SNSPA condamnă 'cu fermitate' declaraţia ministrului Petre Daea; o greşeală 'impardonabilă'
SNSPA condamnă "cu fermitate" declaraţia ministrului Petre Daea, în care o activitate din domeniul zootehnic este comparată cu crimele comise în timpul Holocaustului, şi consideră că este "o greşeală impardonabilă, o afirmaţie necugetată, care nu poate fi tratată ca o gafă obişnuită de exprimare".
Potrivit unui comunicat al SNSPA remis, joi, AGERPRES, "orice persoană publică - şi cu atât mai mult un membru al Guvernului - are datoria de a cunoaşte şi a înţelege semnificaţia unor evenimente abominabile din istoria umanităţii, de a respecta memoria milioanelor de oameni care au dispărut fără vină şi de a avea un discurs public corespunzător, care să nu arunce în derizoriu manifestări, precum antisemitismului şi rasismul, ce trebuie în permanenţă dezavuate".
"Transmitem noilor generaţii valori cu privire la lumea civilizată, la modelul democratic pe care îl promovăm, în care momente cumplite ale istoriei nu îşi pot avea locul sub forma unor glume sau al unor exprimări frivole. Din acest motiv, nu putem ignora această declaraţie, pe care o condamnăm cu toată fermitatea. Astfel de declaraţii nu îşi au locul într-o societate civilizată, care manifestă respect faţă de drepturile fundamentale ale omului şi faţă de una dintre cele mai mari drame ale istoriei umanităţii. Niciun politician nu trebuie să îşi permită să relativizeze crimele trecutului, pentru că efectele unor astfel de gesturi pot fi greu de estimat", precizează comunicatul.
SNSPA face apel la toţi actorii spaţiului public românesc "să dea dovadă de (mai multă) responsabilitate şi deferenţă faţă de trecut".
"Considerăm cultivarea memoriei Holocaustului ca parte fundamentală a educaţiei democratice", se mai spune în comunicat.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi seară la un post de televiziune, explicând măsurile care se iau pentru a izola focarul de pestă porcină africană de la Carniprod Tulcea, unde trebuie sacrificate 45.000 de animale: "Singura metodă este sacrificarea. Porcii toţi se incinerează (...), e o muncă extraordinară, acolo este ca la Auschwitz".AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Un sistem de inteligență artificială gândit la UAIC poate detecta depresia din postări de pe social media
Un program de inteligență artificială citește postări de pe platforma X (fost Twitter), apreciază dacă autorul lor dă semne de depresie și scrie apoi, în limbaj obișnuit, de ce a ajuns la acea concluzie, informează Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC), instituție în cadrul căreia a fost dezvoltat acest program.
Patru medalii pentru România, la Olimpiada Balcanică de Informatică
Elevii români au obținut patru medalii - una de aur, două de argint și una de bronz - la cea de-a 33-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică, care s-a desfășurat în perioada 14 - 20 septembrie, la Tirana, Albania. Au obținut medalii elevii Ștefan-Cătălin Savu de la Colegiul Național 'Ion Luca Caragiale' Ploiești - me
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
O fostă tabără școlară din timpul regimului comunist, cea din satul brașovean Breaza, ar putea fi 'readusă la viață', printr-un proiect al primarului comunei Lisa, Gheorghe Mocanu, care mizează pe fonduri europene pentru îndeplinirea obiectivului. Edilul din Lisa a explicat, vineri, pentru AGERPRES, că a început demersurile pentru m
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept
UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50
Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană
O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to
Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar
'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer
Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința








