Mircea Dumitru (Universitatea Bucureşti): Condamnăm în mod ferm acţiunea de intimidare a jurnalistei Emilia Şercan
Conducerea Universităţii din Bucureşti a condamnat joi acţiunea "de intimidare" a jurnalistei Emilia Şercan şi a solicitat instituţiilor statului să depună toate eforturile pentru aflarea şi sancţionarea "celui sau celor în cauză", potrivit normelor legale în vigoare.
"Suntem profund îngrijoraţi de situaţia jurnalistei Emilia Şercan şi condamnăm în mod ferm acţiunea de intimidare a acesteia. Solicităm instituţiilor statului să depună toate eforturile pentru aflarea şi sancţionarea celui sau celor în cauză, potrivit normelor legale în vigoare. Libertatea presei este un bun democratic intangibil, care trebuie protejat atât de către instituţiile statului, cât şi de către societatea civilă, în ansamblul său. Considerăm că vigilenţa şi reacţia instituţiilor statului trebuie să vină în sprijinul protejării siguranţei şi a vieţii jurnaliştilor, a căror activitate contribuie în mod esenţial la evoluţia şi modernizarea societăţii. Munca doamnei Emilia Şercan - jurnalist de investigaţie şi cadru didactic universitar - pusă în slujba demascării imposturii academice, a contribuit în mod semnificativ, în ultimii ani, la întărirea integrităţii şi eticii academice în spaţiul universitar românesc", afirmă rectorul UB Mircea Dumitru într-un comunicat remis presei.
UB afirmă că se solidarizează cu jurnalista Emilia Şercan şi cu toţi jurnaliştii care îşi dedică profesia aflării adevărului.
"Credem cu tărie că puterea conferită în mod constituţional presei trebuie apărată atât de către instituţiile statului, cât şi de către societatea civilă, împotriva oricărei încercări de intimidare, cenzură sau atentat la siguranţa şi viaţa unui jurnalist", afirmă sursa citată.
Totodată, Universitatea din Bucureşti îşi reafirmă angajamentul pentru apărarea statului de drept, a independenţei puterilor în stat, precum şi pentru susţinerea şi protejarea libertăţii de gândire şi a libertăţii cuvântului.
Reporteri fără Frontiere şi ActiveWatch au transmis miercuri o scrisoare deschisă ministrului de Interne Carmen Dan şi inspectorului general al Poliţiei Române, Ioan Buda, cerându-le să ia "toate măsurile adecvate pentru a o proteja pe Emilia Şercan".
"Vă scriem (...) privind cazul dnei Emilia Şercan, jurnalist de investigaţie în România de peste 20 de ani, profesor asistent la Facultatea de Jurnalism şi Studii de Comunicare din cadrul Universităţii din Bucureşti în ultimii 7 ani şi jurnalist freelancer pentru portalul PressOne.ro. Emilia Şercan a primit ameninţări cu moartea luni seara, 15 aprilie, ora 21,05, prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil", se arată în scrisoarea deschisă.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, afirma miercuri că a "luat act de îngrijorarea exprimată în spaţiul public" referitoare la ameninţarea primită de jurnalista Emilia Şercan, precizând că poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz.
"Am luat act de îngrijorarea exprimată în spaţiul public, inclusiv de asociaţiile Reporters sans frontieres/ Reporters Without Borders/ RSF şi ActiveWatch, referitoare la ameninţarea primită de doamna Emilia Şercan. Îi asigur pe toţi cei interesaţi că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a demarat cercetările în acest caz şi tratează cu responsabilitate ancheta", scria Carmen Dan, miercuri, pe contul său de Facebook.
În opinia sa, ameninţarea unei persoane este "un gest incalificabil" ce trebuie pedepsit aspru, mai ales când este de natură să aducă atingere desfăşurării profesiei de jurnalist.
"Ministrul Afacerilor Interne nu poate dicta pedepse şi nu poate stabili modul în care se desfăşoară anchetele penale, însă am solicitat conducerii Poliţiei Române să întreprindă toate demersurile pentru ca autorul sau autorii ameninţării să fie identificaţi rapid. Am discutat personal cu doamna Emilia Şercan şi am rugat-o să aibă tăria să continue anchetele jurnalistice, indiferent de numele şi funcţiile persoanelor vizate, aşa cum i-am transmis şi recomandarea insistentă de a se adresa structurilor de poliţie ca urmare a ameninţării primite. Vă asigur că obiectivul Ministerului Afacerilor Interne este acela de a proteja orice cetăţean onest", a mai scris ministrul Carmen Dan. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f









