Breaz: Două şcoli şi două grădiniţe - deschise din 16 septembrie, respectiv 23 septembrie

Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că anul şcolar 2019 - 2020 va debuta cu întârziere în două şcoli şi două grădiniţe, unde cursurile vor începe pe 16 septembrie, respectiv 23 septembrie.
Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă există unităţi de învăţământ care nu vor fi deschise din 9 septembrie, Daniel Breaz a afirmat că, "din păcate", sunt şi astfel de situaţii.
"Avem, în momentul de faţă, cred că două grădiniţe la nivelul municipiului Bucureşti, o şcoală la nivelul municipiului Bucureşti şi încă o şcoală, cred, în judeţul Călăraşi, care vor începe şcoala în data de 16 septembrie cele două şcoli, pentru că, pur şi simplu, nu s-au găsit soluţii, cu toate că, din punctul meu de vedere, cred că se puteau implica autorităţile locale astfel încât să găsească soluţii, chiar dacă este vorba doar de prima săptămână de şcoală şi puteau să ducă, undeva, copiii respectivi. Bineînţeles, va fi un grafic de recuperare a activităţilor", a susţinut ministrul interimar al Educaţiei.
Cât priveşte cele două grădiniţe, aici copiii vor putea merge din 23 septembrie. "Tot din cauza unor lucrări care nu au fost finalizate până în momentul de faţă, dar şi acolo s-a discutat, din ceea ce spunea doamna inspector general al municipiului Bucureşti, cu părinţii şi au căzut de comun acord asupra unui program şi în cele două săptămâni. Dar, comparativ cu cele peste 18.000 de unităţi şcolare, eu spun că stăm foarte bine", a mai spus Breaz. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Daniel David - despre noile planuri-cadru de la liceu: Eu am început public acest demers, așa că e normal ca eu să îl închei
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, luni, că, la nivel liceal, sunt conținuturi și manuale depășite de vremuri, planuri-cadru care nu se înscriu în logica curriculară modernă, iar metodele de predare nu au mai fost îmbogățite semnificativ cu noile evoluții tehnologice și didactice în domeniu. Preciză
Ministerul Educației: Proiect privind consolidarea calității serviciilor de consiliere și orientare în carieră din învățământ
Ministerul Educației și Cercetării a semnat, luni, contractul de finanțare aferent proiectului non-competitiv 'Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU)'. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, obiectivul general al proiectului îl constituie consolidarea calității serviciilor de
Bacalaureat 2025/Peste 5.300 de elevi au susținut proba scrisă la Limba și literatura maternă; nu au fost candidați eliminați
București, 16 iun /Agerpres/ - Peste 5.300 de elevi care aparțin minorităților naționale au susținut luni proba scrisă la Limba și literatura maternă, în cadrul primei sesiuni a examenului de Bacalaureat, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit datelor furnizate de MEC, la ultima probă scrisă din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului s-au
Neamț: Activitatea unei firme de catering suspendată după ce 30 de copii de grădiniță au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară
Un număr de 38 de persoane, din care 30 de copii, au prezentat simptome digestive, iar opt persoane au fost internate în spital, în urma unui focar de toxiinfecție alimentară apărut la Grădinița 'Cristos Rege' din Piatra Neamț, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț. 'Până în prezent, au fost identificate 38 de
Universitatea din București lansează programul pe 2025 pentru sprijinul educațional acordat elevilor defavorizați
Universitatea din București (UB) lansează, prin Fundația 'Virtute et Sapientia', ediția din 2025 a Programului UB SEED - Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați, un demers educațional care sprijină elevii din familii cu venituri reduse, ale căror condiții socio-economice le limitează potențialul academic, oferindu-le suport pentru promovarea primului e
Ministerul Educației a actualizat informațiile privind admiterea la liceu pentru românii de pretutindeni
Românii de pretutindeni pot depune online fișele de înscriere pentru admiterea în învățământul liceal de stat din România pentru anul școlar 2025-2026 în perioada 10 - 17 iulie, a informat, luni, Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei citate, rezultatele vor fi afișate pe 22 iulie.
Finanțarea programului de reducere a abandonului școlar a avut un impact pozitiv asupra școlilor (raport)
Finanțarea prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) a avut un impact pozitiv asupra școlilor beneficiare, în special în cele cu risc ridicat, relevă un raport al Băncii Mondiale privind etapa I a acestui program (2022 - 2023). Potrivit raportului, transmis de Ministerul Educației, evoluția indicatorilor a
Bacalaureat 2025/ Luni - proba la Limba și literatura maternă
Elevii care aparțin minorităților naționale vor susține luni proba scrisă la Limba și literatura maternă în cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Săptămâna trecută au avut loc probele la Limba și literatura română, cea obligatorie a pro
Ministrul Educației invită sindicatele la discuții; întâlnirea ar urma să aibă loc marți
Ministerul Educației și Cercetării a luat notă de declarația publică a sindicatelor din învățământ prin care se exprimă o serie de nemulțumiri și măsurile sindicale în consecință și îi invită, marți, la discuții pe reprezentanții acestora. 'Analizând motivele invocate, în această fază este vorba despre l
Peste 1.250 de elevi au participat la cea de-a III-a ediție a Olimpiadei 'Natura dintre Ape'
Peste 1.250 de elevi din clasele II-VII din București și județul Ilfov au participat la cea de-a III-a ediție a Olimpiada 'Natura dintre Ape', dedicată educației ecologice. 'Cea de-a III-a ediție a Olimpiadei 'Natura dintre Ape' a atras anul acesta un număr record de participanți: 1.254 de elevi din clasele II-VII, din București și Ilfov, c
Cîmpeanu: CNR consideră că o măsură de solidaritate poate fi creșterea, temporară, a normei didactice cu 2 ore și menținerea salariilor
Consiliul Național al Rectorilor consideră că o măsură de solidaritate, în actualul context economic, o poate reprezenta creșterea, cu caracter temporar, a normei didactice în învățământul superior, cu două ore, cu menținerea drepturilor salariale în vigoare. 'În actualul context socio-economic, Consiliu
Vaslui: Proiect pentru dezvoltarea competențelor de educație media în rândul elevilor
Centrul Europe Direct Vaslui, în parteneriat cu Școala Gimnazială 'Alexandra Nechita' Vaslui, a organizat Conferința 'Amprenta Digitală + Informare + Media/Educație Media = Stare de Bine', care marchează finalizarea unui proiect de educație media pentru elevi. Scopul proiectului a fost dezvoltarea de competențe media nece
Participare de 98,1% la proba la alegere a profilului din cadrul Bacalaureatului; 11 de candidați eliminați
Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată vineri, a fost de 98,1%, fiind prezenți 100.450 de candidați dintr-un total de 102.407 înscriși din toate promoțiile, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Potriv
Sindicatele din Educație reîncep protestele
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație 'SPIRU HARET' și Federația Națională Sindicală 'ALMA MATER' au anunțat pentru miercurea viitoare proteste în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitar
REPORTAJ Olt: O nouă medalie de aur la o competiție internațională de matematică, obținută de Eduard Ștefan
Elevul de clasa a IV-a din Caracal medaliat cu aur la competiții internaționale de matematică, Eduard Ștefan, a obținut în această săptămână o nouă medalie de aur la o competiție de gen, respectiv la Olimpiada Internațională STEM - Matematică. El a obținut locul întâi la runda finală a competiției și a primit în această săptăm&aci