Iaşi: Curse cu roboţi construiţi de studenţi, la examenul de la Facultatea de Mecanică
Studenţii din ultimul al Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi au susţinut un examen inedit, ei participând la un concurs cu roboţi.
Ioan Doroftei, profesorul titular al disciplinei Roboţi mobili, a declarat că în locul unui examen clasic sau al unui proiect, studenţii din anul IV de la secţia de Robotică au participat la concurs cu roboţi. Tinerii au fost împărţiţi pe grupe şi au trebuit să îşi demonstreze practic abilităţile obţinute pe parcursul semestrului, construind roboţi cu piese puse la dispoziţie.
Potrivit sursei citate, roboţii studenţilor au trebuit să parcurgă două probe prin intermediul cărora au fost testate abilitatea de a urmări un traseu marcat, de a se orienta în spaţiu şi de se deplasa cu viteză.
Componentele pentru roboţi au fost asigurate de profesorul Ioan Doroftei, titularul disciplinei, acesta oferind fiecărei grupe motoare, roţi, o placă de control, senzori şi diverse drivere, toate necesare pentru a construi fiecare o platformă care se putea deplasa pe traseele predefinite.
"Obstacolele au constat în intersecţii, un sens giratoriu, întreruperea liniei de deplasare pe o distanţă mare, dar care aveau în dreapta sau în stânga un perete ca robotul să poată urmări, folosind un senzor cu ultrasunete, spre exemplu, un perete acolo unde linia se întrerupe", a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Doroftei.
El a explicat că dificultatea proiectului nu a fost una foarte mare, dar a avut ca rol creşterea creativităţii în rândul studenţilor şi obişnuirea lor cu aplicaţiile practice, nu doar cu testările teoretice.
Acesta este cel de-al doilea an în care profesorul i-a îndemnat pe studenţi să susţină o astfel de examinare.
"Majoritatea tinerilor se plâng de faptul că la multe discipline aplicaţiile nu sunt foarte practice, se fac simulări pe calculatoare şi aşa mai departe. De aceea am decis să le dau ocazia să construiască ceva. Au avut libertate totală în a-şi stabili platforma, algoritmul de control. În urma examenului am avut o discuţie liberă cu ei şi i-am întrebat cum cred că ar trebui să procedăm în anul următor şi au spus că ar vrea să le acord mai multă libertate, să vină şi ei cu idei, să nu fie aceeaşi temă pentru toţi studenţii şi să îşi poată impune şi ei creativitatea", a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Doroftei. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FITS 2026: Peste 350 de studenți și profesori de la 20 de universități din lume, așteptați la Sibiu
Peste 350 de studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori și experți din domeniul teatrului, proveniți de la universități din România și din alte zece țări, vor participa în perioada 19-28 iunie la Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a anunțat miercuri, Univ
Sibiu: Mitropolitul Ardealului a premiat 300 de elevi olimpici și cu rezultate deosebite
Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a premiat, miercuri, peste 300 de elevi din județ, care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, în cadrul unei festivități organizate în capela Facultății de Teologie Ortodoxă 'Sfântul Andrei Șaguna' din Sibiu, informează un comunicat de presă. 'Sunteți roadele
REPORTAJ/Vrancea: Echipa de Robotică AI Citizens de la Colegiul Cuza din Focșani a transformat istoria în limbaj Braille
În sălile Muzeului de Istorie și Arheologie din Focșani, printre documente, obiecte istorice și exponate care spun povestea trecutului, au apărut, începând de miercuri, câteva plăcuțe discrete, dar cu o semnificație aparte. Plăcuțele sunt inscripționate în alfabetul Braille și permit persoanelor cu deficiențe de vedere să se orien
Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbatere a proiectului de lege privind salarizarea
Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținând că varianta actuală a proiectului reprezintă 'o încălcare flagrantă' a legislației în vigoare. Federația Sindicatelor Libere din Înv
Dimian: Bacalaureat diferențiat din 2030, adaptat specializării și alegerii elevilor
Ordinul de ministru privind aprobarea probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Ordinul aprobă lista probelor și a disciplinelor exa
Harghita: Cea mai mare investiție în educație de la Miercurea-Ciuc a fost finalizată; sute de săli de clasă - modernizate
Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a finalizat implementarea unui amplu proiect de modernizare a infrastructurii educaționale finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerat de autoritățile locale cea mai amplă investiție în educație din ultimele decenii. Proiectul a avut o valoare de peste 26 de milioane de lei și a vizat d
Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Europeană de Fizică
Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfășurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12 - 16 iunie. Rezultatele obținute de concurenții români, elevi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, sunt următoarele: Alexandru Condrea și Vla
Tulcea: A început forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre'
Cercetători români și din străinătate, precum și experți ai Comisiei Europene (CE) participă, începând de marți, la forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre', care are drept obiectiv intensificarea acțiunilor interconectate în contextul presiunilor generate de schimbările climatice, poluare și n
MAI lansează campania 'Niciun examen nu merită un copil pierdut'
Ministerul Afacerilor Interne lansează campania de informare și prevenire 'Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!', prin care transmite un apel către părinți, profesori și comunitate de a acorda mai multă atenție siguranței și sprijinului oferit copiilor în această perioadă în care se desfăș
Buzău: Elevi din 11 țări participă la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
La Buzău a fost dat startul Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, despre care organizatorii au precizat că este un concurs cu un grad ridicat de dificultate destinat creativității, dar și prieteniei între participanți. Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori este o competiție de matematică de renume pentru elevii cu
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare un proiect de ordin privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar. Potrivit proiectului, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar poate candida cadrul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele c
Buzău: Generațiile claselor pregătitoare dau Bacalaureatul; mai mulți elevi și clase de a XII-a
Peste 2.600 de elevi din Buzău s-au înscris la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, în creștere față de anul precedent, context în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) evidențiază un număr mai ridicat de clase a XII-a, față de anul școlar 2024-2025, datorită faptului că în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introd
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a atins ținta asumată prin PNRR - 4.500 de locuri noi în creșe
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat duminică, în orașul bihorean Valea lui Mihai, o nouă creșă construită prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana'. 'În Planul Național de Redresare și Reziliență, ne-am asumat crearea a cel puțin 4.500 de noi locuri pentru antepreșcolari în toată țara. Astăzi am atins această ți
Hunedoara: Eleva Ana-Maria Iordache, medalie de bronz la International Genius Olympiad 2026 (SUA)
Eleva Ana-Maria Iordache de la Colegiul Național 'Decebal' Deva a câștigat medalia de bronz la International Genius Olympiad 2026, ce a avut loc în perioada 8 - 13 iunie, la St. John Fisher University din Rochester, New York (SUA), cu un proiect ce a vizat compensarea deficitului de iod din organism. Competiția a reunit peste 1.000 de parti
Program de guvernare/ 15% din bugetul de stat pentru Educație până în 2030
Finanțare la nivel european pentru educație și cercetare, reforma curriculară pentru competențe cheie și protecția funcției școlii ca instrument de reducere a inegalităților se află printre obiectivele din programul de guvernare al Cabinetului Tomac la capitolul Educație. 'Educația este motorul mobilității și stabilității sociale, fiind re











