Andronescu susţine că nu este adepta măsurii de interzicere a telefonului mobil în şcoli; telefonul a devenit un instrument de lucru
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că nu este adepta măsurii de interzicere a telefonului mobil în şcoli, considerând că acesta a devenit un instrument de lucru.
"Să interzici ceva nu înseamnă întotdeauna că ai şi rezolvat o problemă, de aceea nu sunt adepta acestor măsuri radicale, cu atât mai mult cu cât telefonul a devenit un instrument de lucru, să învăţăm să-l folosim ca atare! Eu predau la Politehnică şi cu unul dintre cursanţii mei am trăit următoarea întâmplare (...). Un student era cu ochii în telefon. Am trecut o dată, nu i-am făcut observaţie. Am trecut a doua oară, nu i-am făcut observaţie, a treia oară l-am întrebat: 'N-ai mai terminat de scris mesajul?' Răspunsul a fost: 'Urmăresc cursul'. Noi le dăm studenţilor cursul în format electronic. El avea cursul pe telefon, mi-am cerut scuze", a spus Andronescu, cu prilejul participării la lansarea unui studiu realizat de "Salvaţi Copiii" pe tema utilizării internetului de către copii.
Întrebată ce ar trebui să facă profesorii în cazul elevilor care nu sunt atenţi la oră din cauza telefonului mobil, ministrul a răspuns: "Eu cred că profesorul e cel care gestionează subiectul acesta, nu trebuie să-i spună ministrul ce să facă, profesorul e cel care manageriază clasa în ora pe care o predă şi are toate drepturile şi toată pregătirea să facă acest lucru sau ar trebui să o aibă (...) să gestioneze în mod corespunzător. Adică, eu, ca profesor, am autoritatea orei pe care o predau şi ştiu ce am de făcut în timpul orei, nu trebuie să-i sfătuiesc eu ce sa facă, nu sunt şcolile identice, nu sunt clasele identice, nu sunt copiii identici, adaptarea metodelor pedagogice la ceea ce reprezintă clasa respectivă e calea pe care profesorul trebuie să managerieze ora", a afirmat Andronescu.
Chestionată despre colegiile din Braşov care au impus anumite reguli privind media elevilor, Andronescu a spus că Regulamentul de funcţionare pentru unitatea şcolară se aplică, local, în fiecare unitate şi că acesta nu poate să exceadă, prin prevederile prin care le are, acte normative cu putere de reglementare mai mare, cum ar fi ordinele de ministru prin care se aprobă metodologii, regulamentul naţional sau legi.
"Cum niciunul dintre aceste acte normative cu putere mai mare nu cuprind o asemenea prevedere, evident că Regulamentul nu poate să exceadă acestor prevederi", a subliniat ministrul.
Întrebată dacă a aplicat vreo sancţiune, Andronescu a răspuns: "De ce trebuie să ne ducem numai la sancţiuni? Omul poate şi greşeşte, trebuie să-şi corecteze greşeala (...). Am discutat şi cu doamna inspector general şi cu directorul Colegiului naţional Şaguna, sper că am fost înţeleasă". AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
O fostă tabără școlară din timpul regimului comunist, cea din satul brașovean Breaza, ar putea fi 'readusă la viață', printr-un proiect al primarului comunei Lisa, Gheorghe Mocanu, care mizează pe fonduri europene pentru îndeplinirea obiectivului. Edilul din Lisa a explicat, vineri, pentru AGERPRES, că a început demersurile pentru m
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept
UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50
Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană
O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to
Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar
'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer
Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința
Vaslui: Atelier de robotică și programare pentru copii organizat la Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul'
Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui organizează clubul de educație digitală CODE Kids, un club de robotică și programare în care copiii vor avea ocazia să descopere, să experimenteze și să creeze cu ajutorul tehnologiei. Sunt așteptați să se înscrie elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani,
Leonard Azamfirei: UMFST Târgu Mureș, inclusă în premieră în ShanghaiRanking 2026
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș (UMFST) a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional ShanghaiRanking, conform ediției 2026 a Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) publicate marți. 'Clasamentul ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subje








