Mihnea Costoiu: Aproape 80% dintre studenţii UPB sunt angajaţi deja la finalul anului trei
Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat luni că aproximativ 80% dintre studenţii UPB sunt angajaţi încă din anul al treilea de studiu.
"Din nefericire, foarte mulţi (studenţi angajaţi din timpul facultăţii - n.r.). În anul doi circa 40% din studenţi sunt angajaţi, în anul trei deja cifra începe cu şase. La finalul anului trei 80% dintre ei sunt deja angajaţi, ceea ce este foarte mult. Din punctul nostru de vedere ne-am dori să stea cât mai mult în şcoală, doar în şcoală, nu să fie angajaţi, să lucreze în perioada studiilor", a spus Costoiu, după deschiderea anului universitar 2019 - 2020.
El a amintit că UPB are propria agenţie de plasare a forţei de muncă ce recrutează studenţi şi absolvenţi.
"Avem agenţia noastră de plasare a forţei de muncă, se cheamă Polijob. Recrutăm studenţi dedicaţi pentru o anumită zonă. Foarte important - această agenţie nu este doar pentru studenţii din aceşti ani, ci şi pentru cei care au terminat în anii trecuţi", a afirmat rectorul.
Potrivit acestuia, un număr de 2.500 de studenţi străini din 100 de ţări urmează cursurile facultăţilor din cadrul UPB în acest an universitar.
"Suntem în acest an într-un an bun. Este al şaselea an în care creşte constant (numărul studenţilor străini - n.r.), depăşim 2.500 de studenţi străini din 100 de ţări ale lumii. Avem studenţi veniţi din Japonia, America de Sud, toate ţările europene, nordul Africii, Orientul Apropiat, Orientul Îndepărtat. Chiar vreau să remarc faptul că, anul acesta, generaţia trecută care a absolvit în 2019 a avut printre şefii de promoţie şapte studenţi străini care au învăţat în limba engleză, franceză sau germană în universitatea noastră", a arătat Mihnea Costoiu. El a menţionat că 70% dintre studenţii UPB sunt din provincie, iar 30% din Bucureşti. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Program Național de Educație Financiară, din septembrie în mai multe școli din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România, inițiat de Asociația de Studii și Prognoze Economico Sociale (ASPES) încă de anul trecut în București, cu scopul dezvoltării unei culturi financiare în principal în rândul tinerilor, a fost lansat marți și în Vâlcea, din toamnă elevii de la mai multe școli din Râmn
Teleorman: Au fost desemnați câștigătorii semifinalei Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV, inițiat de CONAF
Câștigătorii semifinalei Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV în județul Teleorman sunt elevii de la Colegiul Național Pedagogic 'Mircea Scarlat' și de la Colegiul Național 'Alexandru Ioan Cuza', a anunțat, marți, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), inițiatoarea acestui program. Premiul I al semif
Dumitru Prunariu: Iașiul ar putea avea un cluster aerospațial
Reprezentanți ai mediului de afaceri, ai administrației, industriei, cercetători și reprezentanți ai mediului universitar s-au întâlnit, marți, la Primăria municipiului Iași, pentru a discuta despre oportunitatea înființării unui cluster aerospațial. Prezent la discuții, Dumitru Prunariu, cosmonaut și singura persoană din România care a
Patru medalii pentru echipa României, la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete
Delegația României a obținut patru medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, care s-a desfășurat în Italia, la Cesenatico, în perioada 12 - 18 mai, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Au obținut medalii de argint elevele ˆLaura Moldovan, clasa a XII-a de la Colegiul Național de Informatică 'Tudor Vianu'
BIBLIOTECA AZI/ Mureș: Bibliotecă unicat la Colegiul 'Transilvania', un loc în care icoanele întâlnesc cărțile
Colegiul Economic 'Transilvania' din Târgu Mureș ascunde între zidurile sale o încăpere cu o identitate neașteptată, unicat în instituțiile de învățământ, o bibliotecă amenajată într-un spațiu care a fost conceput inițial ca o capelă ortodoxă și decorată ca atare. Pereții și tavanul sunt î
Cluj: Ambalaje inteligente, alimente hiperproteice și dulciuri funcționale, la Festivalul Alimentului al USAMV
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează, vineri, cea de-a XIII-a ediție a 'Festivalului Alimentului', eveniment de referință regional și național dedicat inovației food-tech. Acesta va aduce în prim-plan creativitatea și competențele de cercetare ale studenților din anii terminali
Evaluarea Națională la clasa a IV-a/ Elevii susțin proba la Limba română
Elevii de clasa a IV-a vor susține marți proba de Limbă și comunicare - Limba română din cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Proba la Matematică și Științe ale naturii va fi miercuri, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține joi proba de Limbă și comunicare - L
Bursă de studii acordată de Familia Regală a României pentru doi studenți de la Universitatea din Comrat (Găgăuzia)
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, și Alteța Sa Regală Principele Radu vor institui o bursă de studii regală pentru doi tineri studenți de la Universitatea din Comrat (Găzăuzia), Republica Moldova. ASR Principele Radu a declarat, luni, la Chișinău, în cad
Cluj: Două vehicule solare realizate de studenți ai UTCN - la competiția internațională iLumen European Solar Challenge
Două vehicule solare, realizate de studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) vor reprezenta România la competiția internațională iLumen European Solar Challenge, care va avea loc în Belgia. 'Astăzi este cel mai important eveniment din an pentru noi, evenimentul de Car Rebuild, în care dezvăluim vehiculele cu care vom partic
Principele Radu propune o platformă online pentru aprofundarea limbii române de către populația din Republica Moldova
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Alteța Sa Regală Principele Radu a propus, luni, ministrului Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, dezvoltarea unei platforme online dedicată aprofundării limbii române de către toți cetățenii moldoveni, indiferent de vârstă. Reprezentantul Casei Regale a Român
Workshopul 'Viața în justiție', organizat de Baroul Vaslui pentru elevii de la Liceul 'Emil Racoviță'
Elevi de la Liceul 'Emil Racoviță' Vaslui au participat timp de două zile la Workshopul 'Viața în justiție', organizat de Consiliul Școlar al Elevilor și Asociația The Community for Youth Education în parteneriat cu Baroul Vaslui. În cadrul evenimentului, elevii au fost informați despre ce înseamnă profe
Tulcea: Concursul internațional 'George Georgescu' și-a desemnat câștigătorii
Elevul Eduard Botez din Iași și violoniștii ansamblului 'Divertisment' din Chișinău au câștigat, duminică, marile premii ale concursului internațional de interpretare muzicală 'George Georgescu', găzduit în ultimele zile de orașul Tulcea. Marele premiu și trofeul concursului, în valoare de 1.000 de euro, a fos
Mureș: Memorandum de înțelegere între UMFST și Bogomolets National Medical University din Kiev
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a semnat un memorandum de înțelegere cu una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ medical superior din Ucraina, Bogomolets National Medical University din Kiev. 'Am semnat, la sfârșitul săptă
Timiș: Casa Mühle din Timișoara, care a contribuit la renumele de 'Oraș al Florilor', a fost redeschisă comunității
Casa Mühle, o clădire istorică simbol care a contribuit la renumele Timișoarei de 'Oraș al Florilor', a fost redeschisă sâmbătă pentru comunitate de către Universitatea Politehnica Timișoara, evenimentul marcând începutul unei noi etape de valorificare a acestui monument de patrimoniu. Evenimentul organizat de pr
REPORTAJ/Tulcea: Universitatea europeană de educație continuă, pentru soluții inteligente la transformările actuale
Tulcea va avea o Universitate europeană de educație continuă, o premieră pentru mediul academic din România, inițiativa asociației Ivan Patzaichin - Mila 23 (IPM23) având la bază alte două inițiative unicat care se dezvoltă în județ, Centrul de cercetări Danubius RI Murighiol, respectiv Centrul maritim de inteligență artificială. Vicepreședin













