Ecaterina Andronescu propune introducerea a patru tipuri de Bacalaureat
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a propus vineri introducerea a patru tipuri de Bacalaureat: Bac T (tehnologic), Bac A1 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale de ştiinţe), Bac A2 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale socio-umaniste) şi Bac V (pentru absolvenţii programelor de studii liceale vocaţionale).
Sugestiile au fost avansate în cadrul evenimentului de lansare a viziunii sistemice "Educaţia de uneşte", organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I".
Ministrul le-a propus celor prezenţi să se gândească la aceste formule. "Nu putem să dăm răspunsurile acum. Sunt încercări ale noastre de a găsi formula cea mai potrivită", a menţionat ea.

Astfel, elevii care urmează programe de formare profesională vor putea opta pentru studii profesionale Nivel 3 (3 ani) sau pentru studii liceale Nivel 4 (patru ani).
"Programele de formare profesională vor cuprinde studiile profesionale, acum generate de şcoala profesională, de trei ani de zile, care se finalizează cu o certificare a competenţelor şi, sigur, cu abilităţi de limba română corect vorbită şi scrisă, o limbă străină şi o probă practică. Ei pot beneficia, dacă se opresc doar la această rută de profesionalizare, de formare profesională continuă. Tot în programele de formare profesională am inclus şi studiile liceale, ceea ce acceptăm astăzi ca fiind licee tehnologice. Aceste studii se finalizează cu un Bac, pe care l-am numit 'T', de la tehnologic, şi cu un certificat de competenţe profesionale", a explicat ministrul.
Ecaterina Andronescu a vorbit şi despre flexibilitatea sistemelor, menţionând că din şcoala profesională un elev poate să meargă la liceul tehnologic. Însă după absolvirea Bacului tehnologic, tânărul va putea merge doar într-o şcoală post-liceală, beneficiind însă la rândul său de formarea profesională continuă.
Cei care optează pentru programe de studii liceale se vor putea îndrepta către ştiinţe, materii socio-umaniste sau vocaţionale.
"Programele de studii liceale de ştiinţe, de patru ani toate, am încercat să le grupăm în trei categorii: cele vocaţionale, în care intră arta, muzica, sportul şi aşa mai departe, care se finalizează cu un Bac vocaţional, care cuprinde limba română, limba străină, o probă specifică domeniului şi o probă pentru toate studiile liceale de creativitate, cunoaştere, abilităţi, aptitudini şi atitudini. Nu cred că va fi foarte uşor de generat această probă, dar cred că este obligatorie. Ea ar avea un caracter de interdisciplinaritate", a spus Andronescu.
Proba de creativitate va fi valabilă şi pentru absolvenţii studiilor liceale de ştiinţe sau socio-umaniste.
"Celelalte două programe de studii liceale le-am numit programe de ştiinţe, care se finalizează cu un Bac de nivel A1, cu examene de română, limbă străină, matematică, la alegere una dintre disciplinele ştiinţifice şi, evident, cu această probă de creativitate, care integrează ceea ce a învăţat prin studiile liceale. Şi un Bac la care ajung cei care optează pentru programele de studii liceale socio-umaniste (Bac A2), cu accent pe disciplinele socio-umaniste: limba română, limbă străină, istorie, filosofie, logică, sociologie şi, evident, proba de creativitate", a mai spus ministrul.
Ea a explicat că absolvenţii studiilor liceale vor putea opta pentru studii superioare, în funcţie de materiile aprofundate anterior.
"După ce s-a încheiat evaluarea prin examenul de Bacalaureat au dreptul spre studii universitare, oarecum, pre-condiţionate. Adică cel care are un Bac vocaţional se duce să facă studii universitare vocaţionale: muzică, Conservator, Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, universităţile de artă, pentru că ei au acumulări mult mai importante. Şi studii universitare socio-umaniste şi ştiinţe şi ştiinţe aplicate, pentru cei care au ales formula pe care altă dată o numeam învăţământ real", a menţionat ministrul.
Masteratul va putea fi: de aprofundare, interdisciplinar sau complementar. Vor urma studiile doctorale, post-doctorale şi formarea continuă, conform schemei propuse. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
O fostă tabără școlară din timpul regimului comunist, cea din satul brașovean Breaza, ar putea fi 'readusă la viață', printr-un proiect al primarului comunei Lisa, Gheorghe Mocanu, care mizează pe fonduri europene pentru îndeplinirea obiectivului. Edilul din Lisa a explicat, vineri, pentru AGERPRES, că a început demersurile pentru m
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept
UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50
Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană
O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to
Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar
'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer
Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința
Vaslui: Atelier de robotică și programare pentru copii organizat la Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul'
Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui organizează clubul de educație digitală CODE Kids, un club de robotică și programare în care copiii vor avea ocazia să descopere, să experimenteze și să creeze cu ajutorul tehnologiei. Sunt așteptați să se înscrie elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani,
Leonard Azamfirei: UMFST Târgu Mureș, inclusă în premieră în ShanghaiRanking 2026
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș (UMFST) a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional ShanghaiRanking, conform ediției 2026 a Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) publicate marți. 'Clasamentul ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subje








