logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Unul dintre părinţii elevilor aflaţi în Sri Lanka afirmă că aceştia au fost însoţiţi mereu de poliţişti

Imagine din galeria Agerpres

Elevii de la Colegiul "Costache Negruzzi" din Iaşi au fost în permanenţă în siguranţă din momentul în care au ajuns în Sri Lanka, fiind preluaţi de către forţele de ordine imediat după ce au aterizat şi păziţi mereu de două maşini de poliţie pe durata desfăşurării activităţilor, a declarat luni, Petre Enache, tatăl unui dintre copii.

Acesta a afirmat că regretă ce s-a întâmplat în Sri Lanka.

"Cu o zi înainte s-au dus undeva în zona împădurită din junglă şi au fost cazaţi la o unitate militară. Era singura posibilitate de cazare, în condiţii extraordinar de bune. I-a prins acolo. Ei au fost în permanenţă în siguranţă de când au ajuns în Sri Lanka. Din momentul în care au aterizat, au fost preluaţi de forţele de ordine. În permanenţă, pe toată perioada în care au desfăşurat aceste activităţi în diferite locuri din Sri Lanka au fost păziţi de două maşini ale poliţiei. Baza militară au părăsit-o ieri (duminică - n.r.). Au fost duşi la un hotel, undeva la 250 de kilometri de Colombo. Hotelul respectiv a fost evacuat total şi controlat ca să nu existe absolut niciun incident. Sunt păziţi de foarte multe forţe de ordine", a spus Petre Enache.

Directorul Colegiului "Costache Negruzzi", Elvira Rotundu, a declarat presei că opt elevi de clasa a X-a şi a XI-a sunt însoţiţi de o profesoară şi participă la un schimb de experienţă în cadrul unui proiect educaţional şi cultural în Colombo, Sri Lanka.

"Este vorba despre un proiect educaţional şi cultural pe care îl desfăşurăm cu această şcoală, se află la a patra ediţie. Din 2016 au venit ei la noi, în 2017 am fost noi în vizită, în 2018 au venit din nou în şcoala noastră. Acum era cea de-a patra ediţie. Au plecat pe 16 aprilie şi trebuiau să se întoarcă după 10 zile, pe 26. Copiii sunt în siguranţă, am ţinut permanent legătura cu ei. Chiar şi în dimineaţa aceasta (luni - n.r.) am discutat cu doamna profesoară. Am discutat inclusiv cu domnul ambasador ieri dimineaţă (duminică - n.r.) şi m-a asigurat că ei se bucură de tot suportul şi din partea autorităţilor, şi din partea şcolilor partenere. În momentul atentatului, copiii se aflau la aproximativ 400 de kilometri distanţă de Colombo. Erau într-o excursie împreună cu copiii din şcoala parteneră. Nu ştiu exact numele localităţii. Ei sunt acum în siguranţă, se bucură de sprijinul autorităţilor locale, al şcolii partenere. Noi suntem în legătură permanentă cu ei, cu părinţii. Ne dorim cu toţii să ajungă cu bine în ţară. Ei nu au fost duşi în baza militară. Ei se aflau într-o zonă în care se afla o bază militară. Sperăm să fie bine şi să ajungă cu bine în ţară. Ei ar trebui să se întoarcă cât mai repede posibil", a precizat Elvira Rotundu.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, duminică seara, că celula de criză constituită în cazul atacurilor din Sri Lanka are în atenţie un grup de elevi de la un liceu din Iaşi şi care sunt în afara oricărui pericol.

"În atenţia Celulei de criză a MAE se află situaţia unui grup de elevi de la un liceu din Iaşi, aflat într-un schimb de experienţă la o unitate similară de învăţământ din Sri Lanka, proiectul fiind în cel de-al treilea an de desfăşurare. Grupul de elevi se află în afara oricărui pericol şi menţine legătura cu Ambasada României la Colombo. Grupul de elevi urmează să părăsească teritoriul Sri Lanka în cursul zilei de aprilie", a informat MAE.

Aproximativ 290 de persoane au fost ucise şi 500 rănite în atentatele sinucigaşe comise duminică de Paşte în Sri Lanka, potrivit unui nou bilanţ anunţat luni de poliţia locală şi citat de France Presse.

"Bilanţul este de în jur de 290 (de morţi) şi 500 de răniţi", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei Ruwan Gunasekera. 24 de persoane au fost arestate în legătură cu acest val de atacuri, care nu au fost revendicate în acest stadiu, a adăugat el.

Duminică, în câteva ore, mai multe bombe au provocat moarte şi dezolare în patru hoteluri şi trei biserici, în timpul liturghiei de Paşte, în câteva locuri din insula situată în Asia de Sud, care nu a mai cunoscut o asemenea izbucnire de violenţă de la sfârşitul războiului civil în urmă cu zece ani. AGERPRES / (A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 17-06-2026 17:09

FITS 2026: Peste 350 de studenți și profesori de la 20 de universități din lume, așteptați la Sibiu

Peste 350 de studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori și experți din domeniul teatrului, proveniți de la universități din România și din alte zece țări, vor participa în perioada 19-28 iunie la Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a anunțat miercuri, Univ

Educatie - Stiinta 17-06-2026 16:53

Sibiu: Mitropolitul Ardealului a premiat 300 de elevi olimpici și cu rezultate deosebite

Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a premiat, miercuri, peste 300 de elevi din județ, care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, în cadrul unei festivități organizate în capela Facultății de Teologie Ortodoxă 'Sfântul Andrei Șaguna' din Sibiu, informează un comunicat de presă. 'Sunteți roadele

Educatie - Stiinta 17-06-2026 14:48

REPORTAJ/Vrancea: Echipa de Robotică AI Citizens de la Colegiul Cuza din Focșani a transformat istoria în limbaj Braille

În sălile Muzeului de Istorie și Arheologie din Focșani, printre documente, obiecte istorice și exponate care spun povestea trecutului, au apărut, începând de miercuri, câteva plăcuțe discrete, dar cu o semnificație aparte. Plăcuțele sunt inscripționate în alfabetul Braille și permit persoanelor cu deficiențe de vedere să se orien

Educatie - Stiinta 17-06-2026 10:19

Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbatere a proiectului de lege privind salarizarea

Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținând că varianta actuală a proiectului reprezintă 'o încălcare flagrantă' a legislației în vigoare. Federația Sindicatelor Libere din Înv

Educatie - Stiinta 16-06-2026 18:06

Dimian: Bacalaureat diferențiat din 2030, adaptat specializării și alegerii elevilor

Ordinul de ministru privind aprobarea probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Ordinul aprobă lista probelor și a disciplinelor exa

Educatie - Stiinta 16-06-2026 17:04

Harghita: Cea mai mare investiție în educație de la Miercurea-Ciuc a fost finalizată; sute de săli de clasă - modernizate

Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a finalizat implementarea unui amplu proiect de modernizare a infrastructurii educaționale finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerat de autoritățile locale cea mai amplă investiție în educație din ultimele decenii. Proiectul a avut o valoare de peste 26 de milioane de lei și a vizat d

Educatie - Stiinta 16-06-2026 15:13

Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Europeană de Fizică

Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfășurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12 - 16 iunie. Rezultatele obținute de concurenții români, elevi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, sunt următoarele: Alexandru Condrea și Vla

Educatie - Stiinta 16-06-2026 14:06

Tulcea: A început forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre'

Cercetători români și din străinătate, precum și experți ai Comisiei Europene (CE) participă, începând de marți, la forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre', care are drept obiectiv intensificarea acțiunilor interconectate în contextul presiunilor generate de schimbările climatice, poluare și n

Educatie - Stiinta 16-06-2026 11:35

MAI lansează campania 'Niciun examen nu merită un copil pierdut'

Ministerul Afacerilor Interne lansează campania de informare și prevenire 'Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!', prin care transmite un apel către părinți, profesori și comunitate de a acorda mai multă atenție siguranței și sprijinului oferit copiilor în această perioadă în care se desfăș

Educatie - Stiinta 16-06-2026 11:29

Buzău: Elevi din 11 țări participă la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

La Buzău a fost dat startul Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, despre care organizatorii au precizat că este un concurs cu un grad ridicat de dificultate destinat creativității, dar și prieteniei între participanți. Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori este o competiție de matematică de renume pentru elevii cu

Educatie - Stiinta 15-06-2026 14:41

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare un proiect de ordin privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar. Potrivit proiectului, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar poate candida cadrul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele c

Educatie - Stiinta 15-06-2026 11:55

Buzău: Generațiile claselor pregătitoare dau Bacalaureatul; mai mulți elevi și clase de a XII-a

Peste 2.600 de elevi din Buzău s-au înscris la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, în creștere față de anul precedent, context în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) evidențiază un număr mai ridicat de clase a XII-a, față de anul școlar 2024-2025, datorită faptului că în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introd

Educatie - Stiinta 14-06-2026 17:38

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a atins ținta asumată prin PNRR - 4.500 de locuri noi în creșe

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat duminică, în orașul bihorean Valea lui Mihai, o nouă creșă construită prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana'. 'În Planul Național de Redresare și Reziliență, ne-am asumat crearea a cel puțin 4.500 de noi locuri pentru antepreșcolari în toată țara. Astăzi am atins această ți

Educatie - Stiinta 14-06-2026 16:51

Hunedoara: Eleva Ana-Maria Iordache, medalie de bronz la International Genius Olympiad 2026 (SUA)

Eleva Ana-Maria Iordache de la Colegiul Național 'Decebal' Deva a câștigat medalia de bronz la International Genius Olympiad 2026, ce a avut loc în perioada 8 - 13 iunie, la St. John Fisher University din Rochester, New York (SUA), cu un proiect ce a vizat compensarea deficitului de iod din organism. Competiția a reunit peste 1.000 de parti

Educatie - Stiinta 13-06-2026 18:14

Program de guvernare/ 15% din bugetul de stat pentru Educație până în 2030

Finanțare la nivel european pentru educație și cercetare, reforma curriculară pentru competențe cheie și protecția funcției școlii ca instrument de reducere a inegalităților se află printre obiectivele din programul de guvernare al Cabinetului Tomac la capitolul Educație. 'Educația este motorul mobilității și stabilității sociale, fiind re