Evaluarea Naţională - rezultate finale: 73,2% - medii mai mari sau egale cu 5
73,2% dintre candidaţii prezenţi la Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, conform unui centralizator al Ministerului Educaţiei Naţionale realizat după rezolvarea contestaţiilor.
Potrivit datelor rezultate în urma reevaluării lucrărilor contestate, numărul candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut cu 0,10% - de la 106.838 la 106.999. Procentual, 73,2% dintre candidaţii prezenţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, se arată într-un comunicat al MEN.
A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10: de la 429 la 459.
Pe tranşe de medii, cele mai multe (12.459) sunt cuprinse în intervalul 7 - 7,49.
La proba de Limba şi literatura română, 118.275 de candidaţi (80,7%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (2.011 candidaţi au obţinut nota 10), iar la Matematică, 91.774 de candidaţi (62,8%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (2.600 au obţinut nota 10).
Potrivit MEN, au fost depuse 21.509 contestaţii (în scădere comparativ cu anul trecut, când au fost înregistrate 23.761 de contestaţii), număr ce reprezintă 7,14% din totalul lucrărilor susţinute (301.279).
Dintre acestea,11.043 de contestaţii au vizat lucrări la Limba şi literatura română, 10.151 - la Matematică şi 315 - la Limba şi literatura maternă. În cazul a 13.141 de lucrări, notele au fost mărite, iar în cazul a 6.945 de lucrări notele au scăzut.
Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidaţi prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi. Opt elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1, precizează MEN.
Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
Anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a, conform procedurii stabilite de Comisia Naţională de Admitere, este prevăzută pentru data de 3 iulie.
Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, se va derula în perioada 3 - 7 iulie şi va fi urmată de repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat (12 iulie). AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: Cea mai mare investiție în educație de la Miercurea-Ciuc a fost finalizată; sute de săli de clasă - modernizate
Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a finalizat implementarea unui amplu proiect de modernizare a infrastructurii educaționale finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerat de autoritățile locale cea mai amplă investiție în educație din ultimele decenii. Proiectul a avut o valoare de peste 26 de milioane de lei și a vizat d
Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Europeană de Fizică
Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfășurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12 - 16 iunie. Rezultatele obținute de concurenții români, elevi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, sunt următoarele: Alexandru Condrea și Vla
Tulcea: A început forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre'
Cercetători români și din străinătate, precum și experți ai Comisiei Europene (CE) participă, începând de marți, la forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre', care are drept obiectiv intensificarea acțiunilor interconectate în contextul presiunilor generate de schimbările climatice, poluare și n
MAI lansează campania 'Niciun examen nu merită un copil pierdut'
Ministerul Afacerilor Interne lansează campania de informare și prevenire 'Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!', prin care transmite un apel către părinți, profesori și comunitate de a acorda mai multă atenție siguranței și sprijinului oferit copiilor în această perioadă în care se desfăș
Buzău: Elevi din 11 țări participă la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
La Buzău a fost dat startul Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, despre care organizatorii au precizat că este un concurs cu un grad ridicat de dificultate destinat creativității, dar și prieteniei între participanți. Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori este o competiție de matematică de renume pentru elevii cu
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare un proiect de ordin privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar. Potrivit proiectului, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar poate candida cadrul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele c
Buzău: Generațiile claselor pregătitoare dau Bacalaureatul; mai mulți elevi și clase de a XII-a
Peste 2.600 de elevi din Buzău s-au înscris la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, în creștere față de anul precedent, context în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) evidențiază un număr mai ridicat de clase a XII-a, față de anul școlar 2024-2025, datorită faptului că în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introd
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a atins ținta asumată prin PNRR - 4.500 de locuri noi în creșe
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat duminică, în orașul bihorean Valea lui Mihai, o nouă creșă construită prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana'. 'În Planul Național de Redresare și Reziliență, ne-am asumat crearea a cel puțin 4.500 de noi locuri pentru antepreșcolari în toată țara. Astăzi am atins această ți
Hunedoara: Eleva Ana-Maria Iordache, medalie de bronz la International Genius Olympiad 2026 (SUA)
Eleva Ana-Maria Iordache de la Colegiul Național 'Decebal' Deva a câștigat medalia de bronz la International Genius Olympiad 2026, ce a avut loc în perioada 8 - 13 iunie, la St. John Fisher University din Rochester, New York (SUA), cu un proiect ce a vizat compensarea deficitului de iod din organism. Competiția a reunit peste 1.000 de parti
Program de guvernare/ 15% din bugetul de stat pentru Educație până în 2030
Finanțare la nivel european pentru educație și cercetare, reforma curriculară pentru competențe cheie și protecția funcției școlii ca instrument de reducere a inegalităților se află printre obiectivele din programul de guvernare al Cabinetului Tomac la capitolul Educație. 'Educația este motorul mobilității și stabilității sociale, fiind re
Sibiu: Aproximativ 500 de persoane au participat la Ziua Porților Deschise de la Academia Forțelor Terestre (GALERIE FOTO)
Aproximativ 500 de persoane au participat vineri, în ciuda ploii, la Ziua Porților Deschise organizată de Academia Forțelor Terestre ''Nicolae Bălcescu'' din Sibiu, cu ocazia aniversării a 179 de ani de învățământ militar românesc, a declarat, pentru AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al instituției, maior Alexandra Trefaș
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni: 9.000 de locuri pentru copiii din diaspora în Taberele ARC
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru cea de-a XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC și pune la dispoziția elevilor și tinerilor români din afara granițelor țării 9.000 de locuri gratuite în opt locații din România. ''Taberele ARC reprezintă
Buzău: Șase zile de concursuri la a XXX- a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori
Municipiul Buzău va găzdui, în perioada 15-20 iunie 2026, cea de-a XXX-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (Junior Balkan Mathematical Olympiad - JBMO 2026), competiție internațională dedicată elevilor cu rezultate de excepție în domeniul matematicii. Evenimentul este organizat de Societatea de Științe Matematice din Rom&ac
Sălaj: Echipa de robotică 'CNapSys' - locul III și două premii I la o competiție de elită din Texas
Echipa de robotică 'CNapSys' a Colegiului Național 'Silvania' din Zalău a obținut locul III la general în competiție, premiul I la categoria 'Control' și premiul I pentru designul robotului, la competiția internațională 'Cowtown Invitational Premier Event', desfășurată în Fort Worth, Texas (SUA). Pot
Tomac: Îmi doresc un sistem de învățământ integrat, practic identic în România și Republica Moldova
Premierul desemnat, Eugen Tomac, afirmă că România și Republica Moldova trebuie să iasă din logica 'ne cunoaștem, ne respectăm, dar fiecare cu treburile lui' și să dezvolte proiecte 'mult mai îndrăznețe', punctând că în cele două state ar trebui să existe 'un sistem de învățământ integrat, practic identic'.











