Braşov: Universitatea ''Transilvania'' oferă burse suplimentare pentru studenţii doctoranzi

Universitatea ''Transilvania'' din Braşov oferă celor care vor susţine admiterea la doctorat în anul universitar 2018-2019 o bursă lunară suplimentară de 2.000 de lei, din fondurile proprii ale instituţiei de învăţământ, pe lângă bursa oferită în mod normal, de la bugetul de stat, au informat vineri reprezentanţii universităţii.
Conform unui comunicat de presă transmis de Universitatea "Transilvania", instituţia va oferi nu mai puţin de 18 astfel de burse, câte una pentru fiecare domeniu de doctorat. Cei care vor susţine examenul de admitere pentru doctorat vor putea intra în competiţie şi pentru obţinerea acestei burse, care se menţine pe tot parcursul stagiului de doctorat (3 ani, respectiv patru ani pentru medicină). Ierarhizarea candidaţilor se face pe domenii de doctorat, pe baza următoarelor criterii: media anilor de studii de licenţă-pondere 40%, media anilor de studii de masterat-pondere 20%, media obţinută la examenul de specialitate pentru admiterea la doctorat-pondere 20%, activitatea de cercetare ştiinţifică, participarea la concursuri naţionale/internaţionale, premii obţinute la astfel de concursuri, pe durata ciclurilor de licenţă şi master - pondere 20%.
Punctajul minim necesar pentru acordarea bursei este de 75 de puncte din cel maxim de 100 de puncte, bursa fiind acordată celui mai bine clasat candidat pe domeniu de doctorat. În caz de egalitate, bursa se acordă candidatului cu punctajul mai mare la criteriul de ierarhizare 1.
În plus, toţi doctoranzii Universităţii ''Transilvania'' pot beneficia şi de burse pentru mobilităţi internaţionale. Astfel, îşi pot alege universitatea parteneră din altă ţară unde vor să îşi desfăşoare stagiul de cercetare, iar în funcţie de distanţă, le va fi alocată o sumă cuprinsă între 9.800 şi 124.000 de lei, menţionează documentul citat.
Pentru această bursă pot aplica toţi doctoranzii Universităţii ''Transilvania'', indiferent de forma de învăţământ - buget sau taxă, chiar dacă beneficiază de alte tipuri de bursă.
În prezent, la Universitatea ''Transilvania'' din Braşov sunt peste 400 de doctoranzi, pentru 18 domenii. Pentru admiterea 2018-2019 sunt disponibile 61 de locuri finanţate de la buget şi 100 de locuri cu taxă. Înscrierile la doctorat au loc în perioada 3-18 septembrie, potrivit comunicatului. AGERPRES/(AS - autor: Jana Pintili, editor: Nona Jalbă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Probiotic pe bază de ciuperci, pentru tratarea ficatului gras, în curs de brevetare de către o echipă a UMFST
Un probiotic pe bază de ciuperci, dezvoltat de o echipă coordonată de ing. dr. Irina Matran, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade', eficient în prevenirea sau tratarea steatozei hepatice nealcoolice, este în curs de brevetare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, după ce a fost medaliat cu aur
George Friedman, fondatorul și președintele Geopolitical Futures, în vizită la SNSPA
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a primit, vineri, la sediul instituției de învățământ superior, vizita lui George Friedman, fondator și președinte al Geopolitical Futures, precum și fondator al companiei Stratfor, una dintre cele mai influente voci în domeniul analizei geopolitice, înt&ac
Alba: Vizită inedită a unor liceeni la Penitenciarul Aiud, într-o activitate de prevenire a consumului de droguri
Mai mulți liceeni din Cugir au avut parte, vineri, de o vizită inedită la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, unde doi deținuți, foști consumatori de droguri, le-au vorbit despre efectele nocive ale drogurilor asupra sănătății și vieții, dar și despre anturajul și tentațiile aparent inofensive.
Iași: Ateliere, teatru și magie, de 1 iunie la Bojdeuca lui Creangă
Consiliul Județean Iași invită, de 1 Iunie, toți copiii și familiile acestora să participe, la Bojdeuca lui Ion Creangă, la o zi plină de activități recreative și educative. Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul va avea loc duminică, 1 iunie, între orele 10:00 - 13:00 și va include un spectacol de teatru oferit de Teatrul pentru
Vaslui: 24 de microbuze electrice pentru transportul elevilor, predate primăriilor din județ
Un număr de 24 de microbuze electrice, achiziționate în cadrul unui proiect în valoare de peste 35 de milioane de lei, au fost predate, vineri, de conducerea Consiliului Județean (CJ) Vaslui primăriilor din comunele beneficiare. Vehiculele moderne, fiecare cu o capacitate de 16+1 locuri, vor asigura zilnic transportul pentru peste
Sindicaliștii din educație nu sunt de acord cu majorarea normei didactice
Reprezentanții sindicatelor din educație și-au exprimat vineri dezacordul față de intenția grupului de lucru de la Palatul Cotroceni de a majora norma didactică și consideră că o asemenea măsură este nu doar 'inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave' asupra calității actului educațional. 'Federația Sindicatelor Libere din Învă
Ministrul Educației susține că trebuie facută rapid o reformă a învățământului rural
O reformă a învățământului rural, 'unde se află jumătate din copiii țării', trebuie să se facă rapid, a declarat vineri ministrul interimar al Educației și Cercetării, Daniel David. 'Analfabetismul funcțional atinge cote alarmante de siguranță națională în România . (...) Eu când vorbesc despre aceste cifre de analfabe
Academia de Studii Economice a semnat un acord de colaborare cu Universitatea 'Mohammed V' din Rabat
Academia de Studii Economice din București și Universitatea 'Mohammed V' din Rabat au semnat, joi, un acord-cadru de colaborare, care prevede consolidarea colaborării academice și științifice între cele două instituții de învățământ superior. Potrivit unui comunicat de presă, memorandumul pune accent pe derularea de proiecte comune de
Vrancea: Peste 100 de elevi își expun lucrările la Focșani la concursul de grafică de carte 'Ilustriada'
Peste 100 de elevi de gimnaziu și liceu, din 22 de județe din țară și din municipiul București, își vor expune lucrările, în perioada 30 mai - 4 iunie, la Galeriile de Artă din Focșani, în cadrul celei de-a IV-a ediții a concursului național de grafică de carte 'Ilustriada', un eveniment dedicat promovării lecturii și talentului artistic al
Daniel David: Din cauza analfabetismului funcțional, oamenii cred că vindecăm cancerul cu coada șoricelului
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, afirmă că cea mai mare îngrijorare a sa în privința învățământului preuniversitar este analfabetismul funcțional, din cauza căruia oamenii cred 'lucruri bizare', cum ar fi că se poate vindeca cancerul cu coada șoricelului sau că pământul este plat. 'Zona
Bihor: Decanul Facultății de Management al ASE București, Ion Popa, Doctor Honoris Causa al Universității orădene
Decanul Facultății de Management al Academiei de Studii Economice (ASE) București, profesorul universitar dr. habil. Ion Popa, a primit joi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea, a informat biroul de presă al instituției de învățământ superior. Potrivit sursei, Facultatea de Științe Economice (FSE) a propus să-
Cluj/David: Este normală dezvoltarea unei componente medicale la UBB prin înființarea Facultății de Științe Medicale
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a participat, joi, la inaugurarea celei de-a 23-a facultăți a Universității 'Babeș-Bolyai', Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății. 'UBB este cea mai mare comunitate academică a țării, fiind de 10 ani prima universitate a țării ca performanță academică și cea mai complexă universitate europe
UPDATE Arad: Cei șase elevi care s-au simțit rău la școală au fost duși la spital
Cei șase elevi de la Liceul cu Program Sportiv din Arad cărora li s-a făcut rău în timpul cursurilor au fost transportați la spital, pentru analize, în timp ce Direcția de Sănătate Publică (DSP) a deschis o anchetă. Directorul DSP Arad, Cecilia Irimie, a declarat, pentru AGERPRES, că sunt în curs de stabilire cauzele acestui
REPORTAJ/Olt: Învățământul tehnologic, în creștere; firmele caută electricieni și specialiști în automatizări, elevii preferă mecanica auto
Numărul claselor de învățământ tehnologic de la unitățile de învățământ din județul Olt este în creștere, în contextul cererii constante de personal calificat de pe platforma industrială Slatina și din partea companiilor din domeniul energiei, dar și pentru că elevii vor o calificare, deși ulterior aleg să-și continue studiile, potrivit re
Harghita: Peste 200 de elevi de la licee cu predare în limba maghiară, la un concurs de competențe lingvistice în limba română
Peste 200 de elevi de la liceele cu predare în limba maghiară din mai multe județe au participat, miercuri, la un concurs de competențe lingvistice în limba română, intitulat ''Non recuso laborem'', care a avut loc la Colegiul Național ''Márton Áron'' din Miercurea-Ciuc. Concursul