlinirea personală, eu sper să o găsească în România", a arătat rectorul.
Potrivit acestuia, numărul celor care vor să devină medici este mai mare de la un an la altul, la fiecare concurs de admitere.
"Mai mult decât atât, valoarea celor care vin la concursul de admitere este tot mai mare, se intră cu punctaje tot mai mari", a spus Sinescu.
El i-a îndemnat pe "boboci" să înveţe în timpul rezidenţiatului, încât să devină medici foarte buni.
Cursurile facultăţilor UMF "Carol Davila" din Bucureşti sunt urmate de peste 10.400 de studenţi. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f









